spot_img
marți, aprilie 22, 2025
AcasăLocal BTUn suspect de covid19 s-a sinucis în Spitalul Judeţean

Un suspect de covid19 s-a sinucis în Spitalul Judeţean

Descoperire macabră făcută, în a doua zi din Săptămâna Mare, pe una din secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Cadrele medicale de la etajul trei al unității medicale, unde se află secţia pentru pacienţii suspecţi de covid19, au descoperit trupul neînsufleţit al unuia dintre pacienţii internaţi cu câteva zile în urmă.

Bărbatul, de 54 de ani, din judeţ, se afla singur într-un salon, aşa cum prevede legislaţia pentru pacienţii suspecţi de covid19. Potrivit cadrelor medicale, acesta era depresiv din cauza mai multor probleme financiare, de curând pierzându-şi şi locul de muncă, iar internarea în spital, cu suspiciune de covid, i-a accentuat şi mai mult starea.

Spre seară, acesta a intrat în baia salonului, a improvizat un ştreang pe care l-a legat de caloriferul din baie şi şi-a lăsat greutatea corpului să ducă la îndeplinire planul macabru. A fost descoperit de cadrele medicale prea târziu, acesta nemaiputând fi resuscitat.

Cazul a fost prelua de Poliţia Botoşani, fiind solicitată şi efectuarea unei autopsii pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.6 °
16.6 °
64 %
0.8kmh
3 %
mar
26 °
mie
24 °
J
25 °
vin
25 °
S
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Au mai prins curaj acuma, au văzut că chiar vine primăvara.

EDITORIAL

Trăim o lume fragmentată de conflicte care au tendința de a se globaliza și de polarizări culturale duse la extrem. Se simte însă o...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...