Ca toate celelalte târguri moldoveneşti, şi Botoşanii trebuie să fi avut un „catastih” al său, cu multiple rosturi de natură fiscală, administrativă, juridică şi cadastrală, o arhivă în adevăratul înţeles al cuvântului, care comprima cele mai importante crâmpeie ale vieţii sale municipale. Faptul că niciun izvor istoric nu menţionează acest catastif al Botoşanilor nu înseamnă, câtuşi de puţin, că acesta nu s-ar fi întocmit ci, pur şi simplu, nu s-au descoperit acele acte, care sigur au existat şi care consemnau existenţa catastifului, fie că ele au fost distruse, fie că îşi aşteaptă încă, prin cine ştie ce locuri, descoperitorii. De altfel, menţiunile documentare ale acestor catastife sunt rare, iar în ceea ce priveşte catastifele propriu-zise, adevărate tezaure de viaţă urbană medievală, din păcate nu s-a descoperit nici unul până acum.
Există, totuşi, câteva referiri, indirecte, la acest catastif al târgului Botoşani. Astfel, într-un document din 15 octombrie 1753, de la Matei Ghica voievod, în pricina dintre nou înfiinţatul schit al lui Agafton „săhastrul” şi Mănăstirea Doamnei, domnul confirmă călugărilor schitului privilegiile pe care le acordase părintele său, Grigore al II-lea Ghica. Cu acest prilej, în actul de la Matei Ghica se arată că „[…] Măriia Sa, răpăusat părintele Domnii Meale, au făcut cercetare prin cronici de Botoşeni […]”. Menţiunea s-a strecurat în document neobservată, se pare, de către istoricii români care au avut preocupări legate de târgul Botoşanilor. Ea conduce către două concluzii: aceste cronici de Botoşani sunt, de fapt, catastifele târgului, depozitare ale unor informaţii amănunţite, care au putut fi consultate de către Grigore al II-lea Ghica. În al doilea rând, se certifică faptul că prin 1729, când dând sihastrului Agafton o poieniţă pe loc domnesc, Grigore al II-lea Ghica voievod va fi cercetat acele vechi cronici, ele existau.
Care este vechimea documentelor din acele „cronici”? După părerea noastră, ele erau cel puţin din secolul al XVII-lea, referindu-se la acte de danie, miluire sau de vânzare-cumpărare pe care cercetându-le, domnul şi-a putut forma o părere şi acţiona în consecinţă. Aceasta conduce spre o altă concluzie: în catastiful oraşului se puteau afla şi acte de mărturie referitoare la sate sau locuri domneşti din afara târgului propriu-zis, din ocolul acestuia, la încheierea cărora participaseră şi locuitori din târg, semnând apoi sau punându-şi degetele ca martori.
În acelaşi act, menţionat mai sus, de la Matei Ghica voievod, se arată că deopotrivă cu cercetarea „cronicilor de Botoşeni”, Grigore II Ghica luase „mărturii a oameni bătrâni, târgoveţi de Botăşeni”. Mărturiile oamenilor bătrâni din Botoşani, complementare informaţiilor din catastif, puteau coborî până spre 1660-1670, dacă ar fi să calculăm că având atunci vreo 10-15 ani, puteau fi luaţi să asiste la hotărnicii şi bătuţi, după străvechiul obicei, pentru a ţine minte ceea ce vedeau şi a putea apoi mărturisi. Mărturiile, însă, puteau fi cerute acestor târgoveţi şi în calitatea lor de persoane care văzuseră acele acte, pe unele, chiar, poate puseseră pecetea, în calitate de şoltuzi sau doar le semnaseră ca pârgari, dar ştiind de ele, aşa încât unele, pierzându-se între timp, puteau depune mărturie pentru că ei erau nu numai „oameni bătrâni”, ci şi „oameni buni”, ale căror imagine, respect şi bun renume în cadrul obştii târgului le făceau cuvântul ascultat şi credibil.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
