Ziua de 21 Martie este declarată Ziua Mondială a Sindromului Down. Anul acesta, având în vedere condițiile impuse de actuala criză sanitară, copiii din cadrul Centrului de Zi „Steaua Speranței” Dorohoi, beneficiari ai Fundației „Star of Hope” România, au sărbătorit această zi într-un mod diferit față de anii precedenți. Mai exact, copiii au dat startul Maratonului de Îmbrățișări Online – Primul Maraton al Îmbrățișărilor 2021. Pe pagina de Facebook a Centrului de Terapie Dorohoi, părinți și copii au scris comentarii cu mesaje de încurajare sau au pus fotografii şi filme cu îmbrățișări.
„La Dorohoi, s-au alăturat maratonului nostru elevii claselor a V-a și a VIII-a de la Școala Profesională Specială <Ion Pillat>, coordonați de Gabriela Apetria şi Iulia Chiţac, director, respectiv director ajunct al şcolii şi profesorii Ludmila Buhaschi și Cristina Gabriela Amatiesei. Scopul acestei întâlniri a fost educarea copiilor în spiritul prieteniei, al respectului și al grijii față de semeni. Elevii au decupat fețe zâmbitoare și inimioare pe care le-au lipit apoi pe un panou, iar pe inimi au scris mesaje de încurajare pentru copiii din cadrul centrului Star of Hope Dorohoi. Mâinile împreunate ce stau la baza colajului simbolizează prietenia, generată de gândurile bune pornite din suflet”, a declarat Camelia Topală, coordonator proiecte.
În cadrul parteneriatului încheiat cu Clubul Copiilor din Dorohoi, sub coordonarea directorului Marcel Dupu şi profesorilor Mihaela Bolohan Mihaela și Daniel Puhăcel, copiii de la Fundația „Star of Hope” Dorohoi au realizat un curcubeu care, prin culorile sale, ne arată că, asemeni naturii, și oamenii sunt diferiți, dar frumoși, unici, speciali.
Un grup de profesori și elevi ai Colegiului Național „Grigore Ghica Voievod” s-au alăturat acestui maraton, fiind o încurajare pentru copiii cu nevoi speciale de la Centrul „Steaua Speranței” Dorohoi.
„Copiii si tinerii cu sindrom Down au nevoie de noi, au nevoie să se simtă iubiţi, apreciați şi acceptați! Așadar, haideți să depăşim barierele, să atingem un record și să fim măcar 2021 persoane alături de ei, 2021 de gânduri, 2021 de îmbrățișări, toate pentru ai noștri copii și tineri cu sindrom Down!”, este îndemnul reprezentanţilor Fundaţiei „Star of Hope”.