Panică, marţi, la cea mai mare unitate sanitară din judeţ, după ce un incendiu a izbucnit la etajul al şaselea al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”.
Cadrele medicale de pe secţia chirurgie generală şi pacienţii din câteva saloane, au trăit câteva momente de spaimă, după ce un mic incendiu a izbucnit într-unul dintre saloane.
Personalul de pe secţie a constatat că în baia de la unul dintre saloane era foarte mult fum provenit de la un ventilator care s-a supraîncălzit. Încă sub şocul a ceea ce s-a petrecut în spitalul din Piatra Neamţ, personalul de serviciu a alertat medicul șef al secției, iar împreună cu acesta au evacuat pacienţii din zona de risc imediat şi au reuşit să stingă chiar ei focul izbucnit la ventilatorul destinat aerisirii băii cu ajutorul unui extinctor. Norocul a făcut ca una dintre asistente să strige imediat cum a zărit fumul şi flăcările, iar situaţia nu a degenerat.
Din fericire, nu s-a impus evacuarea pacienţilor de pe etaj şi nici solicitarea echipajelor ISU. Situaţia a survenit la exact o zi după ce reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Consiliului Judeţean au inspectat clădirea pentru riscuri la incendiu şi au precizat că totul este în regulă.
O situaţie asemănătoare a avut loc la finele lunii martie, un etaj mai sus. Atunci, un ventilator dintr-o baie de la secţia de ortopedie a luat foc, fiind chemaţi şi pompierii.
Potrivit personalului medical, aceste ventilatoare au tendinţa de a se supraîncălzi pentru că pacienţii din saloane le lasă în funcţiune în permanenţă, nu doar pe timpul cât folosesc toaletele din saloane.