Marea sărbătoare a creştinătăţii, Schimbarea la Faţă a Domnului, aminteşte de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descoperă dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o. Evanghelistul Matei spune „Şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”, iar evanghelistul Marcu spune că veşmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, când Sfânta Împărăteasă Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Aceasta sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V – lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III, ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.
Potrivit tradiţiei, în această zi se face pomenire generală a celor trecuţi la cele veşnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor.
Această mare sărbătoare este foarte importantă şi pentru pictorii de icoane. Potrivit tradiţiei, prima icoană pe care trebuie să o realizeze un iconograf este icoana Schimbării la Faţă a Domnului. Iconograful cere prin aceasta ca Hristos să strălucească în inima lui. Având datoria de a vesti prin icoane tainele lui Hristos, el trebuie să se asemene Apostolilor care au trăit minunea Schimbării la Faţă.
Deşi de la 1 august este Postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca astăzi să fie dezlegare la peşte.
