Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” oferă o premieră în România în materie de participări la festivaluri internaţionale. Instituţia de cultură botoşăneană a primit o invitaţie la Festivalul Internaţional de Monodramă, care va avea loc în perioada 19 – 23 septembrie, în Republica Mongolia. La acest festival va fi prezentat spectacolul „Să nu ne răzbunaţi”, realizat de Studioul de Teatru pentru Tineret, din cadrul Teatrului „Vasilache” şi firma condusă de jurnalistul Ionuţ Poclid. Din echipa care a pus în scenă „Să nu ne răzbunaţi” fac parte actriţele Silvia Răileanu şi Mirela Nistor (regie şi scenografie), Ionuţ Poclid (adaptare text), Cezar Amitroaiei (voce text), Florin Petrosceac (montaj şi procesare video). Singurul personaj din piesă este interpretat de Silvia Răileanu, actriţă la Teatrul „Mihai Eminescu” din anul 2002. Jocul artistic de o înaltă sensibilitate al Silviei Răileanu prezintă crâmpeie din vieţile românilor deportaţi în Siberia, pentru că bolşevicii lui Stalin îi vedeau ca pe nişte „duşmani ai poporului”. În acest spectacol, teatrul se îmbină cu filmul, reconstruind realitatea crâncenă a românilor cu destinele mutilate de ruşi.
Această invitaţie în Mongolia vine după ce Silvia Răileanu a primit pentru interpretarea din spectacolul „Să nu ne răzbunaţi”, Premiul onorific „Dinu Apetrei” din partea actorilor Teatrului Municipal din Bacău. Totodată, ea a primit şi o diplomă de recunoştinţă din partea Asociaţiei foştilor deportaţi din Basarabia şi Bucovina, ca recunoştinţă pentru păstrarea memoriei calvarului românilor victime ale acelor momente cumplite ale istoriei României. Aceste distincţiii au fost acordate în cadrul celei de a XXV-a ediţii a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Bacău Fest Monodrame” 2019, desfăşurat în perioada 17 – 23 aprilie.
„Pe 18 septembrie, patru colegi de-ai noştri pleacă la Festivalul The Parade of Winners, la Teatrul Naţional Ulan Bator, în Mongolia. Invitaţia a fost primită din partea Centrului de Monodramă din Mongolia. Este o invitaţie extrem de onorantă pentru instituţia noastră şi pune în evidenţă faptul că Studioul de Teatru pentru Tineret care dă consistenţă conceptului de teatru pentru copii şi tineret funcţionează şi funcţionează deja valoric, cu palmares. ”, a anunţat ieri Marius Rogojinschi, directorul Teatrului „Vasilache”. Directorul Teatrului Vasilache a adăugat că lucrurile se leagă frumos „atunci când există valoare, bunăvoinţă, bunăcredinţă şi când teatrul este pus înaintea tuturor altor interese, decât cele artistice şi cele care favorizează actul de creaţie şi implicit creatorul, actorul”. Totodată, Marius Rogojinschi le-a mulţumit primarului Cătălin Flutur şi Consiliului Municipal pentru că au găsit modalitatea de a sprijini participarea la acest festival internaţional.
Potrivit oficialului, în Mongolia vor pleca Silvia Răileanu, Ionuţ Poclid, actorul Florin Iftode, şef al Compartimentului artistic din Teatrul „Vasilache” şi Mirela Nistor. „Fiecare, pe lângă funcţiile administrative sau artistice, mai au şi funcţii tehnice. Florin va fi operator imagine video, Ionuţ va fi operator lumini, Silvia va juca şi Mirela Nistor va fi operator de sunet”, a mai spus Marius Rogojinschi.
La Festivalul din Mongolia va fi prezentat încă un spectacol din România, dar şi spectacole din China, Rusia, Muntenegru, Coreea de Sud şi ţara gazdă.
Silvia Răileanu a arătat că participarea la acest festival i-a adus multă bucurie, dar şi multe emoţii.
Festivalul din Mongolia este festival concurs, însă pentru delegaţia botoşăneană câştigarea unui premiu nu este atât de importantă, cât oportunitatea de a reprezenta Botoşaniul şi România la această manifestare internaţională.