Daniel Câşlariu, preşedintele Asociaţiei „Grup Civic” Botoşani, spune că momentele cumplite prin care trec vecinii nostru ucrainieni arată încă o dată că suntem cei mai primitori oameni.
Reporter: – Cum te-ai decis să te implici în sprijinirea celor care fug din calea războiului?
Daniel Câşlariu: – Am văzut situaţia lor disperată şi din prima zi suntem în linia întâi. Am stat două zile în Vama Siret. Acolo sunt foarte multe asociaţii, oameni care vin individual, este o harababură totală, deşi oamenii vor să facă bine. S-au adus în exces şi alimente şi coordonarea lasă de dorit. În a treia zi am fost la Rădăuţi Prut şi acolo era dezorganizare. În aceeaşi zi am trimis voluntari la Rădăuţi Prut şi la Stânca şi am depistat că la Stânca erau un cort gol, nu era nimeni. Toată lumea credea că ucrainenii vin cu maşini scumpe şi nu au nevoie de ajutor. Am întâlnit un ucrainean care, într-adevăr, avea maşină scumpă, dar a coborât, mi-a întins 50 de euro şi a cerut mâncare pentru copil. I-am spus că totul este gratis şi nu-i venea să creadă. A început să plângă şi mi-a spus că are bani, dar de trei zile nu a reuşit să dea mâncare copilului şi cele necesare familiei.
– De câteva zile v-aţi concentrat activitatea la Vama Stânca – Costeşti.
– Din a treia zi suntem în Vama Stânca – Costeşti. Am avut un flux foarte mare, am avut şi patru benzi deschise de intrare, au fost zile când au intrat în ţară 1.700, 2.000 de persoane. Din prima zi când am ajuns acolo, domnul prefect m-a pus coordonator. Trec în fiecare zi în Republica Moldova, pentru că la ei vamă se stă foarte mult. Sunt voluntari care aduc acolo refugiaţi şi eu trec cu dubele şi-i aduc la noi. Am rugat autorităţile să-mi dea acces şi prioritate. În fiecare zi ducem alimente, pachete, la corturile cu voluntari moldoveni, din Vama Costeşti. Erau probleme şi acolo, pentru că au fost moldoveni care cereau câte 300 de dolari să-i aducă pe ucraineni în Vama Costeşti. Le-am cerut voluntarilor să se implice şi, într-adevăr, de câteva zile nimeni nu mai plăteşte transportul până în Vama Costeşti. În fiecare zi trec şi le duc alimente şi alte produse necesare. Am o colaborare foarte strânsă cu voluntarii moldoveni. Autocarele rar opresc în punctul unde avem noi corturile, pentru că stau şapte – opt ore la cozi interminabile, şoferii ies din program şi nu vor să mai oprească la corturile noastre. De aceea ducem pachete în Republica Moldova, să le dea colegii noştri voluntari de acolo. Voluntarii din Republica Moldova ne cer ajutoare. Chiar ieri mi-a spus o voluntară dacă avem posibilitatea să le ducem un tir de alimente, pampers, saltele, paturi, deja sunt foarte mulţi adulţi şi copii care dorm pe jos în centrele din Republica Moldova. Am promis că o să fac tot ceea ce este posibil şi de aceea am nevoie de mult ajutor din partea oamenilor.
– Este greu de descris în cuvinte situaţia refugiaţilor…
– Este foarte, foarte greu. Toată lumea s-a axat pe Vama Siret, de asta sunt problemele mari acolo. În Vama Stânca, totul se face sub coordonarea noastră. Dar ne este foarte greu, pentru că mai ales noaptea avem nevoie de voluntari şi de translatori. Am vorbit în Republica Moldova şi le-am spus să încerce să ne găsească translatori, măcar noaptea să trimită de acolo.
– Ce i-ai spus premierului Ciucă, atunci când a venit la Vama Siret?
– Da, am avut o discuţie cu dumnealui, i-am spus exact lucrurile pe faţă. Eu, dacă aş fi fost premier şi mă pregăteam să vin în vamă, punem mâna pe telefon şi sunam câţiva prieteni şi îi rugam să trimită în vamă câteva tiruri cu tot ce era nevoie pentru refugiaţi. El a venit cu mâinile în buzunar, să rezolve problemele.
– Cum vezi implicarea instituţiilor statului în această criză umanitară?
– Dacă vorbim de judeţul Botoşani, am văzut implicare la nivelul Prefecturii, Primăriei. Acum sperăm să se implice şi Consiliul Judeţean. Vreau să discut cu conducerea Consiliului Judeţean pentru a găsi translatori. Suntem dispuşi să căutăm fonduri şi să plătim translatori, pentru că fără ei ne este greu. Sper ca instituţiile statului să vină în ajutorul nostru şi să ne pună la dispoziţie tot ceea ce avem nevoie şi să ia exemplu de la noi în ceea ce priveşte implicarea. Am avut suport din partea domnului prefect şi din partea primarilor din zonă. O să cer şi ajutorul Consiliului Judeţean. Astăzi m-a sunat o doamnă din Ucraina, vrea să ne ajute la tradus, dar are nevoie de cazare, de bani pentru motorină. Vreau să o rog să rămână cât mai mult şi am nevoie de fonduri din partea CJ. Mai trimit oamenii bani, dar nevoile sunt mari.
– Cam câte telefoane primeşti zilnic?
– E greu de spus. În primele zile am primit cred că peste o mie de telefoane. Vă imaginaţi ce înseamnă să vorbeşti cu o mie de persoane într-o zi? Non stop a trebuit să stau numai în telefon, pentru că sunt multe de făcut. Spre exemplu, astăzi (sâmbătă – n.r.) voluntarii au făcut pachete pentru cei care ajung în Vama Stânca. Plus că avem şi mâncare caldă. Am trimis pachete şi ce a mai fost necesar şi în Vama Rădăuţi Prut. Ne-au cerut ajutor şi pentru Centrul din Bucecea unde sunt cazate persoane din Ucraina. Am trimis acolo un frigider, dezinfectant, pampers şi ce a mai fost necesar. Dacă primim donaţii, nu are rost să le ţinem în depozit, le redirecţionăm către centre, unde este nevoie. Este mare nevoie de paturi, saltele, lenjerii, iaurt şi suc pentru copii, dulciuri, fructe, conserve, supe instant, sandwich-uri, alimente.
– Cum reuşeşti să fii puternic în faţa atâtor drame?
– Cel mai mult mă impresionează copiii. A fost o mamă cu copii care m-a impresionat până la lacrimi. Au plecat de pe 21 februarie de acasă, au mers pe jos, au dormit pe unde au apucat şi au mâncat când au putut. I-am preluat din Republica Moldova. Am trecut-o graniţa şi nu se mai putea opri din plâns. În Vama Stânca s-a întâlnit cu un translator, refugiat ucrainean, căruia domnul Gelu Graur i-a asigurat cazare, lui şi familiei lui. Domnul din Ucraina s-a oferit să fie traducătorul nostru. Mama respectivă când a auzit că el vorbeşte în limba ucraineană a plâns şi mai mult. Copiii ei m-au îmbrăţişat. Sunt lucruri care mă dărâmă. Pot să stau zi şi noapte acolo, până la epuizare, dar în momentul în care văd copii cu mame plângând e cel mai greu.
– Este multă suferinţă…
– Foarte multă suferinţă. Am auzit poveşti de viaţă cutremurătoare, am auzit răutăţi din partea oamenilor. Mulţi oameni le-au făcut rău, le-au cerut bani să-i aducă la graniţă. Au fost bărbaţi care au plătit până la 10.000 de euro să-i lase să treacă vama la ei. Când ajung la noi, ucrainenii sunt impresionaţi de implicarea noastră şi de ajutorul oferit.
– Cum se derulează activitatea voastră din vamă?
– Noi aducem refugiaţi inclusiv de la Vama Costeşti. Când ajung la noi, le dăm cartele telefonice, mâncare, pachete, pampers pentru copii, medicamente. Avem medici voluntari acolo. După aceea le asigurăm transport către centrele de cazare. Noi nu stăm şi împărţim numai nişte pachete, ci le asigurăm translator, transport, le găsim cazări, îi ajutăm cu acte, le căutăm inclusiv transportatori internaţionali. Este o foarte mare presiune pe noi, nu este simplu, dar ne străduim şi reuşim să ţinem totul sub control. Le asigurăm cazare sau transport la Iaşi, Braşov, Timişoara, Cluj, Vaslui, Suceava, Botoşani, Bucureşti, unde vor să ajungă. Ei sunt foarte speriaţi. Când ajung, interacţionează în primă fază cu translatorul, care le dă asigurări că sunt în siguranţă şi totul este gratis. Sunt foarte speriaţi şi reticenţi. Nu pleacă nimeni de acolo la întâmplare, sunt reguli clare pe care le respectă voluntarii noştri.
– Ce vă spun refugiaţii? Mai speră că vor reveni în ţara lor?
– Nu. Au povestit că acolo sunt copii în buncăre, bolnavi, nu au mâncare, deja a început criza alimentară. Sperăm să reuşim să ne mobilizăm să trimitem câteva tiruri în Ucraina.
– Ce le transmiţi preşedintelui Iohannis şi premierului Ciucă?
– Să vină cu instituţiile statului să preia de pe umerii noştri unele responsabilităţi. Să înveţe de la noi să coordoneze oamenii, să colaborăm pentru a gestiona cât mai bine toată această criză umanitară. Nu doar să trimită un SMURD care nu poate să facă nimic sau câţiva pompieri. Să ne trimită translatori, în primul rând. Şi, la fel de important, să aloce fonduri primăriilor pentru a fi deschise cât mai multe centre. Pentru că am informaţii că vor fi din ce în ce mai mulţi refugiaţi. În Ucraina şi Moldova sunt cozi interminabile, de zeci de kilometri de maşini.
– Ce le transmiţi celor care zic „avem şi noi flămânzii noştri, avem şi noi copii care o duc greu”?
– Eu am ajutat copiii flămânzi, am construit case de la zero, am ajutat foarte mulţi botoşăneni până acum. Ştiu că sunt multe nevoi, dar în Ucraina este război. Este o situaţie de criză şi nu avem cum să nu-i ajutăm pe aceşti oameni. Dacă noi nu am fi la vămi să-i ajutăm, ar fi un haos total. Oamenii vin dezorientaţi, disperaţi. Dacă nu am fi noi la frontieră, imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla în toate comunele şi oraşele din zonă, cât haos şi câtă dezorganizare ar fi. Ştiu că avem şi noi oameni care au nevoie de ajutor, dar nu le doresc să fie nevoiţi să-şi părăsească ţara. Îi rog pe cei care nu vor sau nu pot să ajute, măcar să nu critice.
– Cum reuşeşti să-i mobilizezi pe oameni?
– Puterea o am tot de la oameni. Pentru că sunt multe persoane cu suflet mare care mă apreciază şi mă susţin. Sunt şi oameni răi, care m-au criticat tot timpul, care au aruncat cu noroi. Am vrut să renunţ de zeci de ori, să închid asociaţia, să nu mai am atâta stres şi probleme. Dar mereu îmi zic – de ce să-mi bat capul cu cei care ştiu doar să critice şi să arunce cu noroi, de ce să renunţ, când am alături de mine mii de oameni care mă susţin? Eu nu pot să renunţ pentru că i-aş dezamăgi prea mult. Foarte mulţi oameni îşi pun speranţa în mine şi nu pot să renunţ, nu o să fac treaba asta. Eu caut resurse, redistribui resurse. Caut cazări, redirecționez cazări. Mă deplasez la centrele pentru refugiați, în vămi, la persoanele care donează. Iau legătura cu ambasadele celor fugiți din Ucraina, deoarece nu toți sunt ucraineni – Maroc, Turkmenistan, Tadjikistan, SUA etc. Discut direct în Ucraina pentru direcționarea persoanelor care doresc să ajungă la noi, pentru a le oferi un traseu cert. Încarc donații, descarc donații. Orice altceva mi se cere. Aceste lucruri nu le fac numai eu. Sute de oameni fac eforturi uriașe. Sunt oameni care donează din foarte puținul lor. Sunt oameni care stau câte 14 ore în vămi pentru a ajuta. Oameni care înroșesc telefoanele căutând soluții. Angajați ai primăriilor care se ocupă de centrele de refugiați fără să se uite la ceas. Sunt medici și asistente care rezolvă situații la care nu te-ai fi așteptat. Sunt mii de oameni care colaborează între ei. Este extraordinar tot acest efort făcut pentru fraţi care au nevoie de ajutor. Le mulţumesc din suflet tuturor pentru implicare. Noi suntem acolo în prima linie pentru a ajuta.
