Alin Bejan, antrenorul secund a cărui carieră se confundă cu cea a perioadei de aur a FC Botoşani, pleacă de la echipă cu dezamăgirea că mai putea continua.
Reporter: – Aline, după o viață petrecută la FC Botoșani, iată că a venit în mod oficial și momentul despărțirii. Cine ar fi crezut?!
Alin Bejan: – E adevărat. Sincer vă spun, nu credeam vreodată că voi ajunge să trăiesc acest moment, de a rezilia contractul cu FC Botoșani, de a mă despărți de acest club. Aceasta a fost însă decizia conducerii, pe care o respect. E drept, cu greu, dar o respect.
– Care crezi tu că ar fi motivele reale care au dus la această despărțire?
– Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul Valeriu Iftime, înfrângerea usturătoare de la Ovidiu cu Farul a fost cea care a dus la această ruptură. Acum recent, și Rapidul a luat 7 la Farul și Adrian Mutu e în continuare pe bancă… De aceea cred că acesta a fost doar un pretext să ducă la îndepărtarea mea. Eu știu că motivele au fost cu totul altele. Tot timpul am fost acuzat de „descoperitorul de talente” din Botoșani, căruia nu pot să-i dau numele, că nu am fost de acord cu promovarea juniorilor din Botoșani. Total eronat, total fals, total departe gândul acesta de mine. Eu din postura mea de secund am încercat să-mi fac treaba cât mai bine, decizia finală fiind mereu la antrenorul principal.
– Deci tu susții, cum se spune pe românește, că ai fost lucrat!
– 100%. Nu cred că după o viață petrecută în fotbal și la acest club, dintr-o dată din „omul de încredere din club”, „omul care aduce valoare adăugată”, nu mai sunt bun. Chiar nu-mi explic ce s-a întâmplat. Eu unul am spus tot timpul și mă repet, niciodată nu am vrut să fiu antrenor principal, fiindcă pentru a fi antrenor principal îți trebuie cu totul și cu totul alte calități. Trebuie să fii mai dur, mai impunător chiar de multe ori în vestiar, și am considerat că nu e de mine această funcție. Am fost de conjunctură antrenor principal în trecut la meciul cu Poli Timișoara și a ieșit bine, am fost acum recent, cu FC Hermannstadt, în care echipa a arătat bine și doar neșansa a făcut să nu câștigăm și jocul cu Farul, care a ieșit cum a ieșit, mulți, chiar și din anturajul clubului neștiind care este starea jucătorilor, unii având probleme medicale. Nu a fost niciun experiment, așa cum s-a zis, eliminarea lui Alin Șeroni cântărind decisiv în economia acelui joc.
– Practic, tu te-ai despărțit de FC Botoșani în iarnă, dar oficial abia acum ai reziliat contractul.
– Da, eu am pregătit meciul cu CFR, am fost la analiza video și la ora 13.30 am venit de la antrenament, iar la ora 16.00 la conferința de presă nu mai făceam parte din staff, în locul meu intrând domnul „descoperitor de talente”.
– Cum a fost acest timp pentru tine, din iarnă?
– Nu am stat departe de fenomen…
– Știu că te-am văzut nelipsit de la meciuri!
– Am fost la fiecare joc, am fost aproape de băieți în continuare. E greu să te desparți după o viață de echipă…A fost o perioadă foarte grea, în care am încercat să văd unde am greșit atunci, să încerc să nu mai fac greșelile pe care le-am făcut. Am avut încredere în spusele tuturor, încredere în oameni, și până la urmă s-a dovedit că atunci când ești bun și credul ești luat de prost.
– Care e viitorul tău în fotbal?
– Deocamdată abia am reziliat, încă nu s-a uscat cerneala pe hârtie…
– Crezi că se va mai intersecta vreodată drumul tău cu cel al FC Botoșani?
– Orice este posibil în viață, mai ales că sufletul și inima mea rămân aici la clubul care m-a format, la care am activat. Fiecare în pătrățica lui am încercat să ne facem treaba cât mai bine și să luăm împreună cu staff-urile care au activat aici deciziile cele mai bune, drept dovadă că au fost 10 ani de continuitate în Liga 1, ceea ce nu e deloc ușor. Vedeți ce se întâmplă în fotbalul românesc, unde echipe cu bugete mai mari și jucători poate mai valoroși nu au reușit performanțele atinse de FC Botoșani. Cu calificări în Conference League, cu play-off, cu tot ce s-a întâmplat în ultimul deceniu. E adevărat că acum a fost un an mai greu, de tranziție, un an în care din punctul meu de vedere tot ce s-a făcut, s-a făcut în pripă în cantonament la startul sezonului. Eram în Austria doar cu o mână de jucători, Mihai Teja se uita după jucători…
– Nu știu dacă deții această informație, dar ești cel mai vechi secund din fotbalul românesc, mai exact din 2007!
– Acest lucru nu poate decât să mă bucure, arată că am fost un băiat serios, profesionist, care nu și-a bătut joc de această meserie. Am încercat prin cunoștințele mele să aduc un aport în cadrul clubului și cred că am fost apreciat de fiecare antrenor principal care a venit la FC Botoșani, drept dovadă că nu s-a pus niciodată problema să nu mai fac parte din staff. Asta până în iarnă, când am fost lucrat.
– E prea mult spus că ești invenția lui Leo Grozavu?
– Nu e deloc mult sus. Prima dată când a venit Leo la Botoșani, mai erau vreo patru-cinci etape, eram jucător la divizia B. Iar Leo mi-a zis că a văzut ceva în mine, că am calități de secund. La o vizionare țin minte că m-am contrat dur cu el pe interpretarea unei faze și mi-a dat în cele din urmă dreptate. S-a terminat campionatul, am spus că nu mai rămân nici eu nici Colban, că erau anumite divergențe de opinii și salarii. Nu m-am lăsat de fotbal, am mers la Pașcani și am mai jucat vreo jumătate de an, după care Leo m-a sunat și a spus că are nevoie de un secund și să vin la Botoșani că tot sunt de aici, ca să dăm drumul la treabă. Și așa am început această meserie. Nu știam absolut nimic de această meserie de antrenor secund, nu e ce scrie la carte. E o meserie care se învață practicând-o pe teren. E ok, te informezi, citești, dar practica e cea mai bună. Ochiul ți-l formezi pe teren. Trebuie să vezi jucătorul, să-l simți, să corectezi ce face greșit. Eu am Licența A, care îmi permite să fiu principal la Liga 2, Liga a 3-a și secund la prima ligă.
– Mai devreme ai amintit și de Vespazian Colban. Erați „gemenii fotbalului botoșănean”. Așa ați rămas chiar în istoria fotbalului local.
– Da, noi ne înțelegeam bine. Suntem și prieteni. Noi tot timpul, fiind și localnici, am încercat să tragem echipa după noi, deoarece eram conștienți că cei are vin din altă parte joacă trei-cinci luni, își iau geanta și pleacă, în timp ce noi rămânem aici în vizorul lumii. Nu erau rezultate, Bejan și Colban erau înjurați, nu Ciolănel. Lumea trebuie însă apreciată la Botoșani pentru atașamentul față de echipă, pentru că susțin fenomenul prin prezența la fiecare meci. E adevărat că nu de fiecare dată iese cum ți-a dori, e ca și în viață, nu ai doar realizări, ci și decepții.
– Apropo de tine și Colban, știu că amândoi sunteți pescari înrăiți. S-a întâmplat vreodată să veniți la meci direct de pe baltă?
– Niciodată. Am încercat să fim profesioniști, chiar de la divizia C. Peștele era tot timpul după meci. Țin minte că în momentul în care eram în Franța la Divizia B, stăteam seara, aveam meci cu Rennes și noi ne dădeam ghetele cu cremă să fie moi. Ne-am odihnit…Când au început să joace francezii, ne-au dat cu terenu-n cap.
– Atunci când ați mers și cu corturile, nu?
– Exact atunci, când am dormit în parcare!
– Care e cea mai frumoasă amintire pe care o ai din cariera de jucător?
– Sunt multe. Noi am prins perioada la Botoșani în care veneam chiar cu echipamentul de acasă. Ne spălam de multe ori singuri echipamentul acasă și încercam de multe ori să facem ușor-ușor să fie echipă în Botoșani.
– Care e primul tău antrenor?
– Nea Romică Roman, Dumnezeu să-l ierte. Eram în clasa a IV-a. Pe urmă domnul Cristi Frumuz, nea Alin Cazaciuc, care a pus ușor-ușor bazele reînvierii fotbalului în Botoșani, cu Unirea Botoșani, cu domnul Cornel Șfaițer…domnul Ioan Sălăvăstru care a luat echipa de la Dorohoi și a ținut-o la Botoșani…cam acesta e începutul FC Botoșani.
– Și ca antrenor secund, ce amintiri mai tari ai?
– Sunt multe meciuri. Îmi aduc aminte la inaugurarea nocturnei, cu Dinamo, scor 3-2, stadionul plin și cu Leo pe gard. Tot cu Dinamo aici, când a intrat Câmpanu în minutul 90 și i-am spus principalului de atunci că va da gol și a dat. Meciul cu Viitorul de aici, 1-0, când am prins play-off-ul, calificarea la Sepsi, când am prins matematic play-off-ul…
– Legia Varșovia!
– Da, Legia, da, numai că erau la alt nivel față de noi. Știți cum e: când mergi la război cu arcul cu săgeți, iar dușmanul vine cu tancul, se întâmplă cam ce s-a întâmplat cu Legia. A fost o experiență, un moment în care și noi ne-am dat seama de diferențele dintre fotbalul românesc și cel european.
– În toți acești ani, ca antrenor, este ceva care te-a marcat?
– Da, pot spune că m-a marcat lumea aceasta a fotbalului. Degeaba încerci să fii corect, să îți faci treaba cât mai bine, pentru că este și o vorbă: nimeni nu e de neînlocuit, problema se pune doar de timp. Singura problemă care m-a deranjat și mă deranjează e această „cârcoteală” care e în lumea fotbalului, care nu e făcută pentru oricine.
– Care e modelul tău de antrenor? Te întreb pentru că ai lucrat și ai întâlnit foarte mulți antrenori. Cine te-a impresionat în mod deosebit?
– Nu poți să zici că ar fi un singur model. Cert și clar e Dan Petrescu, pentru că are o filosofie, care a confirmat prin rezultate și, nu în ultimul rând, Gică Hagi. Se vede ce lucrează. De la încălzire dacă stai și urmărești vezi cum fac structurile de joc încă de la încălzire, le regăsești în timpul jocului. Își ia jucătorii după profilul de joc și drept dovadă că nu e întâmplător acest titlu pe care l-a câștigat de o manieră că au controlat campionatul cap-coadă.
– Este vreun jucător care ți-a rămas la inimă?
– De la Botoșani?
– Da!
– Sunt mulți. Rodiguez, Papa, Martinus, Ngadeu, Cabrera, cu toții am avut o relație frumoasă, bazată pe respect, prietenie. Au fost jucători care s-au impus la FC Botoșani și au făcut istorie.
– Crezi că, dacă FC Botoșani ar fi avut resurse financiare și ar fi ținut un nucleu mai mulți ani, s-ar fi bătut la titlu?
– Cu siguranță la primele trei locuri da! Ca să câștigi titlul, pe lângă fotbaliști îți trebuie și șansă și noroc. Dar cu siguranță FC Botoșani era în primele trei din România.
– De ce nu ai ajuns să joci la Liga 1?
– O întrebare bună. Și eu chiar mă gândesc. Poate nici șansa, timpurile în care trăiam atunci, chiar nu știu. Am avut la un moment dat o tentativă să spun așa când Botoșani a întâlnit Gloria Bistrița. După meciul din Cupă pierdut la Botoșani cu 2-1, Jean Pădureanu s-a interesat de mine, însă tratativele au căzut. A mai fost o discuție cu Bacău, dar nu s-a concretizat.
– În încheiere, de unde „Diamant de Botoșani”, apelativul cu care ești strigat prin oraș?
– Chiar nu știu. Oamenii care veneau la stadion au scos această poreclă.
