sâmbătă, ianuarie 18, 2025
AcasăLocal BTZi emoţionantă pentru primarul Cosmin Andrei

Zi emoţionantă pentru primarul Cosmin Andrei

Astăzi, 17 iunie, primarul Cosmin Andrei a împlinit 40 de ani. Acesta a fost felicitat de familie, colegii din primărie, colegi de partid şi prieteni. „Eu am o presiune foarte mare să nu dezamăgesc în acest mandat. Presiunea nu e să mai câştig un mandat, ci să am împăcarea ca botoşănenii să spună că nu au greşit că m-au votat, că am confirmat. Când îmi spun botoşănenii că sunt probleme pe străzi, simt că trebuie să mă implic mai mult şi să rezolv aceste probleme. Am primit şi reacţii pozitive din partea botoşănenilor, că am început bine, că facem lucruri frumoase. Alţi cetăţeni nu mai au răbdare”, a declarat Cosmin Andrei.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Edilul a recunoscut că este o sărbătoare deosebită, în primul rând pentru că a schimbat prefixul, iar în al doilea rând pentru că este prima aniversare de când a câştigat mandatul de primar.

Cosmin Andrei a arătat că unul dintre cele mai emoţionante momente ale zilei au fost urările adresate de soţie şi cei doi copii. „E o zi foarte aglomerată. Îmi propun să le răspund tuturor celor care m-au felicitat. De dimineaţă am fost şi am ridicat maşini. Am fost cu Sancho Panza al meu. Ştiţi cine este? Băieţelul meu, Filip. A trebuit să-i explic ce înseamnă maşini abandonate şi a fost încântat de operaţiunea de ridicare. I-a plăcut. Mi-am început ziua cu un asistent care mi-a dat o stare foarte bună. E foarte plăcut că vin colegii şi-mi urează toate cele bune. Este emoţionant”, a mai declarat primarul.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
5 ° C
6.6 °
5 °
71 %
6.1kmh
19 %
sâm
8 °
Dum
7 °
lun
10 °
mar
9 °
mie
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nod informatic la IPJ.

EDITORIAL

Reprezentanții actualei clase politice se miră de conspiraționismul care a pus stăpânire pe țară. Cum e posibil ca românii să voteze în masă un...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...