O firmă de confecţii din Botoşani este primul agent economic din județ care a solicitat ajutorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani pentru a-şi vaccina angajaţii. Astfel, vineri, cadrele medicale se vor deplasa la Formens, unde există o cerere pentru imunizarea a aproximativ 240 de persoane.
„Ne vom deplasa cu personal de la Direcția de Sănătate Publică pentru a vaccina la acest agent economic și mai avem agenți economici cărora urmează, săptămâna următoare, să le vaccinăm personalul”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoșani. Aceasta a mai spus că reprezentanţii companiei au făcut programările în funcţie de turele angajaţilor şi urmează să fie imunizate şi ale persoane.
Companiile cu mulți angajați, din județul Botoșani, pot face solicitări pentru ca personalul să fie vaccinat la locul de muncă. Autoritățile susțin că o astfel de imunizare este posibilă în companiile unde sunt 70- 80 de solicitări pentru vaccinare.