miercuri, ianuarie 8, 2025
AcasăLocal BTAstăzi - Moşii de toamnă

Astăzi – Moşii de toamnă

Astăzi, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morţilor. Prin tradiţie, până în ziua praznicului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, fiecare creştin îi comemorează pe cei dragi, rude şi prieteni, plecaţi la viaţa de dincolo.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Biserica nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă.

În credinţa creştină, viaţa nu se termină odată cu moartea trupească. De aceea, o zi de comemorare pentru cei trecuţi la viaţa veşnică are o semnificaţie aparte. În această zi, se merge la biserică unde se rostesc rugăciuni şi sunt pomenite rudele  trecute la cele veşnice. După slujbă se împart colivă, vin, colaci, pachete cu mâncare, lumânări, haine şi diverse obiecte pentru un trai mai bun al acestor sărmani.

Coliva şi vinul nu trebuie să lipsească de la slujbele de pomenire. Coliva semnifică trupul celui adormit, este expresia materială a credinţei noastre în Înviere, pentru că este preparată din boabe de grâu, iar Mântuitorul Iisus s-a folosit de parabola bobului de grâu, prevestind Învierea Sa.

În timpul anului sunt 20 de zile de „Moşi”. Cuvântul “moşi” vine de la “strămoşi” şi se referă la persoanele trecute la cele veşnice. Cu apelativul “moşi” sunt numiţi nu doar morţii, ci şi principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum şi pomenile făcute pentru ei. Printre zilele de Moşi sunt “Moşii de primăvară” (de Macinici), “Moşii de vară” (sâmbăta dinaintea Rusaliilor), “Moşii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), “Moşii de iarnă” (sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
8.8 ° C
8.8 °
8.6 °
70 %
2.9kmh
78 %
mie
14 °
joi
13 °
vin
12 °
sâm
4 °
Dum
-0 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Preocupați fiind cu deschiderea teatrului, doza de cultura a rămas aia de anul trecut.

EDITORIAL

Paradoxul românesc… Am scris de atâtea ori despre eternul paradox românesc încât mi s-a cam făcut lehamite, însă nu trece o zi să nu...

EPIGRAMA ZILEI

Veni-va ziua când vom fi Mai buni, mai veseli și mai tineri Și acea zi se va numi Cu siguranță … vineri!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...