vineri, februarie 21, 2025
AcasăLocal BTStrazi inchise in Botosani din cauza unui pericol de explozie (video)

Strazi inchise in Botosani din cauza unui pericol de explozie (video)

Două străzi din municipiul Botoșani au fost închise circulației, sâmbătă dimineață, în urma unui accident rutier.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui VW Passat, în timp ce conducea dinspre Petru Rareș spre Unitatea Militară U.M. 01189, la un moment dat a pierdut controlul volanului în curba la dreapta, a intrat pe contrasens, pe trotuar și a lovit o conductă de gaz cu partea din stânga spate a mașinii.

Circulația a fost blocată pe străzile Petru Rareș și Maior Ignat.

Mașina a derapat și din cauza poleiului de pe carosabil.

La locul respectiv au ajuns polițiștii, dar și pompierii, care au luat măsurile necesare pentru prevenirea unei explozii, aceștia reușind să evite pericolul iminent până la sosirea echipelor de la E.On Gaz.

Mirosul puternic de gaz s-a răspândit în toată zona.

play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
play-sharp-fill
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
-2.3 ° C
-2.3 °
-2.4 °
51 %
2.1kmh
6 %
vin
-1 °
sâm
-0 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Deocamdată luați doar bilete, pentru restul mai așteptăm un pic.

EDITORIAL

În minunata și fascinanta noastră patrie, dacă adevărul s-ar juca de-a v-ați ascunselea, nu ar fi niciodată găsit, oricine l-ar căuta. Deși cumva cu...

EPIGRAMA ZILEI

Deși-i mereu colorat În vopsele doctrinare, Lumea s-a edificat Că nu-i … de nicio culoare!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...