Şedinţă cu scântei la PSD Botoşani. Sâmbătă, Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, a fost chemat să se pronunţe în cadrul partidului asupra scandalului dintre prefectul Dan Şlincu şi Cezar Nicuţă, directorul adjunct al Urban Serv pe care l-a mandatat să facă parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP). Discuţiile au fost pe un ton destul de tensionat, liderii PSD Botoşani reproşându-i că ţine „în braţe” familia Nicuţă. La un moment dat, Costică Macaleţi le-a transmis colegilor că, dacă asta se vrea, el este dispus să demisioneze de la şefia CJ, susţin mai multe surse politice congruente.
„Nu i-a cerut nimeni demisia, ci doar i s-a reproşat situaţia iscată de scandalul dintre Nicuţă şi prefect, care aruncă o pată atât pe partid, cât şi pe cele două instituţii publice. Atunci, domnia sa s-a arătat dispus să demisioneze. Pentru noi a fost o surpriză reacţia dumnealui”, a declarat una dintre sursele citate.
Şefii PSD i-au cerut lui Macaleţi să „ia distanţă de familia Nicuţă”
Atât Costică Macaleţi, cât şi şefa organizaţiei judeţene a PSD, Doina Federovici, nu au dorit să facă vreun comentariu pe seama celor întâmplate la şedinţa de sâmbătă. Cert este că până în prezent nu a fost înregistrată nici o demisie.
Ruptura s-a văzut şi la şedinţa Comitetului pentru Combaterea Bolilor de duminică, după apariţia cazului de pestă porcină, de la care Costică Macaleţi a lipsit.
Tot sâmbătă, lui Costică Macaleţi i s-a cerut în cadrul conducerii locale a PSD să „ia distanţă de familia Nicuţă” şi să-l revoce pe Cezar Nicuţă din ATOP. Astfel, de la 1 februarie, Cristina Nicuţă nu va mai face parte din cabinetul său. „Este adevărat că doamna Cristina Nicuţă a cerut să revină pe postul pe care-l deţinea anterior. De la 1 februarie va lucra în biroul arhitectului şef de la CJ”, a recunoscut Costică Macaleţi.
Scandal pornit de la un concurs la CJ
Scandalul de la Prefectură a izbucnit la mijlocul săptămânii. Joi dimineaţă, prefectul Dan Şlincu a anunţat că a depus plângere penală împotriva lui Cezar Nicuţă, pe care-l acuză de ultraj. Mai exact, reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că Cezar Nicuţă a intrat miercuri după amiază peste el în sediul Prefecturii şi, la finalul programului, în drum spre casă, l-a urmărit cu maşina. În replică, Cezar Nicuţă susţine că a depus şi el o plângere penală împotriva prefectului pentru agresiuni.
Se pare că totul a pornit la finalul anului trecut, când CJ a organizat concursul pentru ocuparea unui post de inspector în Corpul de Control. La concurs a participat şi Cezar Nicuţă, care este în concediu medical de la Urban Serv. Prefectul Dan Şlincu a schimbat un membru al Comisiei de examinare, mai exact pe reprezentantul funcţionarilor publici, lucru care l-a nemulţumit de Cezar Nicuţă, care, în ultima perioadă, şi-a parcat maşina pe locurile rezervate Prefecturii, şicanându-l pe reprezentantul guvernului în teritoriu. De altfel, şi joi dimineaţă maşina lui Cezar Nicuţă era parcată pe un loc din faţa Prefecturii.
Vineri dimineaţă, Costică Macaleţi s-a delimitat de scandalul în care a fost implicat Cezar Nicuţă: „Nu dau explicaţii pentru alţii!”. Acesta mai spunea că va lua o decizie în ceea ce priveşte ATOP-ul după ce va primi un raport despre incident. De asemenea, el susţinea că ia în calcul să anuleze de tot concursul pentru un loc în Corpul de Control şi să transfere pe altcineva din cadrul instituţiei.
Soţia lui Cezar Nicuţă, Cristina Nicuţă, a fost şefa de cabinet a preşedintelui CJ, Costică Macaleţi, lucrând cu acesta şi în perioada în care a fost prefect.
Mârlăneală tipică de Botoșani.
Țiganul dr Nicuță are dreptate, nimeni nu se gândește să analizeze acuzațiile pe care le aduce, ci să scape de el.