Maratonul de vaccinare drive-thru organizat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, cu sprijinul Primăriei și al Prefecturii, la Parcul de Agrement Cornișa a început cu dreptul. Astfel, la ora 12, atunci când s-a dat startul procesului de vaccinare, la Cornişa erau deja 15 maşini. Unii dintre botoşănenii care au dorit să se imunizeze au mers cu taxiuri în parcul de agrement. Printre cei prezenți se numărau și câteva persoane din Republica Moldova, care au declarat că au venit la Botoşani special pentru a se vaccina.
„Am făcut o oră jumătate, două pe drum. Am venit special pentru vaccinare, la noi este numai AstraZeneca, Sputnik. Am avut pe cineva și la rapel când am venit încoace și ne-am adunat mai mulţi. Mai am prieteni care au venit azi la Flămânzi la rapel, pentru că la noi nu a fost platformă”, a declarat un bărbat din Republica Moldova. Un pasager din aceeaşi maşină a spus că a ales România deoarece aici consideră că aici lucrurile se mișcă mai repede. „Noi avem dublă cetățenie. Ni se pare că aici se mişcă mai repede decât la noi. În Republica Moldova încă nu se vaccinează la liber, fără programare”, a spus bărbatul.
„Sper că acest maraton va fi un succes”
La deschiderea maratonului au participat și medicul Monica Adăscăliţei, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, prefectul Dan Nechifor şi primarul municipiului, Cosmin Andrei.
„Pentru Botoşani avem pregătite pentru acest weekend 600 de doze pentru acest sistem drive-thru, dar avem vaccin în stoc şi la DSP. Sper că acest maraton va fi un succes, având în vedere că va veni în sprijinul celor care vor veni cu maşina şi vaccinul va dura puţin, după care persoana vaccinată va rămâne în spaţiul personal al autoturismului. Cred că este o soluţie pentru cei care poate nu au vrut să se prezinte într-un centru de vaccinare, nu au putut sau nu au avut timpul necesar”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei.
„Ne dorim să facem încă un maraton săptămâna viitoare”
Prefectul județului a declarat că speră ca maratonul din acest weekend să se dovedească a fi un succes şi cât mai mulţi botoşăneni să se imunizeze. „Ne dorim să facem încă un maraton săptămâna viitoare în parcare la Kauflandul de pe Şoseaua Iaşiului. Continuăm acțiunile și fac din nou un apel public către medicii de familie pentru o mai bună implicare a dumnealor în această campanie de vaccinare”, a declarat Dan Nechifor.
Şi primarul municipiului a declarat că speră ca acest demers să fie un succes. „Am depus tot efortul. Apreciez și implicarea colegilor de la DSPSA, care administrează Parcul de Agrement și care au pus umărul pentru această campanie”, a declarat Cosmin Andrei.
La maratonul de vaccinare drive-thru de la Parcul de Agrement se folosește vaccinul Pfizer. Centru este deschis astăzi de la ora 12:00 până la ora 20:00 și sâmbătă (15 mai) și duminică (16 mai) între orele 08:00-20:00.