Ambulanţa care l-a transportat pe medicul botoşănean a ajuns la Iaşi. Acesta a fost diagnosticat cu o disecţie de aortă în cursul zilei de duminică. Autospeciala a ajuns într-un timp record, având în vedere condiţiile transportului, dar şi drumul foarte denivelat. În mai puţin de două ore medicul Radu Malancea a ajuns în centrul universitar, deşi orice zdruncinătură a tărgii ar fi putut să îi pună viaţa în pericol.
Managerul Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” este cel care a venit de acasă pentru a-l consulta şi evalua imediat pe medicul botoşănean. Profesor universitar doctor Grigore Tinică va fi cel care îşi va opera colegul în cursul dimineţii de luni, după ce inițial s-a încercat intervenţia chiar duminică după-amiază.
Acesta este unul dintre cei mai iluştri chirurgi cardiovasculari din Moldova, Membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi manager al IBCV Iaşi de peste 15 ani.
Prof. dr. Grigore Tinică, manager şi medic primar de chirurgie cardiovasculară la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. I.M. Georgescu” din Iaşi susţine că nu există un timp optim de intervenţie după descoperirea disecţiei de aortă. „Este o patologie care poate fi greu diagnosticată şi nu se face doar cu stetoscopul sau cu electrocardiograma. De multe ori, electrocardiograma nu dă nimic pentru că dacă nu sunt afectate arterele coronare, atunci nu ai niciun element care să spună ce se întâmplă. Diagnosticul este greu de stabilit. De obicei, pacienţii aceştia au tensiunea foarte mare sau o boală congenitală care duce la disecţie de aortă, dar în acest caz, medicul de familie l-ar fi avut în observaţie. Dacă el nu a avut niciun semn, ar fi fost greu de diagnosticat greu disecţia”, a explicat pentru Monitorul de Botoşani doctorul Grigore Tinică, „pionier” al folosirii Bio-Glue-ului în disecţia de aortă.