Una din cele mai importante instituţii din judeţ a rămas fără purtător de cuvânt. Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, cea mai mare unitate sanitară din Moldova, ca număr de paturi şi unul din cei mai mari angajatori din judeţ, cu peste 2500 de salariaţi, nu mai are purtător de cuvânt.
La exact un an după ce şi-a început activvitatea ca purtător de cuvânt al unităţii sanitare, medicul primar Bogdan Alexandroaie şi-a încetat această activitate, la cererea sa. Medicul nu a dorit să comenteze această decizie, spunând că a fost una strict personală, informând conducerea unităţii că nu va mai prezenta punctul de vedere al spitalului în spaţiul public. Astfel, managerul unităţii, medicul Livia Mihalache, va fi nevoit să desemneze un nou repezentant care să discute despre problemele celui mai mare spital din judeţ.
Medicul primar lucrează în Spitalul Județean Mavromati din 2011 în cadrul Secției de Medicină Internă şi îşi va continua activitatea medicală pe secţie.