vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTGăsiţi morţi de frig în propria casă (video)

Găsiţi morţi de frig în propria casă (video)

Descoperire macabră în localitatea Călineşti. Două persoane, bărbat şi femeie, au fost găsite decedate, aflate în stare de hipotermie, în propria locuinţă. Cei doi, de 55 de ani el şi de 45 de ani femeia, locuiau de mai mult timp în concubinaj.

Cunoscuţi ca doi împătimiţi ai alcoolului, cei doi erau însă şi oameni muncitori şi ajutau pe toată lumea din sat la nevoie, în schimbul unor sume modice de bani. De altfel aşa au şi fost descoperiţi marţi dimineaţă, de către unul din vecinii care doreau să îi angajeze cu ziua pentru o treabă pe lângă casă. Doar că cei doi zăceau fără suflare într-o încăpere care nu are nicio sursă de căldură. Părerile vecinilor erau împărţite, legate de cauza morţii celor doi. „Ei mai munceau la oameni cu ziua, dar aveau şi patima alcoolului. De multe ori îi vedeam în stare de ebrietate. Nici nu au sursă de încălzire acolo unde dormeau ei, dar rachiu cât de mult, iar mâncare mai deloc. Cred că de la alcool au murit. Dar beau foarte mult. Lui i-am şi spus că o să îi găsească la un moment dat morţi în casă de la băutură şi uite că aşa s-a întâmplat”, a spus una din vecine. Cei doi erau cunoscuţi în sat drept oameni buni la toate şi majoritatea vecinilor apelau la ei pentru treburi pe lângă casă. Aveau, însă, patima alcoolului, iar acest lucru, şi lipsa unei surse de căldură, pare să le fi grăbit sfârşitul. „Am vrut să îl iau pe el la treabă şi am deschis uşa acolo unde stau ei. Pe ea am văzut-o întinsă pe pat, pe el căzut pe jos. Nu am intrat, am anunţat-o pe fiica lui, iar când s-a dus, i-a găsit morţi pe amândoi. Ei beau cel puţin trei litri pe zi. Au damigeana acolo. Nu au sobă, nu au nimic acolo”, a povestit cel care i-a găsit.
Fata bărbatului a sunat la serviciul 112, la faţa locului sosind o ambulanţă şi mai multe echipaje de poliţie şi criminalişti. Cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul celor doi, care survenise cu mai multe ore înainte, aceştia fiind şi într-o stare de hipotermie avansată. Cazul a fost preluat de anchetatori, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca în funcţie de rezultatele autopsiilor celor doi să se ia măsurile care se impun în continuarea anchetei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-0.5 ° C
0.6 °
-1.1 °
84 %
0.9kmh
62 %
vin
4 °
S
7 °
D
14 °
lun
17 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...