marți, ianuarie 14, 2025
AcasăLocal BTAlertă la Leorda! O familie a fost transportată la spital intoxicată cu...

Alertă la Leorda! O familie a fost transportată la spital intoxicată cu o substanţă necunoscută (video)

Doi copii şi părinţii lor au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au început să se simtă rău, iar femeia şi-a pierdut chiar şi cunoştinţa din cauza unei substanţe necunoscute.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Incidentul a avut loc sâmbătă noapte în localitatea Leorda, în gospodăria unei familii din comună. Cei doi părinţi de 31 de ani, împreună cu două fete, de 6 şi 12 ani, se aflau sâmbătă seară în casă, împreună şi cu un alt nepot de-al femeii. Aceasta a început să se vopsească pe păr într-una din încăperi, în timp ce prepara şi mâncare în bucătăria casei. La un moment dat, femeii i s-a făcut rău şi a leşinat.

Alarmat, bărbatul a mers să vadă ce a păţit şi a sunat o vecină, care este şi asistentă medicală de profesie, după care a început şi el să se simtă rău. Aceasta a venit imediat la casa celor doi, a scos-o pe femeie afară din casă, la aer curat, a deschis toate geamurile la încăperi pentru a se aerisi casa şi a apelat serviciul 112, mai ales că şi cele două fete acuzau stări de rău şi ameţeală. La faţa locului au fost trimise trei ambulanţe, din care una cu medic, care să evalueze mai bine situaţia la faţa locului. „Femeia acuza cele mai grave simptome. Aceasta era slăbită, declarativ şi-a pierdut starea de conştienţă pentru o perioadă, iar restul membrilor familiei prezentau ameţeli şi o stare generală de rău. Au fost stabilizaţi la faţa locului şi transportaţi cu trei ambulanţe la Urgenţe. Tatăl copiilor a refuzat transportul după ce i s-a acordat primul ajutor la faţa locului”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

Mama cu cei doi copii au ajuns la spital, în timp ce un echipaj al ISU Botoşani s-a deplasat la locuinţa familiei din Leorda pentru a evalua situaţia şi a descoperi sursa care a cauzat starea de rău a întregii familii. Potrivit pompierilor, cu o zi înainte familia a folosit şi o substanţă pe bază de clor pentu a şterge mai multe pete de mucegai pe pereţi, iar sâmbătă seară femeia a folosit o vopsea de păr pe bază de amoniac, ce degajă un miros puternic şi înţepător.

Cazul vine la doar o săptămână după ce o întreagă stradă din Botoşani a fost evacuată din cauza unor mirosuri suspecte şi a fost nevoie de intervenţia autospecialei CBRN de la Suceava.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
0.5 ° C
0.6 °
0.5 °
64 %
1.9kmh
8 %
mar
0 °
mie
1 °
joi
1 °
vin
5 °
sâm
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În tot balamucul ăsta, chiar era nevoie să ningă liniștit o vreme, ca în poza trimisă de un cititor al ziarului.

EDITORIAL

Panică printre profesori la început de an. Până pe data de 10 ianuarie trebuiau să justifice cheltuirea primei didactice. Dascălii au trebuit să semneze...

EPIGRAMA ZILEI

În dorințe clari Le-ar vrea, va să zică : Cu buzele mari Dar cu gura … mică!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...