luni, februarie 24, 2025
AcasăLocal BTPreot Partenie Apostoaie - "Să ne învrednicească Dumnezeu să lucrăm la mântuirea...

Preot Partenie Apostoaie – „Să ne învrednicească Dumnezeu să lucrăm la mântuirea noastră”

Astăzi, în finalul slujbei oficiate la Biserica „Vovidenia”, preotul paroh Partenie Apostoaie a arătat că sărbătoarea Soborul Maicii Domnului ne oferă prilejul de a vorbi din nou despre Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu şi pururi Fecioara Maria, pentru că astăzi o cinstim în mod deosebit pe cea care s-a învrednicit a-l naşte pe Mântuitorul lumii, fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Potrivit preotului, Maica Domnului rămâne împărăteasa lumii, cea mai aleasă făptură care a existat vreodată pe pământ, cea care acum stă în preajma Sfintei Treimi, ca o mamă bună a noastră, ne ascultă, se apleacă la rugăciunile noastre, le ia din adâncurile sufletului nostru şi le duce acolo sus, la tronul Sfintei Treimi.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Dacă ieri am fost îndemnaţi să avem iubire, astăzi Maica Domnului spune omului modern să se îmbrace cu cea mai scumpă haină plăcută lui Dumnezeu, spune omului de astăzi să se îmbogăţească cu cel mai frumos diamant pe care-l poate avea omul în lumea aceasta, să se înarmeze cu cea mai puternică armă împotriva demonilor, spune omului de astăzi să se înveşmânteze cu haina cea sfântă care-l duce în mod absolut în împărăţia cerurilor şi anume arma, haina, diamantul smereniei.

Nimeni din cel smerit nu suferă şi toţi cei care au intrat în împărăţia cerurilor au smerenie. Deci smerenia, spun sfinţii părinţi, este haina lui Dumnezeu, cu această haină este astăzi creştinul chemat să se îmbrace, cu haina smereniei”, a spus Partenie Apostoaie.

„Smerenia omului este să-şi vadă limitele”

În continuare, Partenie Apostoaie a afirmat că smerenia omului este să-şi vadă limitele, toate capacităţile, competenţele, toate căutările lui, toată bogăţia lui, tot dosarul şi CV-ul şi toate să fie închinate lui Dumnezeu. „Omul modern de astăzi să ia aminte că nu este veşnic, ci este trecător. Să vadă că toate proiectele sale vor fi duse la bună împlinire doar cu ajutorul lui Dumnezeu, să vadă că numai Dumnezeu este singurul salvator şi să vadă omul de astăzi smerindu-se că nu el este centrul universului şi centrul lumii şi centrul istoriei, ci Dumnezeu cel făcut om, Iisus Hristos. Aşa trebuie să înţeleagă omul de astăzi mesajul Maicii Domnului”, a arătat Partenie Apostoaie.

„Maica Domnului rămâne exemplu prin toate, dar, în mod special prin smerenie”

Partenie Apostoaie a apreciat că Maica Domnului rămâne exemplu prin toate, dar, în mod special prin smerenie. Smerenia, această haină sfântă a lui Dumnezeu, lipseşte însă mult lumii de astăzi.

Anul pe care îl încheiem ne-a arătat tuturor limitele noastre, ne-a arătat tuturor şi credincioşilor şi necredincioşilor şi celor care vin la vin la sfânta biserică şi celor care nu vin la sfânta biserică şi celor care îl primesc pe Hristos cu icoana sa în Ajunul Naşterii şi în Ajunul Bobotezei şi celor care nu-l primesc că suntem slabi, că suntem extrem de slabi şi preoţi şi popor, că suntem slabi în credinţă, slabi în tăria credinţei noastre, slabi în voinţa noastră, suntem întunecaţi la minte, suntem extrem de fricoşi, dar pe deasupra mai avem şi neascultare şi această neascultare de multe ori este dăunătoare pentru că smerenia şi ascultarea stau mână în mână”, a spus preotul.

Totodată, Partenie Apostoaie a apreciat că lumea de astăzi trăieşte într-o mare minciună, este absorbită de o falsă strălucire, mintea fiind anihilată în proiecte aşa zis salvatoare, dar nu-şi dă seama că singurul salvator este însuşi Domnul Iisus Hristos.

Fără Dumnezeu, fără Iisus Hristos, fără Maica Domnului fără Sfânta Treime, fără biserica sa, lumea este într-o derivă ucigătoare. În orice clipă a vieţii noastre să avem gândul că trebuie să împlinim voia lui Dumnezeu. Să ne întărească Dumnezeu în credinţă şi în înţelegerea sfântă a acestei realităţi. Să ne învrednicească Dumnezeu să lucrăm la mântuirea noastră”, a concluzionat preotul Partenie Apsotoaie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-3.4 ° C
-3.4 °
-4.4 °
55 %
1.9kmh
1 %
lun
4 °
mar
5 °
mie
7 °
joi
7 °
vin
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ar fi timpul să mai schimbăm niște pavele, au ținut aproape un an, deja e mult.

EDITORIAL

În urmă cu ceva vreme, președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, declara că nu va mai sprijini sub nicio formă, proiectele din mediul rural...

EPIGRAMA ZILEI

Deși-i mereu colorat În vopsele doctrinare, Lumea s-a edificat Că nu-i … de nicio culoare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...