O tânără de 19 ani din județul Botoșani este acuzată că și-a omorât pruncul nou născut. Anchetatorii încă nu știu ce s-a întâmplat cu exactitate și asta pentru că femeia este internată la Maternitate pe Secția de Reanimare, iar prietenul ei și părinții acestuia spun că nici măcar nu știau că fata era însărcinată. Pe corpul fătului au fost găsite multiple urme de violenţă, acesta fiind aruncat în toaleta din curtea locuinței. Medicii legiști au misiunea de a afla cu exactitate dacă fetiță s-a născut la termen și în ce mod a murit.
Gestul cumplit al tinerei a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în toaleta viitorilor ei socri, unde aceasta locuia. Tânăra s-a întors de puţin timp din Germania, unde munceşte de mai mult timp. Familia iubitului ei era în stare de şoc vineri dimineaţă. „Nu știam că e însărcinată. Nu știam absolut nimic. Dacă știam, acum era totul bine”, a spus resemnat tatăl iubitului fetei, înainte de a urca în maşina anchetatorilor.
Anchetatorii au reușit să afle că fata nu este din aceeași localitate și a fost plecată o perioadă la muncă în străinătate. Ei iau în calcul să fi rămas însărcinată acolo, iar când a ajuns acasă la prietenul ei, să fi încercat să scape de sarcină, pe care o ascundea cu ajutorul unor corsete şi haine mai largi. Prietenul fetei le-a spus polițiștilor că ea a ieșit afară dimineață, în jurul orei patru, iar când s-a întors era plină de sânge şi spunea că a pierdut sarcina.
Au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul unui echipaj meedical care a preluat-o și au transportat-o la Maternitatea Botoșani. Cadrele medicale de la Maternitate au anunţat poliţia, în momentul în care au realizat că fata născuse, iar în WC-ul din curtea casei a fost găsit trupul unei fetiţe. Cadavrul a fost scos cu ajutorul pompierilor din haznaua în care a fost aruncat şi apoi lovit de mai multe ori cu un hârleţ. „La Maternitatea Botoșani a fost internată o tânără de 19 ani care prezența semnele unei sarcini recente, iar în paralel, în dimineața aceleiași zile, la domiciliul familiei concubinului acesteia, a fost identificat în toaletă din curte, cadavrul unui făt care prezența multiple urme de violentă. La momentul actual, până la elucidarea împrejurărilor în care a survenit decesul, s-a înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor”, a precizat Valeriu Chihaia, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
După ce își va mai reveni, anchetatorii încearcă să vorbească și cu ea pentru a află mai multe detalii, iar în funcţie de rezultatele autopsiei cazul va fi clasificat corespunzător, tânăra riscând să fie acuzată de pruncucidere.