luni, martie 31, 2025
AcasăÎnvățământPremii câştigate la „Primăvara Artelor”

Premii câştigate la „Primăvara Artelor”

Micii artişti botoşăneni îşi demonstrează din nou valoarea, la unul dintre cele mai prestigioase concursuri de profil din ţară. Este vorba de Concursul Naţional „Primăvara Artelor” de la Bacău de unde elevii de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” s-au întors cu numeroase premii şi distincţii.

Una dintre cele mai grele probe ale concursului a fost cea de teorie muzicală. Cu toate acestea, elevii botoşăneni au obţinut rezultate remarcabile. Astfel, cei mai mici participanţi în concurs, elevii din clasa a II-a, s-au întors cu două trofee, cucerite de Luca Boghiţoi şi Ilinca Grumeza, un loc I prin Adelina Bădărău şi un loc II prin Bianca Abălaşei.

Premiul I a fost obţinut şi de elevii: Teodor Gireadă (clasa a III-a), Cristina Podaru (clasa a V-a) şi Teodora Grumeza (clasa a VII-a), în timp ce Gabriela Huştiuc (clasa a IX-a) a luat premiul doi.

Concursurile ne dau măsura valorii. De aceea am ţinut ca cei mai buni elevi să participe la «Primăvara artelor», care este o competiţie foarte puternică. Elevii claselor II-VIII au avut în concurs două probe: solfegiu şi dictare, în timp ce liceenii au trebuit să susţină trei probe: solfegiu, dictare şi test teoretic. Rezultatele ne demonstrează că avem copii talentaţi şi suntem pe dumul cel bun cu pregătirea lor”, a declarat profesoara Cătălina Şobachi.

Rezultate foarte bune s-au obţinut şi la instrumente. Astfel, Ana Maria Roman, elevă în clasa a III-a, a câştigat premiul I în proba de vioară. Pentru eleva pregătită de profesoara Consuela Petrescu, clasarea pe primul loc într-un astfel de concurs a devenit o normalitate, ea fiind unul dintre cei mai talentaţi copii de la Liceul de Artă „Ştefan Luchian”.

Nici micii pianişti nu s-au lăsat mai prejos. Adrian Mircescu, clasa a VII-a, a câştigat trofeul clasei, în timp ce Sara Paval, clasa a III-a, s-a întors la Botoşani cu premiul al II-lea. Ambii copii sunt pregătiţi de profesoara Raluca Ardelean.

A fost o competiţie foarte grea în care s-au înscris cei mai talentaţi tineri pianişti din ţară, iar Adrian şi Sara au reuşit să se numere printre cei mai buni. Ei cresc în valoare de la an la an”, a declarat Raluca Ardelean.

Rezultatele obţinute de elevii noştri sunt pe măsura muncii depuse de ei şi de profesorii cu care lucrează de ani de zile. Ele menţin sus stindardul liceului nostru, care se dovedeşte a fi unul dintre cele mai bune din regiune. Ţin să-i felicit pe toţi elevii şi profesorii lor îndrumători pentru rezultatele foarte bune obţinute”, a conchis Beatrice Păpădie, directorul Liceului de Artă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.6 °
75 %
1.8kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
8 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...