Experiment sexual terminat la Urgențe

0

Un botoşănean, în vârstă de 37 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri urgenţe după ce a încercat să experimenteze senzaţii tari, la propriu şi la figurat.

Acesta a mers săptămâna trecută la Unitatea de Primiri Urgenţe, spunând că are nevoie de ajutorul cadrelor medicale. Deşi situaţia sa era una deloc comună, iar mulţi s-ar fi putut ruşina cu o astfel de problemă, bărbatul, probabil împins şi de durere, le-a mărturisit imediat cadrelor medicale din biroul de Triaj al UPU care era problema lui.

„Ne-a spus că are nevoie de ajutor să i se scoată un băţ de chibrit. Nu prea am înţeles de unde să i se scoată şi când a văzut că suntem nedumeriţi, ne-a explicat mai în detaliu. Şi-a introdus un băţ de chibrit în canalul urinar, în penis. Acum a realizat că nu mai poate să îl scoată şi ne-a cerut ajutorul din cauza durerilor. Poate chiar prea multe detalii ne-a dat”, a explicat un asistent din cadrul UPU-SMURD. Bărbatul le-a spus cadrelor medicale că a recurs la acest gest „din plictiseală”, în timp ce era internat, în urmă cu ceva timp, într-un alt spital, la TBC.

Bărbatul a fost preluat de angajaţii UPU, care l-au întrebat de ce a aşteptat totuşi o perioadă atât de mare de timp până să meargă la Urgenţe, iar bărbatul a ridicat şi el, nedumerit din umeri, fără a le oferi un răspuns clar.

Acesta a fost internat pe secţia de urologie, urmând a fi consultat, iar medicii specialişti să decidă conduita terapeutică pe care să o aplice.

 

Deja ai votat!
se încarcă...