spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTAgenţi de pază condamnaţi după ce au snopit în bătaie un elev

Agenţi de pază condamnaţi după ce au snopit în bătaie un elev

Trei agenţi de pază de la o firmă de profil din municipiul Botoşani au fost condamnaţi de Judecătoria Botoşani la câte opt luni de închisoare pentru purtare abuzivă, după ce l-au bătut pe un tânăr în vârstă de 18 ani, în incinta unui complex comercial. Instanţa a decis în cazul celor trei amânarea aplicării pedepsei, cei trei agresori, Valentin F., Florin I. şi Iulian H., urmând să fie supuşi unui termen de supraveghere de doi ani, timp în care vor trebui să respecte mai multe măsuri impuse de magistraţi. Pronunţată vineri, sentinţa Judecătorie Botoşani nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Tot în cadrul aceluiaşi dosar, victima agresiunii, Alin O., a fost judecat şi el pentru lovire şi alte violenţe pe motiv că ar fi lovit la rândul său pe unul dintre agenţi, însă instanţa de judecată a dispus încetarea procesului penal, cei doi împăcându-se cu privire la acest incident.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Scandalul de la care a pornit totul a avut loc în decembrie 2016, când Alin O., pe atunci elev la Colegiul „Mihai Eminescu”, a mers în Uvertura Mall împreună cu patru amici, dar în timp ce vorbea cu aceştia el a fost abordat de doi agenţi de pază, care l-au condus ulterior într-o cameră în care funcţiona un fel de dispecerat, unde au mai chemat mai mulţi colegi, tânărul fiind lovit mai apoi cu palmele, pumnii, dar şi cu o bâtă de basseball. În urma loviturilor încasate, tânărul s-a scăpat pe el. Ulterior, Alin O. a ajuns la spital, iar din cauza leziunilor suferite a avut nevoie de 40-50 de zile de îngrijiri medicale.

„Chiar dacă ar fi făcut ceva nu au dreptul să îl bată”

Foarte speriat, Alin O. a refuzat iniţial să depună plângere, însă la insistenţele rudelor, care au aflat ce s-a întâmplat, el a mers la Poliţia municipiului, unde a denunţat totul „Nu se poate aşa ceva. Chiar dacă ar fi făcut ceva nu au dreptul să îl bată într-un asemenea hal”, au spus rudele tânărului.
Cazul a ajuns în atenţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean, iar cercetările au scos atunci la iveală că la mijloc ar fi fost vorba de un fel de răzbunare, după ce tânărul, aflat într-un club din Botoşani după un „Bal al bobocilor”, l-ar fi lovit pe unul dintre agenţi, Valentin F., care asigura ordinea în incinta clubului. Astfel, în momentul în care l-a văzut pe tânăr în mall, agentul de pază a vrut să-i aplice un fel de „corecţie”.
Cele două dosare care priveau agresiunile, atât cea de la balul bobocilor cât şi cea din mall, au fost conexate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani trimiţându-i în judecată pe toţi protagoniştii scandalului. În acest fel, şi magistraţii au avut posibilitatea să analizeze contextul în care s-a petrecut totul. Sentinţa de vineri a venit după un proces care a durat aproape un an, pedepsele dictate de magistraţi fiind mai mici întrucât inculpaţii au solicitat judecarea în formulă simplificată. În urma incidentului de atunci, reprezentanţii mall-ului au solicitat firmei de protecţie şi pază ca agenţii implicaţi în agresiune să nu-şi mai desfăşoare activitatea în incinta complexului comercial.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-1.2 °
-2.8 °
75 %
2.2kmh
5 %
joi
-3 °
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...