luni, martie 31, 2025
AcasăÎnvățământElevi premiaţi la programe europene

Elevi premiaţi la programe europene

Cinci elevi botoşăneni au participat la Concursul naţional „Made for Europe”, aflat la ediţia a XII-a.

 

În perioada 11-15 aprilie, s-a desfăşurat la Constanţa, etapa naţională a Concursului de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe europene „Made for Europe”. La acest concurs au participat cinci elevi din judeţul Botoşani.

„Concursul naţional «Made for Europe», aflat la ediţia a XII-a, este cuprins în Calendarul concursurilor naţionale şcolare finanţate de către Ministerul Educaţiei Naţionale în anul şcolar 2017-2018 şi este organizat în vederea valorizării şi promovării experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale”, a declarat Ciprian Manolache, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

După vizitarea expoziţiei, membrii Comisiei naţionale de concurs au evaluat produsele finale, în sesiune publică, având în vedere relevanţa educaţională a produsului proiectului pentru unitatea de învăţământ, transferabilitatea produsului, caracterul practic (utilitatea produsului educaţional), caracterul valorizator al produsului final şi calitatea prezentării produsului educaţional.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.6 °
75 %
1.8kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
8 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...