„Valenţe educative în educaţia parentală” a fost tema Cercului consilierilor educativi din şcolile gimnaziale ale municipiului Botoşani şi din localităţile apropiate, organizat sâmbătă, 10 iunie, de către Şcoala Gimnazială Nr.2 Botoşani în parteneriat cu Şcoala Gimnazială Nr.1 Albeşti.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Întreaga activitate a fost concepută simbolic, sub forma unei călătorii la Ipoteşti, Vârfu Câmpului şi Gorovei, pentru că „cei şapte ani de acasă constituie debutul călătoriei privită ca o metaforă a vieţii, în care este iniţiat copilul de către părinţii lui, având ca destinaţie formarea personalităţii, dobândirea independenţei, a desăvârşirii ca om. De părinţi depinde cum îi permit copilului să se exprime, cum îi susţin încercările, cum îl învaţă să-şi asume consecinţele propriilor decizii, dar cel mai important este modul cum încurajează participarea activă a copilului la călătoria vieţii lui. Familia reprezintă primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copilului privind formarea concepţiilor lui despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare cu diferite norme şi valori de viaţă. Strategiile educative la care recurge familia determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele şcolare”, afirmă responsabilul de Cerc pedagogic profesor Angela Chiriac, consilier educativ la Şcoala Gimnazială Nr.2 Botoşani.
La întâlnire au fost prezenţi consilierii educativi din Şcoala Gimnazială Nr.11, Şcoala Gimnazială Nr.12, Şcoala Gimnazială Nr. 2, Şcoala Gimnazială Nr.14, Şcoala Gimnazială Nr.1 Albeşti, Şcoala Gimnazială Nr.1 Durneşti, Şcoala Gimnazială Nr.1 Răchiţi, Şcoala Gimnazială Nr.1 Stăuceni.
Au fost dezbătute aspecte legate de educaţia parentală din fiecare şcoală, au fost diseminate proiecte de activitate cu părinţii, modele de proiectare a sesiunilor Cursului de Educaţie parentală, secvenţe din cadrul lecţiilor la disciplina „Consiliere şi orientare” pe tema ,,Familiei şi a aspectelor legate de familie”, realizate de prof. diriginte Carmen Macovei şi prof. diriginte Angela Chiriac.
„Activitatea a fost una de succes. Consilierii educativi prezenţi am ajuns la concluzia că educaţia parentală are un rol foarte important. Prin implicarea părinţilor, aceştia vor fi mai atenţi la copiii lor şi la nevoilor acestora, vor reacţiona în cunoştinţă de cauză, vor învăţa să acţioneze pentru binele pe termen lung al copilului şi vor şti să negocieze cele mai bune reguli pentru şi împreună cu copiii lor”, a menţionat profesor Carmen Macovei, consilier educativ la Şcoala Gimnazială Nr.1 Albeşti.