Nelu Țibichi, profesor la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, consideră că sistemul de învățământ din România se degradează de la an la an.
Reporter: – În parcursul dumneavoastră ca profesor ați fost nevoit să apelați la instanță. De ce s-a impus acest demers?
Nelu Țibichi: – Mai nou, așa se rezolvă problemele, în instanță. Nici un avocat nu vreau să ia un dosar din învățământ pentru că spune că legea este foarte stufoasă, s-a schimbat mereu și atunci trebuie să citească foarte mult și nici nu înțelege termenii. Este o chestie de suflet, dar trebuie să o spun. Eu tot ce am făcut am făcut în instanță, de exemplu, există la noi un mod de a a promova rezultatele, cel puțin așa a fost conceput la început, de asta a fost introdus, se numește gradație de merit. Eu am luat gradația de merit în instanță, deci nu mi-a dat nimeni, deși aveam 92,5 la autoevaluare, e adevărat, dar la evaluare am ajuns la vreo 62,5, în așa fel în cât cel de deasupra mea să aibă 62,8, adică să fie cu dedicație. Nu poți să îi scazi unui om 30 de puncte în condițiile în care punctajul maxim era de 100, iar eu mă apropiam. Sigur că am recurs la instanță, pot să mă laud cu asta, sunt singurul din țară care a câștigat un proces de genul acesta. Este foarte adevărat că și justiția, de data asta, și-a făcut treaba. Cam prin 2013.
– A fost cineva tras la răspundere?
Nu am vrut eu, nu este în stilul meu. Eu sunt moldovean, sunt botoșănean, dar m-am născut în Bucovina și am învățat să nu fac rău. De exemplu, la nunțile din Bucovina sunt câte 15-20 de nași și la nuntă vine tot satul, adică toată comuna. Ei nu sunt niște oameni care țin să iasă în față, pentru că ei se ocupă de gospodării, de casă de familie, nu au timp de poze.
– În ce moment ați mai fost nevoit să apelați la instanță?
Sigur, cu lipsă de modestie, dar iarăși sunt singurul, altul nu mai există, profesor care a renunțat la trei titulaturi. Unu, pentru că eu după absolvirea facultății am plecat în Constanța, am vrut un alt mediu, iar apoi, din cauza faptului că s-a îmbolnăvit tatăl meu, am fost nevoit să revin. În Constanța erau alte idei, alte surse, alte nevoi și atunci, fiind titular în Constanța, venind titular, dar pentru că am venit la Revoluție s-a pus problema „dosariadei”. Când e vorba de un dosar, dosarele alea sunt privite de cineva și acolo e necesar să cuantific valoare, dar lumea nu procedează așa, ceea ce este foarte rău, așa s-a întâmplat și în cazul meu. Mi-au dat post în dosar la Șendriceni, aș fi avut posibilitatea să fac naveta sau să stau acolo, având nevoie în familie de mine în familie nu puteam să merg acolo. Inspectoratul Școlar, culmea, pentru prima dată în istorie, a zis „domnule, dacă nu te duci, renunți la titulatură” și am renunțat la titulatură, știind că se dau concursuri pentru post. Am dat concurs pentru post și, după un an de zile, am reușit să trec pe primul loc. Erau două posturi la „Eminescu” și mie nu mi se dădea nici unul și atunci am făcut memoriu la Minister, urmând să apelez la instanță. Întâmplarea a făcut că Inspectoratul Școlar o avea atunci pe învățământ pe doamna care mi-a fost dirigintă în liceu și, sigur, am ținut foarte mult la dumneaei pentru că mi-a marcat viața, fiind tot de fizică, dar n-am uitat-o niciodată pentru că, atunci când am venit din Fălticeni, erau pe hol și nu se ocupa nimeni de mine, nu știam unde să merg, ce să fac și dumneaei a zis ”ce e cu tine, hai în clasă la mine?”. Fiind atât de drăguță, probabil și de asta m-am îndrăgostit de fizică. Revenind, mi-a spus: „am un post, vin-o la mine, continuăm amândoi ce am început în liceu” și am retras dosarul din instanță, dar, sincer, acum îmi pare rău.
– De ce regretați decizia de a retrage dosarul din instanță?
Pentru că la Liceul „Eminescu” aș fi avut alte oportunități în sensul în care se pune mult mai mult accent pe partea de real decât în Liceul Pedagogic, unde trebuie să recunoaștem că și denumirea sugerează aplecarea către partea vocațională, pe partea de uman, deși am obișnuit rezultate în acest liceul, dar probabil cum gândesc eu care sunt de factură reală, probabil așa gândesc și elevii.
– Sunt profesori care rămân în umbră tocmai pentru că nu își cer drepturile?
Sunt și profesori care nu au fost promovați. Este de exemplu, profesorul Aurelian Pintilei la Liceul „Mihai Eminescu”, care ar trebui clonat, părerea mea personală, sunt coleg. Este un om cu suflet, un om dedicat învățământului și foarte bun specialist.
– Este o problemă la nivel local sau național?
Vreau să vă spun că încă de pe vremea când eu absolveam facultatea, două județe nu le lua nimeni sau dacă venea, cerea întotdeauna anulare, Vaslui și Botoșani. Eu am iubit acest oraș pentru că am jucat fotbal în cea mai bună echipă. La un moment dat se punea problema și a Diviziei A, cum era atunci, Liga 1 acum, a CS Botoșani. Eu am fost motorul, când s-a desființat fotbalul în Botoșani, eu l-am înființat cu Gloria Frumușica și apoi a fost preluat de domnul Sălăvăstru și apoi de domnul Șfaițer, dar inițial tot eu am făcut. Văzând că se renunță la fizică și, sigur, aici pot să spun foarte clar că este manipulare. Se făceau șase ore de fizică, patru însemnând teorie, două de tehnică și laborator, pentru că este știință și e nevoie de experiment.
– Care ar fi interesul din spatele deciziei de a reduce numărul orelor alocate uneia dintre disciplinele reale?
Nu aș vrea să intru într-o polemică cu ceilalți, dar fizica este foarte complexă, dezvoltă gândirea creativă, dezvoltă creativitatea, dezvoltă abilități, aptitudini, gândire logică. Uneori gândesc cu cei de matematică, care, la fel, dezvoltă aceleași lucruri. O logică nu poți să o dezvolți decât prin matematică. Ca să fac o comparație cu educația fizică și sportul, este un elev care a absolvit liceul, el trebuie să aleagă, este bun și la fizică, este bun și la educație fizică. Nu mai este nici o diferență între profesorul de fizică, de matematică și între profesorul de educație fizică. Și atunci, dacă el merge la Facultatea de Fizică, are cursuri de dimineață de la 8 până la 12 sau la 14, mănâncă două ore, iar de la 16 la 20 se duce la laborator. Deci are toată ziua ocupată. La Educație Fizică dacă se duce are niște cursuri, are și partea aceasta de specialitate, înoată, joacă fotbal. Unde ați prefera să mergeți dacă finalitatea, noi despre asta vorbim, este să ajungi profesor. Dacă ai fler, har te iubesc elevii și într-un caz și în altul, dar parcă te iubesc mai mult dacă le dai mingea să se joace și îi scoți în aer liber decât la fizică, dacă îi pui să învețe și îi mai aduci și la laborator ca să descopere. Sigur, vorbim de finalitate, învățământul la ora actuală este cum este și lumea profită și la nivel de funcții de conducere, și la nivel de nivel de profesori, și la nivel de părinți, și la nivel de elevi pentru că nu are predictibilitate. Un lucru lipsit de predictibilitate nu are eficiență.
– Ce înseamnă predictibilitate în acest context?
Eu îmi planific o materie, planificarea materie este clară, trebuie să o am și o urmăresc în raport cu feedback-ul elevilor. Dacă văd că elevul nu a înțeles ceva, eu trebuie să reveni. Ministerul schimbă totul și, culmea, schimbă „pompieristic” ca să nu mai zic de azi pe mâine, punând în față ceva pentru care eu sunt împotrivă, dar e o denumire pompoasă și place la lume, expert în educație.
– Unde se poziționează profesorii în ecuația decizională din sistemul de învățământ, având în vedere că ei sunt cei care au contact direct cu elevii în sala de clasă și au o influență semnificativă asupra procesului de învățare și dezvoltare a acestora?
Am văzut, de exemplu, la USV, expert în educație la 27 de ani, la 30, 40. Expertiza înseamnă cea mai înaltă treaptă, ca să ai expertiză trebuie să ai experiență și ca să ai experiență trebuie să fi lucrat, pentru a putea să emiți idei pertinente, nu poți s le emiți la voia întâmplării. Altfel, suntem „părelologi”, adică noi ne dăm cu părerea, ei asta fac, își dau cu părerea, pentru că nu au experiența necesară. Singurii care nu mai sunt întrebați acum despre lucrurile din învățământ sunt tocmai profesorii. În rest, toată lumea e întrebată, părinți, copii și ceilalți, însemnând ONG-uri, Federația părinților, asociații, etc. Ce expertiză are domnul Cristache de la Federația Asociațiilor de Părinți. Atenția, nu de la asociații, asta e o Federație, ca să ajungi acolo trebuie să urci pe Muntele Athos, nu-i ușor. El este maestru tranșator, nu că aș avea ceva cu meseriile, dar nu a lucrat în domeniu, dar el este cel care impune, să nu mai facă profesorii așa, să nu mai facă așa. Ori n-am înțeles cum vine asta, pe noi nu ne ascultă nimeni, el impune. Pe de altă parte, asociațiile de părinți vin și aduc o presiune enormă asupra celor din învățământ, toate impunând ca să nu mai zic de „bomboana de pe colivă”, asociațiile care au cerut cel mai mult la statutul elevului, au cerut desființarea Bacalaureatului.
– Cum apreciați solicitarea elevilor de a elimina examenul de bacalaureat? Considerați că este o cerere justificată?
Acesta este un examen de maturitate și eu nu știu dacă există vreo țară care să nu aibă Bacalaureat, în primul rând. Cum să vii fără expertiză? Asta înseamnă că democrația la noi, democrația școlară, termenul acesta a fost pervertit. Nu găsim nici o rațiune, înseamnă că mergem în jos dacă am ajuns aici. Dacă vorbim despre expertiză, nu ar trebui să vedem cine are expertiză, profesorul sau elevul? Nu ar trebui măcar o dezbatere pe această temă cu cei care suntem pe câmp, aici? Eu tot vreau predictibilitate în sensul în care țăranul român, cel care a muncit de-a lungul timpului, el a făcut-o cu predictibilitate. El trebuie să știe când să însămânțeze, când vine ploaia să acopere, adică așa trebuie să fim și noi. Elevii trebuie să înțeleagă că în marea majoritate a clădirilor, a liceelor, școlilor sunt brazi la poartă, dar asta nu înseamnă că e stațiune, că vin aici să învețe. Ei la școală vin să muncească, aceasta este munca lui. Cum părintele merge să câștige un ban la muncă, așa și el.
– Dar mai depun efort pentru această „muncă”, în speță pentru învățat?
De asta spuneam de aceste acțiuni „pompieristice” ale ministerului și ale celor care le implementează. Când acționezi pompieristic la ce duce? La stres, la anxietate, pentru că intervine frica și înseamnă că nu e bine. Și ce intervine aici? Culmea, cea mai grea boală, teama de eșec. Ele sunt înlănțuite, dar nimeni nu spunea asta în învățământ. Au venit și au făcut treceri de la trimestre la semestre, de la semestre la module. Păi ce e prostia asta? Dacă vorbim de predictibilitate și eu mi-am planificat materia, nu pot să o fac pe module, pentru că noi trebuie să gândim în viitor. Noi nu spunem acum ceva, care poate fi bun, și imediat implementăm, o implementăm de la generația următoare, adică peste patru ani. Ca dovadă că în urma examenului de titularizare viabilitatea posturilor sunt pentru patru ani, adică un ciclu. Ce se întâmplă? Principalul lucru în învățământ este continuitatea, într-un fel te dezvolți când ai un profesor în clasa a 9-a, altul în a 10-a, altul în a 11-a, altul în a 12-a și într-un fel te dezvolți când ai un profesor de la clasa a 9-a la clasa a 12-a, pentru că el te cunoaște. Nu putem să facem la voia întâmplării.
– Cum considerați că ar trebui să abordeze un profesor gestionarea schimbărilor din domeniul educației?
Ce a făcut trecerea de la semestre la module? Culmea, a înlăturat ceea ce trebuia să îi spui copilului, că e bine, adică echitatea. Înainte, era media absențelor la semestru, făceam zece absențe, aveam media 9, știam care e treaba, îmi reglam absențele, ca elev vorbesc, dar, implicit, când vorbesc de elev, vorbesc de mine, pentru că eu sunt cel care îi conduc. Clasele aceste sunt vehicule, ele trebuie conduse, că de asta vorbim de managementul școlar. Acum, cel care vine cu 20 de absențe are 9, cel care vine cu 40 la sfârșit are tot nouă. Și atunci nu intervine o discuție? „Domn‘ diriginte, eu ce fac, cum fac?” Și atunci tu ce îi spui? Că s-a schimbat structura, asta este explicația? Este independent de voința noastră și este fără întoarcere.
– Care este finalitatea acestor schimbări?
Eu vă spun foarte deschis, se vrea moartea învățământului preuniversitar de stat pe modelul spitalelor sau pe modelul facultăților. Ce am pățit eu la gradație se reflectă în „dosariada” admiterii la facultate pe bază de dosar. Adică cineva îmi spune mie că eu nu pot să fiu bun la o facultate dacă în liceu am învățat, să zicem, numai de 6 și 7? Cine are dreptul ăsta de a-mi anula mie alte drepturi? Pe deasupra, când am zis de eșec, teama de eșec, de anxietate, de stres ți-o dă examenul. Și atunci, noi am ajuns de a discuta cu elevii într-o relație adult- adult, nu adult-copil, ceea ce este foarte bine. Când ai această discuție adult-adult, tu îi spui „pregătește-te pentru examen”. Fac o paranteză, în justiție au fost schimbate multe, chiar și soluții care se dau acum, de cei tineri, pentru că ei au trecut acest examen la Magistratură, care este foarte greu și nu îl trece toată lumea. Așa și aici, am argumente, cei de uman nu studiază fizica decât până la clasa a 10-a și o studiază la nivel fenomenologic, adică cum studiază cei mici științele, iar ei, după ce absolv liceul, merg la Automatizări și Calculatoare, că au am rămas niște locuri cu dosar, la Ingineri Electrică, la Inginerie Mecanică. Cum pot face față la facultate? Nu se poate, de ce ne mai mirăm că pică drumuri, clădiri.
– Ce soluții se impun în acest context?
Învățământul este în jurul nostru, adică unde te învârți dai de învățământ. Este la fel ca într-un lac, dacă te învârți în apă dai de pești, așa și aici. Culmea, lucrurile astea sunt ca circuitul apei în natură, se înlănțuiesc, unul dacă greșește în lanțul ăsta, toată munca celorlalți se duce pe „apa sâmbetei”. Cum poți să procedezi astfel încât să repari greșelile altora? Nu prea putem pentru că doamna Andronescu a făcut niște lucruri care nu se pot uita. Învățământul merge așa pentru că s-a renunțat la calificative în clasele 1-4, învățământul merge așa pentru că doamna Andronescu a vrut studenți ca să crească numărul profesorilor universitari sau să nu piardă postul cei care erau și a făcut toți elevii cu Bacalaureat, ca să nu mai spun că toți intră în liceul. Poate să se supere cine o vrea, dar nu poți să fii cioban la oi sterpe. Dacă el intră în liceu cu nota 1, 1.20, 1.40, ce pot să faci? Poți să îl aduci la 5 dar asta nu înseamnă că tu creezi o emulație în clasă până la nivel de nota 9, 10. Cum i-a făcut pe toți studenți? Nu prin examen, că se vedea, prin această „dosariadă”. Și acum dăm exemple, înainte, în liceu, profesorul de sport cu 22 de ore era plătit într-un fel, cel de fizică, chimie, matematică, biologie, geografie, istorie avea 18. Cel de gimnaziu era plătit într-un fel, cel de liceul era plătit în alt fel, deci mai mult. Acum toți sunt plătiți la fel pentru că tot Ecaterina Andronescu a introdus echivalarea, adică eu fac niște activități care se echivalează cu facultatea ca punctaj.
– Ce vină au profesorii în acest proces?
Elevul care a mers cu 2,50 la Liceul de Construcții cu gândul de a se face zidar și profesorii care îi făceau înscrierea s-au uitat și au zis: „să știi că avem clasă de matematică-informatică”. Când aude de informatică se gândește că se joacă pe calculator sau „o să ajung de o să sparg tot sistemul de la NASA”. În mintea elevului, care încă nu este matur, se fac tot felul de conexiuni. Ca să nu mai spun că Doamna Andronescu a venit cu o idee și la un moment dat, ne-am trezit noi, profesorii calificați și cu expertiză, cu cei care, odinioară, susțineau examen pentru necalificați. Adică posturile erau ocupate urban și rural, dar mai erau niște posturi la distanțe mari de oraș, Mileanca Avrămeni, dar ele trebuiau ocupate. Atunci se dădea examen de necalificați, cei cărora nu le plăcea munca, că acesta este un adevăr, spuneau „domnule, hai să mă duc eu în învățământ”. Asta era o soluție de compromis, pe un an de zile. Vreau să vă spun că eu am fost în comisia de elaborare a subiectelor pentru Comisia de necalificați și observ acum, în timp, aproape toți sunt calificați. Întrebându-i, am aflat că au terminat o facultate privată, dar foarte mulți, în primă fază, a făcut numai niște cursuri psiho-pedagogice. Cam așa a făcut doamna Andronesu cu echivalările. Eu când am dat examen, ca să fii la liceu la urban trebuia să ai minim 7, iar cine avea sub 7, până la 5 era în rural, sub 5 nu era nicăieri, acum și aici toți sunt „o apă și un pământ” și atunci cum putem vorbi noi de deontologie profesională? Dacă n-ai profesie, cum poți vorbi de deontologie? Și atunci iarăși ne învârtim în cerc. De ce? Pentru că cei de acolo și-au privit interesul lor și cam toată lumea face la fel pentru că intervine obișnuința. Dacă cel ăla de sus face așa, părintele vine și spune și el la fel. De aceea n-am putut să cred că va există vreodată părinte care vine, țipă, urlă, elev care lovește sau fumează, bea.
– Ați vorbit despre dezechilibre, există vreun interes ascuns? Cui folosește declinul învățământului românesc?
Păi cui? Factorului politic. În analele KGB-ului spune foarte clar „păziți-vă de cei cu școală, adică de inteligență, de intelectuali și țineți-ii în sărăcie”. Eu mi-am ales profesia asta din dragoste, cei de care vă vorbeam mai devreme, au făcut-o ca un loc de muncă și atunci sigur că ar trebui săpat și luat de la capăt. Va fi foarte greu, dar pentru mine, soluția clară este nota de examen, adică examen la intrarea în liceu, notă peste cinci și dobândirea calităților, abilităților prin cursuri de formare, dar reale care să se finalizeze tot cu un examen.
– Ce facem cu acei elevi care nu au media peste cinci? Nu rămân liceele fără elevi?
Nu rămân, tot doamna Ecaterina Andronescu a desființat școlile profesionale. El poate să aibă orice meserie, poate fi cel mai bun meseriaș, indiferent ce notă are sub cinci.
– În acest an, la Botoșani, rezultatele simulărilor atât pentru Evaluarea Națională, cât și pentru Bacalaureat sunt dezastruoase. Cum credeți că ar trebui abordată această situație?
Rezultatele la Simulare nu sunt relevante pentru nimeni din afară. Ele sunt relevante pentru elev, doar el știe unde s-a pregătit, cât s-a pregătit și atunci sigur că știe unde să mai învețe sau ce trebuie să mai învețe. Sunt relevante și pentru profesor pentru că activitatea elevului este legată de activitatea profesorului. Noi am pus căruța înainte cailor, au apărut întâi rezultatele și toată lumea s-a inflamat și a folosit statistica. Trebuia să aștepte ca profesorii să discute cu elevii, să vadă cauzele și să facă planuri remediale, nu planuri remediale după note.
Nelu Țibichi
Născut în Fălticeni, județul Suceava. A făcut Școala Gimnazială la Fălticeni, inclusiv primul trimestru din clasa a 9-a, iar apoi s-a transferat la Liceul „A.T. Laurian” Botoșani. Pasiunea pentru fotbal l-a adus pe meleagurile botoșănene, dar iubirea pentru una dintre științele reale l-a determinat să își pună această pasiune pe plan secund pentru a urma Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Alexandru Iona Cuza” Iași. Nelu Țibichi recunoaște că profesoara de fizică din liceu, care i-a fost și dirigintă, i-a inspirat iubirea pentru fizică. A fost șapte ani profesor la Colegiul Economic „Octav Onicescu”, trei la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și apoi, din 2001 până în prezent, este profesor la Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, iar în perioada 2008-2012 a fost director adjunct al unității de învățământ. Activitatea de profesor i-a fost încununată de multe reușite remarcabile.