Doamna Carmen L., din Botoșani, a reclamat cum a fost fraudată de ceasornicarul Țibichi Ovidiu Ștefan, care are atelier în Piața Unirii din Iași. Aceasta i-a lăsat, în urmă cu aproximativ o lună, două ceasuri pentru a fi reparate, unul de damă și unul bărbătesc, acesta din urmă cu o problemă minoră la brățară. După ce a văzut că nu se întâmplă nimic, doamna a solicitat vineri să-i fie restituite ceasurile. Nu mică i-a fost mirarea când a constatat că de la ceasul de damă lipsea sticla, ceasornicarul susținând că așa l-a primit. „Este o mârșăvie”, s-a indignat doamna.
„Mai întâi ne-a propus să ne schimbe cadranele și acele, deși erau în perfectă stare. Apoi a furat pur și simplu sticla ceasului meu. Ceasul are card de service și a mai fost în ateliere RADO din Florența și din București, deci nu la orice ceasornicării, unde nu s-a constatat că nu ar avea sticlă. Mai mult, sticla de la ceasurile RADO este din cristal și, chiar dacă ar fi fost plesnită, în niciun caz nu ar fi dispărut cu totul. Se vede că a fost scoasă de un profesionist. Am venit la acest atelier deoarece l-am găsit pe site-ul Rado, ca reparator autorizat. Nu mi-am imaginat nicio clipă că această firmă lucrează cu astfel de indivizi. Cel mai probabil a scos sticla, care era de foarte bună calitate, și a montat-o la un alt ceas”, a declarat Carmen L.
Ceasornicarul susține una și bună, anume că așa a primit ceasul. El nu a putut prezenta această mențiune în procesul verbal încheiat la predarea ceasurilor și nici nu a oferit vreun motiv pentru care nu și-a informat clientul despre această problemă, dacă ea ar fi existat.
– V. SURUGIU
DREPT LA REPLICĂ
primit în data de 16 martie 2021
„Iată ce s-a întâmplat:
O doamnă a venit cu două ceasuri Rado la reparat pe 29.01.2021. Un Rado 561.0942.3 de dama automatic și un Rado 658.0351.3 barbatesc automamtic. Cel de dama avea geamul detasat / dezlipit, pe cadran și pe indicatoare erau semne/ urme/amprente. Al doilea Rado a venit cu brățara desprinsă pe o parte și avea superglue pe partea ruptă.
Din păcate nu am poze cu ceasurile din ziua în care au intrat in service.
Îmi amintesc, însă, că doamna a venit cu ceasurile în cutiile lor și i-am spus să lase doar ceasurile și i-am dat înapoi cristalul detașat, deoarece ar fi deteriorat mai mult cadranul și indicatoarele dacă ar fi rămas cu ceasul și am așezat ceasul într-o pungă de plastic. De obicei nu păstrez cutiile, deoarece ocupă mult spațiu.
Tin minte, de asemenea, ca i-am spus doamnei ca geamul este dezlipit, ca indicatoarele au semne pe ele, si ca pe cadran sunt urme/amprente. Nu au fost obiectii din partea doamnei, prin urmare am completat un bon de predare/primire.
Apoi, două zile mai târziu, am sunat și am prezentat prețul pentru repararea celor două ceasuri: Pentru cel de dama am citat:
– un cristal nou – care de la producator vine lipit cu partea de mijloc a carcasei
– un nou set de indicatoare
– revizie
– și opțional pentru un nou cadran – deoarece avea niște amprente
Pentru cel de bărbați am citat:
– șurub care atașează brățara la carcasă
– unele părți pentru capătul brățării deoarece lipsea / si inlocurierea
elementelor lipite cu superglue
– revizie
Cand am sunat doamna a spus că ar trebui să vorbesc cu soțul ei deoarece ea nu se „pricepe la ceasuri”, ceea ce am făcut și el a fost de acord să repare doar al doilea Rado, ceasul barbatesc. I-am explicat acestuia ca ar trebui sa plateasca un avans pentru a comanda piesele. Domnul insa a spus ca este de buna credinta si ca oricum am drept garantie cele doua ceasuri. Din pacate am acceptat acest argument.
Am comandat piesele din Elvetia de la producator. Acest proces de regula dureaza 2-4 saptamani. Dacă îmi amintesc corect cândva între aceasta data și 5 martie, clientul a sunat să întrebe despre starea ceasului său și i-am spus că piesele urmează să sosească în curând, ceea ce s-a intamplat la inceput de martie.
La 5 martie, doamna a venit și a cerut să ia înapoi Rado-ul pe care au refuzat să îl repare – cel de dama automatic. Am dat ceasul înapoi într-o pungă de plastic, în condiția în care l-am primit – fără cristal, pentru a-l proteja de eventuale zgarieturi suplimentare. Apoi, după ceva timp, doamna s-a întors și a cerut și al doilea ceas, susținând că am furat cristalul de la primul ceas. Am încercat să-i explic, cu calm, punctul meu de vedere, dar ea nu a stat prea mult pe ganduri și a cerut si al doilea ceas si apoi m-a anuntat că va merge la poliție, la protecția consumatorilor și la producator. Fapt ce a si facut. Așa că am predat și al doilea Rado.
Am fost contactat de cei de la Rado si le-am prezentat si lor aceasta situatie.
Dacă aveți mai multe întrebări sau aveți nevoie de mai multe informații / detalii, vi le voi oferi cu plăcere”.
Toate cele bune,
Ovidiu Ţibichi
www.ceasornicarieiasi.ro