spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTDescoperire cumplită la Spitalul Dorohoi

Descoperire cumplită la Spitalul Dorohoi

Poliţiştii şi angajaţii Spitalului Municipal din Dorohoi au făcut o descoperire macabră, în noaptea de miercuri spre joi, într-unul din birourile unităţii medicale.

Unul din salariaţii unităţii a fost găsit mort în propriul birou. Este vorba despre administratorul unităţii sanitare, Gheorghe Chiţac. În vârstă de 52 de ani, bărbatul a rămas la birou miercuri seară până mai târziu, pentru a finaliza o serie de acte legate de mai multe lucrări de reabilitare care se desfăşoară la unitatea sanitară. Potrivit managerului spitalului, acesta oricum obişnuia să mai vină seara la spital pentru a verifica dacă centrala funcţionează bine şi nu sunt probleme. Pe parcursul serii, se pare că acestuia i s-a făcut rău şi s-a întins un pic pe patul din birou, unde a şi fost găsit fără suflare. Aproape de miezul nopţii, fiul său s-a alertat că bărbatul încă nu ajunsese acasă şi nici nu răspundea la telefonul mobil. Tânărul a alertat poliţia, prin 112, iar oamenii legii au ajuns şi la locul de muncă, la unitatea sanitară, unde au întrebat de el şi li s-a spus că maşina acestuia era parcată în zona centralei termice, unde are şi biroul. Văzând lumină la el în birou, aceştia au mers să vadă despre ce era vorba şi l-au găsit pe bărbat fără suflare. Au fost alertate cadrele medicale de gardă, însă din păcate nu s-a mai putut face nimic, cel mai probabil bărbatul suferind un infarct cu câteva ore înainte. “Era un om extrem de devotat muncii lui. Tot timpul venea să vadă, să verifice seara dacă totul era în regulă. Dacă funcţionează centrala, dacă nu sunt scurgeri la cazan, vedea dacă angajaţii au nevoie de ceva. Este o tragedie şi suntem alături de familia îndurerată”, a spus medicul chirurg Valerian Andrieş, managerul Spitalului Dorohoi.

Cazul a intrat în atenţia poliţiei, care a solicitat efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului. Administratorul unităţii sanitare nu era cunoscut cu vreo afecţiune medicală cronică.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
18.9 °
53 %
2.2kmh
4 %
mie
19 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °
D
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa se procedează zilele astea, dacă uiți ceva de pe listă, ai și unde parca când te întorci și cărucior de cumpărături la îndemână.

EDITORIAL

Rândurile de față nu se doresc a fi destinate nici academicienilor și nici proștilor. Sunt pentru oamenii normali care n-au trecut ca gâsca prin...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie...  - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...