Programul „Tomate” va continua și în acest an, după ce Cabinetul Orban a aprobat plafonul și modul în care se va derula acesta.
Bugetul total al programului pentru Ciclul I este de aproximativ 40 milioane euro, iar beneficiarii trebuie să valorifice, până la 15 iunie, o cantitate de trei tone/1.000 mp, cu 50% mai mult decât în edițiile precedente. Alte modificări importante pentru „au avut în vedere îmbunătăţirea programului, astfel încât consumatorii să beneficieze de tomate de calitate din producţia autohtonă”. În plus, pentru a avea siguranţa că tomatele ce vor fi oferite populaţiei vor avea o calitate cât mai bună, beneficiarii trebuie să deţină un registru de evidenţă a tratamentelor de protecţie a plantelor, ce va fi verificat de către inspectorii Autorităţii Naţionale Fitosanitare.
Procedură specială pentru depunerea dosarelor
Direcția Agricolă a Județului (DAJ) Botoșani a stabilit o procedură de lucru, pentru ca tot mai mulți fermieri să se poată înscrie în program chiar și în condițiile situației de criză. Astfel, cererile de înscriere în program și documentele aferente pot fi transmise la DAJ prin fax sau poștă, sau în format electronic prin e-mail, până la data de 15 mai. „Mai mult, pentru că sunt multe documente pe care agricultorii trebuie să le ia de la primării, dosarele pot fi adunate și făcute acolo, iar când acestea au un volum important de cereri, urmând a fi trimise prin Poșta Română. Verificările în teren le vom face după ce va trece această situație de criză”, a declarat Cristian Delibaș, directorul DAJ Botoșani, care a adăugat că aceeași procedură se va aplica și pentru depunerea de documente din cadrul celorlalte programe derulate de Ministerul Agriculturii.
Programul a fost un succes anul trecut
La Botoșani, în programul „Tomate” 2019, s-au înscris 126 de legumicultori, din care doar 121 au fost eligibili. 67 de legumicultori au optat pentru ciclul I de producție, cel de primăvară, iar 54 pentru ciclul II, cel de iarnă. „Programul «Tomate româneşti» a încheiat trei ani de succes. Având în vedere că în primul an au fost înscrişi 65 de producători, în anul doi 102 şi anul trecut 121, putem concluziona că e un succes pentru judeţul Botoşani”, a mai spus directorul DAJ Botoșani.
În România, consumul de legume mediu anual pe locuitor se situează în jurul valorii de 158,5 kilograme, din care tomate 38,4 kilograme, ceea ce reprezintă 24,22% din consumul total de legume.