Un agent de poliție din cadrul Poliției orașului Flămânzi, trimis în judecată pentru purtare abuzivă, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Botoșani la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere. Instanța a dispus și aplicarea pedepsei complementare privind interzicerea unor drepturi, respectiv dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de doi ani, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În plus, agentul de poliție a fost obligat și la plata unor daune morale de 10.000 de lei față de unul dintre bărbații agresați, cealaltă victimă decedând în timpul procesului.
Aurel Zvîncu a fost trimis în judecată în urmă cu trei ani, după ce a intervenit pentru aplanarea a două scandaluri și a lovit cu bastonul din dotare două persoane, anchetatorii stabilind că intervenția a avut loc în afara procedurii regulamentare. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, prima faptă de care este acuzat polițistul a avut loc în seara zilei de 28 aprilie 2017. Astfel, agentul de poliție a intervenit pentru aplanarea unui scandal, iar la un moment dat a agresat cu bastonul din dotare persoana care a provocat conflictul, victima având nevoie de aproximativ o săptămână de îngrijiri medicale.
Cea de-a doua faptă a avut loc în seara zilei de 24 iunie 2017, când agentul de poliție a fost solicitat să intervină la un alt scandal izbucnit la domiciliu. Și de această dată, el l-a agresat cu bastonul pe cel care a provocat conflictul. În urma loviturilor primite, victima a avut nevoie de 40-50 de zile de îngrijiri medicale. Cercetările au avut loc în urma unei sesizări care a fost trimisă la Direcția Generală Anticorupție, investigațiile confirmând agresiunile. Dosarul penal întocmit de procurori pe numele polițistului a fost trimis spre soluționare instanței de judecată, însă după numai câteva luni unul dintre bărbații agresați a decedat. Procesul a continuat, iar după administrarea probatoriului judecătorii au apreciat că polițistul a greșit și l-au condamnat.
Potrivit deciziei instanței, Aurel Zvîncu va fi supus unui termen de supraveghere de trei an, interval în care va trebui să respecte mai multe măsuri decise de magistrați. În plus, el a fost obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate și să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Serviciului Public Local de Asistență Socială Botoșani sau în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, pe o perioadă de 60 de zile. Pe lângă aceasta, el va trebui să plătească și toate cheltuielile de spitalizare a victimelor. Hotărârea a fost pronunțată joi, pe 29 aprilie a.c., dar poate fi atacată cu apel, iar până la pronunțarea unei sentințe definitivă polițistul beneficiază de prezumția de nevinovăție.