Un bărbat de 67 de ani, din Botoşani, a avut parte de un sfârşit tragic, sub privirile a sute de oameni.
Incidentul a avut loc miercuri la amiază, în Piaţa Centrală a oraşului, unde bărbatul se afla în apropierea unui spaţiu de alimentaţie publică, unde consuma câţiva mici. La un moment dat, acestuia i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit din picoare pe asflat. Câţiva trecători au încercat să îi dea primul ajutor, însă bărbatul nu mai reacţiona la niciun stimul, oamenii sunând la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.
La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al SMURD, cadrele medicale începând imediat manevrele de resuscitare, chiar sub privirile a zeci de botoşăneni aflaţi în piaţă, acesta fiind în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda încercărilor cadrelor medicale, timp de mai bine de 40 de minute, inima bărbatului nu a mai putut fi pornită, fiind declarat decesul la faţa locului.
Ulterior, cazul a fost preluat de poliţişti, care au început o anchetă, aceştia aflând că bărbatul consumase mai multe băuturi alcoolice înainte, fiind în stare de ebrietate, iar în momentul în care a început să mănânce, este posibil să se fi înecat cu o bucată de carne, care l-a sufocat.
Deşi era din Botoşani, bărbatul era cazat la un hotel din zona centrală a oraşului, acesta fiind sosit de câteva zile din Italia. „În cauză a fost dispusă efectuarea unei autopsii, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.