marți, ianuarie 14, 2025
AcasăLocal BTElevi drogați luați cu salvarea la Dorohoi

Elevi drogați luați cu salvarea la Dorohoi

Caz neobişnuit la Dorohoi. Doi tineri, de 16 ani, au ajuns la spital după ce ar fi consumat plante etnobotanice. Cei doi au fost preluaţi joi dimineaţă de două ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Dorohoi.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În primul caz a fost vorba de un tânăr pentru care a fost efectuat un apel de către trecători, acesta fiind văzut pe o stradă în apropierea Colegiului Grigore Ghica. Un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă Dorohoi a mers în zona indicată, unde l-a găsit pe tânăr cu un rucsac în spate, mergând împleticit şi l-au abordat.

Iniţial, acesta a refuzat să însoţească personalul medical la spital, însă după ce i s-a pus în vedere că va fi anunţată şi Poliţia, acesta a acceptat să urce în ambulanţă şi să fie dus la spital. La câteva minute distanţă. Un alt apel la 112, de această dată din interiorul aceleiaşi unităţi de învăţământ, unde un alt băiat, de aceeaşi vârstă, se simţea rău. Acesta a vomat de câteva ori şi avea o stare de ameţeală în momentul în care personalul de la ambulanţă l-a preluat, colegii lui afirmând că tânărul ar fi tras câteva fumuri dintr-o ţigară confecţionată manual.

Ajunşi la sptal, cei doi tineri au fost evaluaţi şi stabilizaţi, însă primul ajuns la spital a fost direcţionat cu o altă ambulanţă către Secţia de Pediatrie Botoşani pentru mai multe investigaţii. „La ambii pacienţi există suspiciunea consumului de plante etnoboanice, dar acest lucru se va stabili în urma analizelor specifice”, a spus un asistent din cadrul Spitalului Dorohoi.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean nu cunoşteau nimic despre această situaţie ieri după-amiază, urmând ca vineri să se intereseze. „Noi nu am primit nicio informare de la unitatea de învăţămnt din Dorohoi. Ne vom interesa să vedem dacă aşa stau lucrurile”, a precizat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IŞJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
0.5 ° C
0.6 °
0.5 °
64 %
1.9kmh
8 %
mar
0 °
mie
1 °
joi
1 °
vin
5 °
sâm
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În tot balamucul ăsta, chiar era nevoie să ningă liniștit o vreme, ca în poza trimisă de un cititor al ziarului.

EDITORIAL

Panică printre profesori la început de an. Până pe data de 10 ianuarie trebuiau să justifice cheltuirea primei didactice. Dascălii au trebuit să semneze...

EPIGRAMA ZILEI

În dorințe clari Le-ar vrea, va să zică : Cu buzele mari Dar cu gura … mică!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...