Contrabanda cu țigări pare să nu aibă leac. Joi, pe 30 ianuarie a.c., echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit aproape 1.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 4.500 de lei, ascunse în două microbuze.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Astfel, în cursul zilei de joi s-a prezentat în punct, pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de intrare în ţară, cetățeanul român C.M., în vârstă de 30 de ani, pasager al unui microbuz Mercedes Benz, înmatriculat în România. La scurt timp, a apărut un al doilea bărbat, B.V., în vârstă de 35 de ani, şofer al unui microbuz Mercedes Benz, înmatriculat în Republica Moldova.
În baza profilului de risc, echipa de control a trecut la efectuarea unor verificări amănunţite asupra celor două mijloace de transport, iar în plafonul primului microbuz şi într-un spaţiu special amenajat prin construirea unui perete dublu care desparte compartimentul călători de cel de marfă, la cel de al doilea mijloc de transport, s-au găsit ascunse 970 de pachete cu țigări.
Prin urmare, pachetele au fost confiscate, iar microbuzul înmarticulat în Republica Moldova, în valoare de peste 18.000 de lei, a fost indisponibilizat, cei doi bărbați fiind sacționați cu amenzi în valoare totală de 15.000 de lei.