luni, martie 17, 2025
AcasăLocal BTProiect naţional în şase comunităţi botoşănene de romi

Proiect naţional în şase comunităţi botoşănene de romi

În perioada 15 noiembrie – 15 decembrie, Asociaţia Partida Romilor “Pro Europa” implementează, prin Surcursala Botoșani, acţiuni pentru promovarea identităţii culturale şi entice şi importanţei educaţiei. Cu o finanţarea de 45.366 de lei, vor fi organizate activităţi în comunităţile de romi din municipiile Botoşani şi Dorohoi, orașul Ștefănești şi comunele Albești, Bălușeni și Coșula.

Potrivit celor precizate de Jupiter Borcoi, preşedintele Sucursalei Botoşani a APRPE, vor fi înfiinţate şase cluburi de educație nonformală pentru un număr de 120 de elevi, aflați în vulnerabilitate educațională și socială. Aceştia vor participa la activități extrașcolare în zilele de sâmbătă şi duminică, când vor primi și o masă caldă, rechizite și consumabile.

Totodată, se va dezvolta şi un program de mentorat și consiliere pentru elevii romi și părinții romi din cele şase comunități beneficiare, în cadrul grupurilor de lucru  ”Școala și comunitatea parteneri pentru educație”.

Pe 14 decembrie, este programat un concurs judeţean la care vor participa 60 de elevi şi 200 de membri APRPE. Concursul se va derula pe secţiunile obiceiuri și datini de sărbători, muzică instrumentală sau vocală, dans tradiţional, teatru scurt pe tematica romilor, cu mesajul “Stop discursului instigator la ură împotriva romilor”, desen şi pictură, creaţie şi/ sau interpretare literar artistică.  

Pentru copii va fi organizată şi o excursie în Suceava, în zilele de 25 noiembrie, 2 şi 8 decembrie. Organizatorii mizează pe participarea a 120 de elevi şi 30 de însoţitori. Excursia va include obiectivele Planetariu, Universitatea Suceava, Mc Donald’s, Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou”, Cetatea de scaun, Muzeul Bucovina.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

2 COMENTARII

Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
5.5 °
66 %
9kmh
100 %
lun
5 °
mar
4 °
mie
9 °
J
12 °
vin
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Deja galbenul liberal a cucerit tot palatul administrativ.

EDITORIAL

Pe măsură ce mitul salvatorului național s-a destrămat, fiindu-i scoase la iveală goliciunea de conținut și legăturile subterane cu marii artizani ai manipulării maselor,...

EPIGRAMA ZILEI

Mare, din zări să se vadă Precum panoul lui Ciucă, Lucrarea va fi corvoadă Când va fi ... crucea să-și ducă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...