vineri, ianuarie 24, 2025
AcasăLocal BTProfesori premiaţi pentru implicarea în Proiectul "Examene de 10" (video)

Profesori premiaţi pentru implicarea în Proiectul „Examene de 10” (video)

23 de profesori botoşăneni, care au susţinut ore televizate în cadrul Proiectului „Examene de 10”, au primit astăzi câte o diplomă de excelenţă din partea conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Proiectul s-a derulat în colaborare cu Somax tv, iar orele filmate au fost încărcate pe canalul de youtube. Daniel Botezatu, inspector şcolar general, a salutat această iniţiativă unică la nivel naţional şi i-a felicitat pe profesorii care au susţinut aceste ore, în perioada februarie – iunie 2021.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Cristina Bălăucă, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, iniţiatorul proiectului, le-a mulţumit profesorilor pentru implicare şi a precizat că orele filmate le vor fi de ajutor tuturor elevilor, nu numai celor din promoţia 2021, care vor susţine examenele naţionale.

Acest context pandemic ne-a pus pe toţi la încercare”

Ada Macovei, inspector şcolar general adjunct, a arătat că au existat şi alte proiecte judeţene care au reprezentat iniţiative unice la nivel naţional, cum ar fi tabăra pentru situaţii de urgenţă sau proiectul derulat de Asociaţia Judeţeană a Învăţătorilor, în cadrul căruia s-au creat peste 150 de lecţii virtuale care sunt postate pe site-ul IŞJ. Oficialul le-a recomandat profesorilor să asigure sustenabilitatea proiectului şi să-l continue din toamnă, anunţând că IŞJ le va acorda adeverinţe pentru resurse educaţionale deschise. Aceste adeverinţe şi diplomele de excelenţă primite astăzi vor putea fi folosite în dosarul personal în vederea obţinerii unor stimulente viitoare.

Acest context pandemic ne-a pus pe toţi la încercare. Şcoala a fost pusă la zid de multe ori, uneori poate nu nejustificat, dar, noi, prin acest proiect, am arătat şi am dovedit capacitatea noastră de a ne implica activ, în mod direct şi am făcut acest lucru fără nicio reţinere”, a spus Paul Octav, inspector şcolar general adjunct, oficial care a susţinut ore în cadrul proiectului.

Profesorii care au primit astăzi diplomă de excelenţă sunt: Cristina Bălăucă, Laura Buhaciuc, Geanina Cotoi, Anca Marcela Grădinaru, Sebastian Mihalache (inspector şcolar), Marius Râznic (inspector şcolar), Adrian Panaete, Constantin Guriţă, Abel Fănică Simion, Valentin Iacob, Dragoş Racu, Loredana Botezatu, Loredana Ciobanu, Gabriel Cimpoeşu, Constantin Guceanu, Carmen Irina Hăilă, Mihaela Dana Hristea, Liviu Huţanu, Oana Cristina Ilincariu, Alin Cristian Lungu, Cătălina Mitelu şi Ştefan Oltean, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.

Au mai primit diplomă de excelenţă pentru sprijinirea proiectului Gabriel Hârtie, fost inspector şcolar general, Cristina Chiriac, directorul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi inspectorii şcolari Camelia Acsinte, Irina Juglan, Rodica Abăcioaie, Ana Maria Loghin, Irina Panait.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
98 %
3.1kmh
100 %
vin
3 °
sâm
8 °
Dum
10 °
lun
13 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mașinile noi de la primărie sunt deghizate sub alt număr, că e criză bugetară.

EDITORIAL

Adaptând o vorbă neaoșă se poate spune cu argumente solide că în zona politicului, codru-i frate cu româna dar mai tare cu minciuna. Băi,...

EPIGRAMA ZILEI

Iarba rea din baruri piară, Piară tot ce-i rău în țară, Între noi să nu mai fie Nici catrință și nici ie!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...