Ștefan Teișanu, Fondatorul Asociaţiei Nord, cea care organizează de nouă ani Festivalul „Zilele Nordului” spune că speră să poată organiza măcar 25 de ediţii.
Reporter: – Aţi reuşit şi în acest an să aduceţi în atenţia ţării nordul judeţului prin festivalul pe care îl organizaţi. Care este reţeta acestui succes?
Ştefan Teişanu: – Ţinem cu dinţii de povestea asta a Nordului, care nu e doar a Darabaniului sau a celorlalte localităţi în care mai suntem prezenţi cu activităţi, ci e a tuturor comunităţilor mici din România. În principiu, ce facem noi nu se poate face: e greu de imaginat matematic, e greu de implementat operaţional, e complicat de aşezat logistic. Dar ne-am încăpăţânat de la bun început că vom face măcar 25 de ediţii de festival, iar ideea asta a schimbat complet reperele: indiferent cât de greu e să duci la bun sfârşit o ediţie, acum ne uităm nu la dificultatea asta, ci la faptul că, pe traseul celor 25 de festivaluri imaginate, abia ne apropiem de mijloc. Încăpăţânarea asta a noastră, împreună cu oamenii care ni se alătură an de an: tineri voluntari, localnici din administraţie şi din companii, specialişti de toate felurile din „diaspora” Nordului, cred că astea două sunt ingredientele principale ale continuităţii noastre.
– Când aţi început pregătirile pentru această ediţie şi câte persoane au fost implicate în organizare?
– Lucrăm într-o echipă de bază foarte mică, de numai 6-7 persoane. Cu toţii suntem născuţi în zona de nord-est, am crescut acolo şi ne-am aşezat în alte locuri din ţară, dar vrem să ne aducem, după puteri, contribuţia acasă, unde ne-am născut. Ştim în fiecare an că ne bazăm pe partenerii locali din administraţie şi din mediul de afaceri, precum şi pe partenerii corporate care cred în ideea noastră şi ne susţin. Ştim că ne bazăm pe o reţea vastă de prieteni care ne sprijină în fiecare an: festivaluri mari din România, ONG-uri, creativi din Cluj, Bucureşti şi Iaşi. Şi ştim bine că ne putem baza an de an pe tinerii de acasă: liceeni şi studenţi de loc din Darabani şi din alte localităţi din Nord. La fiecare ediţie a Zilelor Nordului lucrează circa 300 de persoane.
– Câţi participanţi au fost la festival şi din care zone ale ţării?
– Am numărat 3000 de participanţi la cele 40 de evenimente şi concerte din agenda de anul ăsta. Cei mai mulţi s-au adunat sâmbătă seară, când au cântat The Kryptonite Sparks, ucrainenii de la Haydamaky şi Viţa de Vie – am avut atunci 1000 de spectatori în Poiana Teioasa. Suntem bucuroşi, într-un fel de mirare care se repetă an de an, că avem săli pline la spectacolele de teatru, că vine multă lume la dezbateri, la filme, la tot ce anunţăm în agendă. Vin şi sute de oameni la Maratonul Nordului, în fiecare an. Participanţii la festival sunt din toată ţara. Cei mai mulţi vin din judeţele Iaşi şi Botoşani, Suceava şi Cluj au şi ele o prezenţă însemnată în totalul ZN.
– Are festivalul notorietate şi la nivel internaţional?
– În afară de efortul de a ne asigura că avem la fiecare ediţie artişti, invitaţi şi voluntari din Republica Moldova şi din comunităţile româneşti din Ucraina, nu ne-am propus până în acest moment să dăm festivalului o notorietate internaţională. Chiar şi aşa, în fiecare an la Zilele Nordului vin şi oameni din afara zonelor noastre de interes principal: am avut de exemplu voluntari din Mexic, sportivi din Italia, invitaţi din Marea Britanie.
– Aţi beneficiat de sprijinul comunităţii şi sprijinul autorităţilor locale şi judeţene în organizarea acestei manifestări?
– La nivel local colaborarea arată tot mai bine: atât în Darabani, unde au loc cele mai multe dintre activităţile ZN, cât şi în Pomârla, unde s-au desfăşurat ultimele ediţii ale probelor de bicicletă ale Maratonului Nordului, lucrăm bine cu autorităţile locale. La fel se întâmplă în fiecare localitate nouă unde ajungem cu activităţi. E interesant pentru noi să vedem cum evoluează colaborarea noastră cu mediul de afaceri din regiune: a fost nevoie de puţină vreme pentru a trece de la reticenţa generalizată iniţială la câteva colaborări exemplare pe care le avem acum. Din păcate, la nivelul administraţiei judeţene situaţia nu arată îmbucurător. Echipa care conduce acum judeţul a sistat complet finanţările nerambursabile pentru cultură, iar nouă, cu excepţia unor politeţuri de la începutul mandatului, nu ne-a mai răspuns de mult nimeni din Consiliul Judeţean la telefon. De pe Facebook aflăm că Botoşaniul e un tărâm al geniilor în care cultura este esenţială, însă în realitate nu vedem prea multe urme de înţelegere a fenomenului cultural, a ce înseamnă cultura azi, a ce contribuţie putem aduce noi, cei vii, la dezvoltarea ei.
– Dincolo de notorietate, ce a mai câştigat comunitatea după acest festival?
– Notorietatea te ajută mai degrabă pe termen lung. Pe termen scurt, ce se vede imediat în urma ZN e afluxul de turişti de festival: pensiunile sunt pline în fiecare an, terasele, restaurantele la fel. Pe termen mediu, cu un pic de răbdare, poţi observa că la fiecare câteva ediţii oraşul se schimbă: infrastructură publică nouă, pensiuni noi, spaţii noi. Festivalul joacă un rol în toate acestea: le pune în valoare pe toate, iar în cazul unora dintre ele chiar a acţionat ca un declanşator al nevoii. Revenind la perspectiva pe termen lung, ce e cel mai important pentru noi e că reuşim în fiecare an să extindem comunitatea ZN cu 2-300 de oameni care pun umărul ca lucrurile să iasă aşa cum trebuie în festival şi în celelalte proiecte ale noastre din regiune. Am ajuns acum la 2000 de tineri care au lucrat împreună de-a lungul timpului. Vine ediţia a zecea, ne gândim că a venit momentul să încercăm să punem aceste generaţii împreună şi mai mult.
– Pe lângă Zilele Nordului, de ce mai are nevoie Darabaniul pentru a se dezvolta?
– Lucrurile îmi par a merge în direcţia bună în Darabani. Când am pornit festivalul, nu aveam acolo mai nimic: exista o singură pensiune, nici vorbă de camping, nici vorbă de spaţii potrivite pentru cultură. Totul a trebuit inventat. De altfel, prima stradă asfaltată în ultimii 20 de ani în Darabani a fost cea care duce spre Poiana Teioasa, locaţia principală pentru concerte. Venea festivalul şi era urât să-i primeşti pe turişti pe strada de pământ de până atunci. Între timp sunt asfaltate toate străzile centrale şi multe străzi în cartiere, avem un teatru de vară şi o casă de cultură, spaţii publice de calitate, pensiuni mai multe, furnizori de servicii mai buni şi mai variaţi. Cred că, pentru a trece la nivelul următor, Darabaniul, la fel ca orice comunitate mică de talia lui, are nevoie, pe de o parte, de mai multă iniţiativă privată cu misiune publică – adică de antreprenori care să gândească servicii colective, care să adune la rândul lor comunitatea -, şi, pe de altă parte, de o mai multă implicare a şcolilor în comunitate – şcolile din Darabani deservesc tineri şi familii de pe o rază de 15-20 de km în jurul oraşului, şi sunt, la scara locului, ce e universitatea într-un oraş mare. De aceea ele pot ieşi din rolul tradiţional de simpli furnizori de servicii de educaţie şi pot lua un rol mai activ în dezvoltarea comunităţii, creând cluburi şi cercuri tematice cu activitate publică, sprijinind implicarea elevilor şi participarea lor la deciziile şcolii şi la viaţa comunităţii şi aşa mai departe.
– De ce nu sunt mai mulţi sponsori? Sunt sponsori din Botoşani?
– Nu ne-ar strica mai mulţi sponsori, într-adevăr. Festivalul e mic, în paradigma comercială în care gândesc cele mai multe companii din regiune el nu prea poate să aibă sens: dacă te aştepţi să îţi aducă, matematic, mai mulţi bani decât pui tu în el, atunci festivalul nu are cum să te satisfacă. Sunt, însă, şi companii care au mai multă răbdare şi mai multă viziune: ele înţeleg că a sprijini dezvoltarea comunităţii festivalului înseamnă să-ţi ajuţi brandul să se dezvolte, că notorietatea publică în afara cercului tău obişnuit şi asocierea cu o idee generoasă precum cea a Nordului îţi poate aduce beneficii de poziţionare importante în timp. Şi mai sunt companii care ne sprijină pur şi simplu, dezinteresat, crezând în valoarea muncii noastre.
– Cum vă aşteptaţi să arate festivalul peste 5 ani? Care sunt planurile şi aşteptările voastre?
– Festivalul nu va arăta foarte diferit peste 5 ani. Ne aşteptăm mai degrabă ca el să crească în interior, adică în calitatea activităţilor pe care le propune, în impactul proiectelor pe care le generează şi, mai ales, în mărimea, diversitatea şi calitatea comunităţii sale. Cu alte cuvinte, ne aşteptăm în primul rând ca festivalul să-şi dezvolte în continuare şi să-şi valorifice în mod natural cercurile sale de voluntari, de invitaţi şi de participanţi. În 5 ani vom avea deja un istoric de 3.000 de voluntari în echipă, o listă de 4-500 de invitaţi ai festivalului şi, probabil, câteva sute de oameni, dacă nu mai mulţi, care revin în fiecare an la ZN din postura de spectatori, de participanţi. Toţi oamenii aceştia care ajung să se cunoască între ei şi să lucreze împreună şi care vin în fiecare an la ZN şi din simpla dorinţă de a se revedea, ei vor fi, cred eu, marea schimbare pe care următorii cinci ani ne-o vor aduce.
– Aţi anunţat că ediţia din acest an a fost a noua, dintre cele 25. De ce 25?
– Sociologic vorbind, o generaţie durează 25 de ani. De aceea ne-am propus, atunci când am pornit festivalul, să lucrăm timp de 25 de ani cu tinerii din comunitate. Am vrut şi vrem să vedem cum poate arăta Nordul şi ce putem deveni noi după ce lucrăm împreună timp de 25 de ani. Dacă vreţi, am vrut să vedem ce poate lăsa în urmă generaţia noastră. Dacă voi mai fi atunci, eu voi fi trecut de 50 de ani la ediţia a 25-a. Mi-ar mai rămâne poate timp şi de concluzii şi de a acţiona după. Dar mai important decât asta e că în acel moment ne vom putea uita în urmă la tot ce am realizat împreună timp de 25 de ani şi vom face asta din mijlocul unui grup uriaş, de mii de tineri de toate vârstele: cel mai vechi voluntar al nostru va avea atunci 41 de ani, iar cel mai tânăr, ca întotdeauna, 16.
