miercuri, ianuarie 15, 2025
AcasăLocal BTNesimţire taxată cu amenzi. Priveghiul cu manele mutat în stradă

Nesimţire taxată cu amenzi. Priveghiul cu manele mutat în stradă

După ce luni seară jandarmii l-au sancţionat cu 500 de lei pe un tânăr care dăduse muzica tare la un priveghi de pe strada Dimitrie Negreanu din municipiul Botoşani, situaţia s-a repetat ieri, la nici 24 de ore distanţă. De data aceasta nu a mai fost nevoie să sune cineva la 112 pentru că muzica dată la maxim se auzea, după ora 22, la câteva cartiere distanţă. Grătarele au fost şi ele aprinse pentru pomană, deşi locul nu este amenajat pentru aşa ceva, fumul învăluind în voie clădirile din vecinătate. Prin urmare, jandarmii au intervenit din nou. “Sancţiunea aplicată în seara precedentă de oamenii legii se pare că nu a avut niciun efect, de această dată doi bărbaţi fiind amendaţi cu câte 3.500 de lei fiecare, pentru tulburarea liniştii publice şi nerespectarea prevederilor Legii picnicului”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Amenzile au fost aplicate doar după ce contravenienţii au fost avertizaţi în prealabil cu privire la deranjul făcut, indiferenţa lor faţă de consecinţe ducând în cele din urmă la sancţionarea lor.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

1 COMENTARIU

Botoșani
cer fragmentat
-5.6 ° C
-5.6 °
-6.1 °
81 %
2.2kmh
53 %
mie
1 °
joi
1 °
vin
4 °
sâm
5 °
Dum
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În tot balamucul ăsta, chiar era nevoie să ningă liniștit o vreme, ca în poza trimisă de un cititor al ziarului.

EDITORIAL

Panică printre profesori la început de an. Până pe data de 10 ianuarie trebuiau să justifice cheltuirea primei didactice. Dascălii au trebuit să semneze...

EPIGRAMA ZILEI

În dorințe clari Le-ar vrea, va să zică : Cu buzele mari Dar cu gura … mică!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...