Autorităţile sanitare au comunicat, sâmbătă dimineaţă, un nou deces cauzat de coronavirus. Potrivit cadrelor medicale, este vorba despre un bărbat de 63 de ani, care se afla internat în spital în stare gravă, din cauza afectării mai multor organe, cauzate de infecţia cu noul coronavirus. Acesta suferea de diabet zaharat, hipertensiune arterială şi cardiopatie ischemică.
Din păcate, organismul său a fost prea afectat de infecţia cu noul coronavirus, cadrele medicale înregistrând decesul.
Acesta este al 82-lea deces raportat pe teritoriul judeţului, cauzat de covid19.
Botoşaniul a trecut de 1100 de îmbolnăviri
Ziua de sâmbătă a marcat şi trecerea judeţului nostru de 1100 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus. În ultimile 24 de ore, autorirăţile au raportat 1101 cazuri, cu şapte mai multe decât raportarea precedentă.
Din cei şapte, trei sunt membrii aceleiaşi familii, care au plătit pentru a fi testaţi, cel mai probabil aceştia urmând să plece într-un concediu, unde aveau nevoie de testare în prealabil. „Numărul de teste se păstrează în continuare ridicat şi sperăm să rămânem pe acelaşi ritm scăzut al numărului de cazuri noi. Se efectuează anchete epidemiologice în fiecare caz în parte pentru a se stabili contacţii acelor persoan şi a încerca răspândirea bolii”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.