spot_img
luni, noiembrie 25, 2024
HomeLocal BTCampania umanitară inițiată de cei doi tineri din Darabani s-a extins și...

Campania umanitară inițiată de cei doi tineri din Darabani s-a extins și peste Prut

Campania umanitară inițiată de Vasile Postolachi, profesor de religie, și Andrei Nenișcă, antreprenor din Darabani, „Masa Bucuriei”, s-a extins și în satele de peste Prut. Astfel, peste 120 de persoane fără posibilități materiale din Lipcani, Orhei și Ucraina, au beneficiat de o masă caldă sau alimente.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Vasile Postolachi a menționat că acest lucru a fost realizabil datorită colaboratorilor de acolo. Mai exact, au fost trimise sume de bani preotului din Orhei și cadrelor didactice din acea zonă, iar aceștia au pregătit și împărțit celor mai puțini norocoși.

În ceea ce privește distribuirea alimentelor celor din Rediu, Rădauți-Prut, Miorcani, Bajura și Păltiniș, cei doi tineri au adus bucurii pe chipurile a 71 de persoane chiar în Sâmbăta Mare. Pachetele conțin 70 de meniuri calde, respectiv, 70 porții de sarmale și 70 porții de friptura, 70 de batoane de salam , 70 de bucăți de drob, 55 cozonaci, 35 pâini, 26 păscuţe, 105 ciocolate, șase baxuri de suc, un bax banane dar și hăinuțe noi și jucării pentru șapte copilași.

Campania umanitară continuă și după Paști

Cei doi tineri subliniază faptul că această campanie umanitară va continua și după Sărbătorile Pascale.

„Atât eu cât și bunul meu prieten și colaborator Andrei Nenișcă vă mulțumim din inimă tuturor celor care ați făcut posibilă această acțiune și în această săptămână. Mulțumesc și colaboratorilor mei dragi de peste Prut care ne-au ajutat sa ajungem și în satele de acolo și să bucurăm suflete încercate și de acolo. A fost o zi obositoare dar cu o oboseală plină de bucuria de a bucura oameni, datorită generozității voastre, iar eu cu Andrei, prin mila lui Dumnezeu, vom merge mai departe cu acțiunea și după Paști!”, a precizat profesorul de religie.

Cei doi tineri din Darabani au pus în aplicare o iniţiativă pe care au avut-o amândoi, aceea de ajuta oamenii nevoiași. Astfel, aceștia au pornit campania umanitară „Masa Bucuriei”. Sloganul acestei acțiuni este „Dăruiește un meniu pentru un suflet nevoiaș și noi îl vom duce”. Campania a început la sfârșitul lunii martie, iar până în prezent 500 de persoane au beneficiat de această Masă a Bucuriei.

Vasile Postolachi și Andrei Nenișcă merg în fiecare vineri cu două meniuri, dar și alimente precum conserve, faină, ulei și le oferă persoanelor nevoiașe.

Cei care vor să susțină în continuare acest proiect pot achita la restaurantul „Casa Andrei” contravaloarea unui meniu, care costa 15 lei. Totodată, pot face donații și în contul prof. Vasile Postolachi RO98BTRLRONCRT0269935701 (POSTOLACHI VASILE).

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
2.7 ° C
3.9 °
2.6 °
70 %
4.4kmh
37 %
lun
4 °
mar
4 °
mie
5 °
joi
7 °
vin
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru că nu s-a vândut nici alcool și secțiile s-au mutat, pentru a nu enerva alegătorii, a fost nevoie de indicatoare.

EDITORIAL

Când apare acest text veți ști deja rezultatele preliminarii ale primului tur al alegerilor pentru noul președinte al țării. Cătălin Stoica, reputat profesor universitar...

EPIGRAMA ZILEI

În sfârșit, ceva normal: „Baștanii” de la partid I-au promis că-l pun central La Barça - Real Madrid!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...