Cifrele au arătat o nouă creștere a numărului de cazuri de Covid19 în comuna Havârna în ziua de miercuri.
Rata de infectare a atins un nou record în ultimele 24 de ore, iar din acest motiv autoritățile județului au decis carantinarea comunei. Așa cum Monitorul a arătat în urmă cu câteva zile, decizia drastică este impusă de mai multe aspecte epidemiologice.
Cu alte șase noi cazuri în ultimele 24 de ore, comuna a ajuns la un total de 51 de bolnavi de Covid în prezent. Aceste cifre, dar și faptul că locuitorii comunei nu par să răspundă la îndemnurile autorităților de a respecta măsurile de protecție, ultima soluție a rămas carantinarea localității. Potrivit prefectului județului, localnicii din Havârna nu respectau măsurile de protecție decât la vederea oamenilor legii și când erau controale. Chiar si barurile din localitate erau deschise imediat după ce autoritățile plecau.
În prezent rata de infectare a atins un nou record, de 11,85 cazuri la mia de locuitori.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit miercuri după-amiază, în ședință extraordinară, pentru a lua o hotărâre oficială și pentru a stabili, cel mai probabil, perioada de 14 zile pentru cât va fi carantinată localitatea. „Este strict interzisă intrarea- ieșirea din zona de carantină prin alte zone și căi de acces în afara celor deschise circulației publice, pe drumurile județene, comunale și forestiere. […] Circulația și staționarea în spațiile publice a persoanelor este interzisă cu excepția motivelor bine justificate”, a precizat colonelul Cristian Amarandei, şeful CJSU Botoşani.