Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca au confiscat ieri 271 de pachete cu ţigări de contrabandă în valoare de peste 3.200 lei și un autoturism Audi.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Aflaţi în misiune de supraveghere a frontierei, cei din patrula SPF Stânca au observat cu ajutorul aparaturii de supraveghere pe bază de termoviziune că pe direcția plajei de pe malul lacului de acumulare Stânca-Costești staţiona un autoturism. Având suspiciuni cu privire la scopul prezenței în zonă, polițiștii de frontieră s-au deplasat la fața locului, unde au observat două persoane care transportau la masină trei sacoșe de culoare neagră luate din vegetaţia din zonă.
Somate, persoanele în cauză au fost reţinute, iar în urma verificării autoturismului polițiștii de frontieră au găsit, în interior, bunuri de proveniență Duty Free, iar în spatele torpedoului, a fost observat un loc special amenajat în care au fost descoperite alte țigări cu timbre de acciză Republica Moldova. “La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 5.420 de țigarete de contrabandă, în valoare de 3.218 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de 2.375 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor”, se arată într-un comunicat de presă.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activităţile infracţionale.