spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăÎntrebarea zileiDelegaţie internaţională în vizită la Prefectură

Delegaţie internaţională în vizită la Prefectură

Delegaţia proiectului Erasmus+ Let’s Play Outside, formată din cadre didactice şi elevi din Turcia, Letonia, Italia, Portugalia şi România, a fost săptămâna trecută într-o vizită la Palatul Administrativ.

Proiectul derulat de aceştia presupune vizite în ţările implicate, cunoaşterea obiceiurilor locale, dar şi a instituţiilor. Alături de Gabriel Hârtie, inspectorul şcolar general şi Rodica Mighiu, inspector şcolar responsabil de proiecte europene, prefectul Dan Şlincu i-a felicitat pe aceştia pentru iniţiativă. „Mă bucur că aţi inclus Instituţia Prefectului, respectiv Palatul Administrativ printre obiectivele pe care aveţi în planul de vizionare. Vă doresc succes şi vă mai aşteptăm în România, poate chiar cu un nou proiect”, a spus prefectul.

Coordonatorii acestui proiect sunt cadre didactice din Turcia, iar delegaţia a fost condusă de profesoara Feray Ozaslan. „Suntem foarte bucuroşi că ne aflăm aici şi suntem aici pentru că elevii noştri, copiii noştri, înseamnă cel mai important lucru din viaţa noastră. Principalul motiv pentru care am ales să fim aici este acela că elevii sunt pe zi ce trece tot mai captaţi de tehnologia modernă şi am încercat să le oferim o altă oportunitate de a-şi petrece timpul liber şi de a învăţa, în acelaşi timp, de aceea şi acest proiect, „Let’s play outside”, să ne jucăm afară, să învăţăm prin joc şi de aceea am încercat să facem tot posibilul pentru a implementa acest proiect. Până acum, totul a decurs foarte bine”, a spus aceasta.

 

– Alexandru DOROFTEI

adoroftei@monitorulbt.ro

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.9 ° C
19.6 °
17.8 °
47 %
4kmh
4 %
vin
19 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...