Lista Cabinetului Florin Cîţu, depusă la Parlament la 23 decembrie 2020, include și o botoșăneancă. Este vorba de Raluca Turcan, care a fost propusă pentru funcţia de ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale în viitorul guvern.Născută la 2 aprilie 1976 la Botoșani, Raluca Turcan provine dintr-o familie de profesori. Dumitru Tatarcan, tatăl Ralucăi Turcan, a fost profesor de fizică și director timp de mai mulți ani la Colegiul Național „A.T. Laurian”, în timp ce mama sa a predat matematică la Colegiul Economic „Octav Onicescu”. Din 1999, este absolventă a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti. În acelaşi an, a devenit masterand în Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul SNSPA Bucureşti. Deţine diplomă în rusă comercială, obţinută la Institutul Puşkin din Moscova (Rusia, 1996-1999). Între 4 aprilie 2011 şi 22 aprilie 2011, a urmat un curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Colegiul Naţional de Apărare.
Din 2004 și până în prezent a fost parlamentar de Sibiu, urmându-l de-a lungul anilor pe Theodor Stolojan prin periplul său prin PNL, PLD, PDL și din nou PNL. A mai urmat studii politice la American Council of Young Political Leaders, Washington, SUA; studii despre cadrul legal şi instituţional al Uniunii Europene la Universitatea Viena, Austria; studii politice organizate în cadrul Fellowship German Marshall Fund, SUA şi studii de comunicare politică la Harvard Kennedy School, Atena, Grecia. Din 2014 până în decembrie 2016, a fost vicepreşedinte al PNL, preşedinte al Comisiei de Educaţie din PNL. În decembrie 2016, a devenit preşedinte interimar al PNL, funcţie deţinută până în iunie 2017, dată de la care deţine funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, conform gov.ro. A fost deputat PNL de Sibiu (2004-2006), deputat independent (sept. 2006-febr. 2008) şi PDL (febr.-nov. 2008). În legislatura 2004-2008 a ocupat funcţiile de preşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (febr. 2005 – sept. 2006) şi de secretar al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. Raluca Turcan a candidat din partea PDL la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008 pentru un post de deputat în oraşul Sibiu (colegiul 2) şi a câştigat cu aproximativ 47% un nou mandat. În acea legislatură a fost preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Realeasă deputat de Sibiu, pe listele ARD (PDL) la 9 decembrie 2012, în Colegiul 2. Până în septembrie 2016 a fost secretarul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, apoi a devenit vicepreşedintele amintitei comisii. A făcut parte şi din Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO. În 2016, a fost aleasă deputat pe listele PNL, fiind şi lider al Grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor în perioada 2016-2019. A fost membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi vicepreşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză. Din 4 noiembrie 2019, Raluca Turcan a deținut funcţia de vicepremier în cadrul guvernului condus de Ludovic Orban. În urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020, a obţinut un nou mandat de deputat de Sibiu, fiind aleasă pe listele Partidului Naţional Liberal.
Miniștri PNL
Ministerul de Finanțe – Alexandru Nazare
Ministerul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu
Ministerul Apărării Naționale – Nicolae Ciucă
Ministerul Energiei – Virgil Popescu
Ministerul Afacerilor Interne – Lucian Bode
Ministerul Educației – Sorin Câmpeanu
Ministerul Culturii – Bogdan Gheorghiu
Ministerul Agriculturii – Adrian Oros
Ministerul Muncii – Raluca Turcan
Miniștri USR PLUS
Ministerul Justiției – Stelian Ion
Ministerul Sănătății – Vlad Voiculescu
Ministerul Transporturilor – Cătălin Drulă
Ministerul Fondurilor Europene – Cristian Ghinea
Ministerul Economiei- Claudiu Năsui
Ministerul Cercetării, Inovării, Digitalizării – Ciprian Teleman
Miniștri UDMR
Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
Ministerul Mediului – Tanczos Barna
Ministerul Tineretului și Sportului – Novák Eduárd.