Indiferent cât de mult s-ar pregăti sau şi-ar da silinţa pentru ca lucrurile să fie făcute ca la carte, autorităţile locale botoşănene ajung mereu, ca prin minune, să fie surprinse de realitate. De această dată conducătorii de la nivel local sunt surprinşi, săptămânal chiar, că suntem printre ultimii pe ţară la vaccinare. Asta în contextul în care primarul municipiului, prefectul judeţului şi preşedintele Consiliului Judeţean, adică exact cei care organizează şi promovează acţiuni de vaccinare, nu sunt încă vaccinaţi împotriva Covid19.
Prefectul Dan Nechifor susţine că nu s-a putut imuniza deoarece suferă de o serie de alergii și probleme de sănătate. Președintele CJ, Doina Federovici, nevaccinată nici ea, spune că a așteptat vaccinarea celor vulnerabili şi că se va imuniza în cadrul unui maraton ce va avea loc zilele următoare.
„Vreau sa vă transmit că m-am săturat de mască”
O reacţie controversată a avut, însă, primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Deşi nu s-a imunizat, edilul municipiului reşedinţă de judeţ a susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă, că s-a săturat de mască.
„Vreau sa vă transmit că m-am săturat de mască. Nu mai pot să o port, este din ce în ce mai greu, nu ştiu la câte ore trebuie să o schimbi, pe care am schimbat-o, pe care n-am schimbat-o. Nu înţeleg de ce mai purtăm mască dacă ne vaccinăm. Şi dacă vaccinarea aceasta, prin eliberarea certificatului, ne face să renunţăm la această mască o să mă vaccinez când va apărea acest mesaj”, a declarat acesta, care ulterior şi-a transformat discursul într-unul politic făcând aluzie la informaţiile apărute în ultimele zile potrivit cărora la un moment dat vaccinul va trebui plătit. Aceste informaţii au fost ulterior dezminţite de premierul Cîţu şi la nivel local de prefect, care au spus că vaccinul împotriva Covid va rămâne gratuit.
Potrivit propriilor declaraţii, însă, chiar dacă de mâine persoanele vaccinate ar putea renunţa la mască, primarul Cosmin Andrei ar trebui să o utilizeze în continuare, chiar dacă s-a săturat de aceasta, pentru că el nu este imunizat.
Acesta şi-a continuat discursul venind cu o serie de consideraţii personale cu privire la mesajele pe care ar trebui să le transmită Guvernul românilor. De asemenea acesta a precizat că „din punctul meu de vedere, studiile nu sunt concludente în ceea ce priveşte transmiterea sau nu dacă purtam masca asta”.
Intrigaţi de poziţia edilului jurnaliştii prezenţi la conferinţă l-au întrebat pe edil cum poate să prezinte un îndemn oamenilor pentru a se vaccina, în contextul în care el nu a făcut acest lucru. „Păi de ce să nu se vaccineze?”, a fost răspunsul primarului care a adăugat că el a vorbit despre mască, nu despre vaccin.
Botoşaniul este codaş la vaccinare la nivel naţional
Judeţul Botoşani este penultimul la nivel naţional în ceea ce priveşte acoperirea vaccinală anti-COVID-19, cu un procent de 15,8% din populaţia eligibilă imunizată până în prezent, conform informaţiilor prezentate, marţi, de către coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.
În ciuda acestei statistici prezentate de autorităţile centrale, primarul Cosmin Andrei a declarat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că „la Botoşani sunt rezultate foarte bune, am avut zile cu nici o persoană infectată”.
Până în prezent, la nivelul județului Botoșani, 47.300 de persoane au fost vaccinate împotriva noului coronavirus cu cel puţin o doză. Cu a doua doză sunt vaccinaţi cu o treime mai puţini.
În ultima perioadă autorităţile locale au recunoscut faptul că tot mai puţini botoşăneni se vaccinează. De altfel, luni, au fost doar 216 botoşăneni care s-au vaccinat împotriva Covid cu prima doză. În ciuda acestui fapt, autoritățile organizează aproape săptămânal maratoane de vaccinare și chiar au început să vaccineze şi elevii.