Una dintre cele mai reprezentative case din patrimoniul județului Botoşani va fi reabilitată cu fonduri europene. Casa Memorială „George Enescu” din Liveni va fi restaurată și consolidată în cadrul proiectului transfrontalier „History and Music – values that bring us together”. Proiectul este accesat în cadrul Programului Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020.
„Vestea bună e că a venit anunţul final de la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iaşi. Suntem câştigători pe proiectul pentru reabilitarea Casei <George Enescu> Liveni”, a declarat Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean.
Potrivit oficialului, în cadrul proiectului, Muzeul Judeţean va primi aproximativ 470.000 de euro. Totodată, va trebui să asigure partea de cofinanţare de 47.000 de euro.
„Avem deja întocmită Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie. Urmează să organizăm licitaţie pentru întocmirea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor”, a explicat oficialul.
„Acest proiect va repune în centrul atenției Casa «George Enescu»”
Valoarea totală a proiectului este de 1,365 de milioane de euro. Din totalul acestei sume, aproximativ 900.000 de euro vor fi pentru sit din Orheiul Vechi (Republica Moldova), iar 470.000 de euro pentru reabilitarea Casei „George Enescu”.
Proiectul presupune refacerea completă a clădirii Casei Memoriale „George Enescu”, a împrejmuirii și a tot ce înseamnă dotări, utilități, apă canalizare și încălzire. De asemenea, va fi amplasată o scenă unde vor avea loc activități cu publicul. „Sperăm că acest proiect va repune în centrul atenției Casa «George Enescu»”, a concluzionat Aurel Melniciuc.
Clădirea Casei Memoriale „George Enescu” nu a mai fost reabilitată din anii ’90, dar nici atunci nu au fost lucrări de anvergură. Multe dintre acestea au fost făcute de muzeografi și alți angajați ai instituției.