Reporter: – Domnule doctor am ajuns în valul patru, care pare mai violent decât toate celelalte la un loc. Cum am ajuns în această situație?
Iulian Preda: – Foarte simplu, după părerea mea. Societatea românească a tratat cu dispreț existența acestui virus. Am considerat că este doar o gripă banală și de care se trece cu ușurință. Morții din primul val, al doilea val, dar mai ales cei din primul val, au fost uitați. S-a uitat suferința și necazurile de atunci și totul a devenit așa, ca o mare relaxare, ca o mare lehamite. De la nivel foarte jos până la nivel foarte înalt. Tocmai când lucrurile ar fi trebuit să ne pună în gardă pe toți, să ne facem rezerve alimentare, de măști, de halate, de produse medicamentoase, de vaccinuri, de anticorpi și de toate celelalte, noi ne-am relaxat cu totul. Mult prea devreme și mult prea tare.
– Spuneați de relaxare, a venit prea prost înțeleasă sau prea rapidă?
– Această mare relaxare pe mine m-a șocat. Când toată lumea se agita, se pregătea de un nou val, noi ce făceam? În vară, dacă nu mă înșel, erau acele mari probleme în India, se termina oxigenul, nu erau medicamente, iar noi am considerat că e o mare bășcălie. India ar fi trebuit să ne tragă cel mai mare semnal de alarmă și să ne pună în gardă cel mai tare, în sensul de a acumula tot de atunci și de a ne pregăti pentru noul val. Acea relaxare ar fi trebui să ne dea șansa să ne vaccinăm în masă. De un an de zile spun că vaccinarea nu este un tratament în sine. Nu este un tratament antiviral. Dar vaccinarea în sine este o formulă de apărare, te ajută să treci într-o formă ușoară sau să nu faci deloc boala. Eu am trăit asta pe pielea mea, am fost disperat, m-am gândit la tot felul de chestii, ce aș putea să fac, ce aș putea să iau, ce să îmi administrez, pe cine să sun. Deci singura soluție a fost vaccinul, atât în creierul meu cât și în creierul a miliarde de oameni din lumea întreagă. Sunt alții mai deștepți ca mine, care se ocupă cu asta, doar nu sunt toți nebuni. Am și eu copii acasă, ne-am vaccinat fata de 12 ani. Ani în șir vaccinurile au fost șansa lumii. De la difterie, TBC, până la poliomielită sau hepatită. Interesant este că, pe vremea aia, mulți dintre ăștia care acum au dreptul la libertate, dreptul de a decide, pe vremea aia nu îi întreba nimeni dacă vor să se vaccineze. Pe vremea lui Ceaușescu nu îi întreba nimeni pe părinți dacă vor să își vaccineze copiii. Când eram aliniați, 4-500 de copii și se dădea vaccinul anti-poliomielitic niciun părinte nu era anunțat că mâine se face vaccinarea. Iar când era în maternitate mama cu copilul, venea domnul doctor și copilul trecea printr-o serie de vaccinuri cu mama de față. Nu că sunteți de acord, nu sunteți de acord, hai să fim serioși. Acum majoritatea celor care protestează și țipă în gura mare împotriva vaccinului și a măștii sunt cei care trăiesc datorită vaccinurilor obligatorii din copilărie. Sau cea mai mare parte a lor. Nu că au avut libertatea de a alege, ci pentru că li s-au făcut acele vaccinuri.
– La situaţia în care suntem o mare contribuție au toți anti-vacciniști și toate aceste teorii ale conspirației?
– Nu știu dacă o să-ți placă răspunsul pe care o să-l dau. Unii oameni, nepregătiți, preoți, chiar doctori, ziariști, soții de vedete, tot felul de așa-ziși influenceri, ca să-și umple timpul, și-au găsit tot felul de veleități pompând tot felul de prostii pe piața informațională, iar lumea a tot preluat aceste prostii. Presa, pe de altă parte, a greșit foarte mult, în căutarea senzaționalului, a preluat și rostogolit aceste informații. Poate ar fi trebuit să fie prezentate ambele variante, atunci când erau preluate articole ale celor împotriva vaccinului, să se prezinte și un punct de vedere al celor pentru vaccin. Trebuia să fie prezentate și acele părți, cu morții, cu oamenii care știu că vor muri, cu disperarea lor, asta este adevărata poveste a Covidului. Am prieteni care mi-au zis „arată-mi și mie un bolnav de Covid”, „arată-mi și mie un mort de Covid”, „unde sunt morții de Covid?”. Ca și când atunci când moare unul de Covid ar trebui să fie înfipt într-un proțap și purtat prin tot orașul să spunem „uite, dom´le, ăsta are Covid”. Moartea trebuie să fie înconjurată de decență, familia să-i îndeplinească tradiția cuvenită, în funcție de religie.
– Oamenii pur și simplu refuză să creadă în gravitatea situaţiei în care ne aflăm.
– Atunci legiuitorul ar trebui să dea o lege, iar când este lege trebuie să o respecți: Sed Lex, Dura Lex, legea este dură, dar este lege. Acesta este un principiu de drept roman de peste 2000 de ani. Vaccinarea obligatorie. Hai să punem altfel problema. Un om însurat, care are patru copii și este singurul care produce bani și întreține familia, a luat virusul și a murit. În cât timp intră familia în faliment? O să apeleze la părinții lui, la părinții ei, la prieteni, la cumătri, din împrumut în împrumut. La un moment dat ai să ajungi falimentar și cu împrumuturi. Așa este și la acest sistem medical. La un moment dat ajungi la finish. Așa suntem acum la Botoșani, suntem întinși la maxim, gata s-a închis, s-a terminat, nu ai ce să mai întinzi, dar încă este bine, pentru că o să ajungem și mai rău decât atât, în ritmul ăsta. Nu o să mai ai ce să folosești. Să presupunem, prin absurd, că există o organizație mondială care vrea să omoare omenirea. Și a apărut acest virus. Bun, acceptăm și asta. Ideea este că ne îmbolnăvim și cum ne putem proteja împotriva îmbolnăvirii? Tot la vaccin ajungem.
– Care este situația la Spitalul Județean?
– Suntem plini. Au mai rămas două trei oaze foarte mici, în care nu este Covid. Pe secția de chirurgie generală sunt cinci secții de chirurgicale, iar la ortopedie este găzduită și chirurgia plastică, iar la etajele doi și unu sunt câteva oaze Non-covid pentru secții medicale, de medicină internă. Și evident a rămas oncologia, acolo este o medicină a disperării, să fii și canceros și cu Covid este îngrozitor, ca și cum ai avea o dublă condamnare la moarte, îți taie capul și te împușcă în același timp.
– Care este reacția când vedeți tot felul de persoane care țipă că nu este nimic adevărat cu această boală?
– Eu am trecut prin această boală, era să mor. M-am și plictisit de cât mă dau pe mine exemplu. Mie, tatăl meu, acum șase săptămâni, mi-a spus că nu există Covid. Tatăl meu a văzut live cum arătam, m-a văzut cu – 20 kg, m-a văzut pătat, plin de bube, când mă descuamam. Dintr-un bărbat ca un urs am ajuns o vrăbiuță costelivă, din cauza Covid. Ei bine, la un an și ceva de atunci tatăl meu mi-a spus că nu există Covid. A spus că a citit el un studiu din Germania, că sunt niște bacterii, nu e nimic periculos. Ulterior, tata avea să facă la o săptămână Covid, aproape mortal. Acum da, crede că există. Încă ne luptăm să îl aducem pe linia de plutire cu sănătatea.
– Cu ce ați rămas din experiența de atunci?
– Eu când m-am întors acasă, după internare, eram în stare să mă cert cu toată lumea, la piață, la cofetărie, la cafenea, pentru că eu intram cu mască, încercam să fiu decent și să respect normele, iar toți râdeau de mine: „ia uite prostul ăsta, poartă mască. A fost și bolnav, are anticorpi și mai poartă și mască”. Scăpasem de moarte și cumva îmi era frică să trăiesc, cum ar veni. Mai am și la mine pe secție câteva asistente care spun că nu le e frică de boală, dar le e frică de vaccin. Ca și cum ai spune nu mi-e frică de decapitare, dar mi-e frică de topor, sau ceva de genul ăsta.
– V-ați gândit că veți muri când aţi fost bolnav?
– Da, cu siguranță. Nu doar că m-am gândit, m-am și rugat să mor, atât de rău mi-a fost, și mă chinuiam atât de mult încât mi-am rugat colegii să mă omoare. Unii au spus că vorbeam așa din cauza lipsei de oxigen la creier, dar de câteva ori le-am și spus ce combinație de medicamente să facă pentru a obține “succesul deplin”. Nu m-au lăsat, colegii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași m-au salvat. Am fost pe secția domnului doctor Florin Roșu și apoi la doamna doctor Gabriela Miftode. 12 zile la terapie intensivă, 11 zile cu cortul în cap, absolut îngrozitor. 38 de zile cu totul, iar acum vin unii să îmi spună în față că nu există Covid.
– Unii chiar colegi cu dumneavoastră.
– Da, mi-au spus că m-a plătit PSD să mă dau lovit, că sunt ofițer sub acoperire, că a trebuit să demonstrez ceva, că a trebuit să salvez spitalul de nu știu ce dezonoare, că am vrut să mă odihnesc și mi-am luat liber. Nici nu mai știu câte s-au spus. Anul trecut am fost indignat și furios. Eram un luptător vehement al bătăliei anti-Covid. Anul ăsta nici măcar nu pot să spun că sunt plictisit. Sunt un personaj matematic rece, care trebuie să îi asculte și pe unii și pe alții, iar dacă-i cert, ar fi o ceartă inutilă. Eu sunt “fan” ceartă, la modul am terminat cearta, iar la final există un profit oarecare, un succes, o idee, o axiomă, care va fi folosită de unul dintre noi. Dar să mă cert așa cu tine și la urmă să îmi dau seama că ne-am certat inutil, că nu am realizat nimic, nici eu, nici tu, bașca am consumat energie sufletească, spirituală, adrenalină, absolut degeaba. E ca și cum ai găti foarte multă mâncare și la urmă nu mănâncă nimeni. Nici măcar nu o arunci, o lași așa, de izbeliște. Este absolut inutil, iar eu nu sunt pentru lucrurile inutile.
– Și care este soluția?
– Cred că presa din România trebuie să facă mai puțin show, mai puțin scandal despre lucruri inutile și să promoveze faptul că avem o șansă prin vaccinare. Dacă noi o vedem pe una care urlă în continuu la televizor o oră și cinci minute o știre despre vaccin, ce să rezolvăm? Acum, în 2021, nu văd altă soluție decât vaccinarea. Dacă în viitor se va găsi o soluție, un medicament, o tabletă, o fiolă să ne scape de Covid, o să accept și acel lucru. Dar momentan, singura soluție de a ieși din această zonă este o vaccinare rapidă, în masă. Vaccinare, vaccinare, vaccinare.
– Să înțeleg că nu împărtășiți ideea infertilității pe trei generații de acum încolo.
– Păi logic să o luăm, cum demonstrezi infertilitatea la trei generații? Dacă rămâi infertilă la prima generație, nu mai ajungi nici la a doua, nici la a treia. Deci asta încă o dată dovedește că oameni care nu au o pregătire minimă, sau iau cuvinte împrumutate din presă, din vorbirea altora, le combină și le scot sub o formă de compunere science-fiction.
– Și totuși atât de multă lume îi crede.
– Mi se pare că societatea românească este mai divizată ca niciodată. Este plină de supărare, de tot felul de frustrări, şi atunci e ca un fel de revoltă, fie împotriva șefului de la serviciu, împotriva sistemului, a doctorilor, a guvernului, a unui partid. Spune “uite, dom-le, am dreptul și libertatea să îl înfrunt pe ăsta”. Și atunci ce poți să faci cel mai ușor? Să spui “nu vreau!”. Ca şi când ai fi liber dacă spui asta. Din punctul meu de vedere, o dată ce te-ai născut, nu mai ești niciodată liber. Să spunem că vine spermatozoidul, ia ovulul și cei doi se combină. Deci prima dată ești prizonier în cavitatea uterina. Apoi ieși afară în ceea ce se cheamă familie și apoi mărim cercul sau reducem celula, cum vrei. Fie va trebui să acumulezi carte și să ajungi un om mare, fie nu. Din momentul în care ai primit CNP-ul ești, într-o formă sau alta, prizonier. Făceam “mișto” de Hitler, cu acele semne pe mână, CNP-ul este ce făcea Hitler la Auschwitz. Cotizăm informație, muncă și spirit societății care ne înconjoară sau care ne-a primit. Care-i libertatea? Sclavagismul modern înseamnă să te naști, să acumulezi știință, să câștigi bani și să îi consumi, ceea ce te face să aparții unei caste. Ești robul banului, robul produselor, zi-i cum vrei, dar tot o formă de sclavagism e, dar modernă.
– Mulți spun că virusul este creat de Dumnezeu, iar noi ne clădim natural imunitatea.
– Dacă eram cu imunitatea naturală ne mai îmbolnăveam, mai ajungeau atâția în ATI? Eu însumi mai cădeam în avarii așa de rău? Eu inițial, când a început această pandemie, în Wuhan, când era un punctuleț pe harta lumii, nu eram prea impresionat. Eu am trăit și gripa aviară și gripa porcină, tot felul de pandemii, nu m-am vaccinat. Îmi amintesc că am avut o bunică odată, în vremea gripei porcine, a ajuns la spital și o consultam. Am primit un ordin interior, pe spital, în care trebuia să avem tot timpul mască atunci când consultam pacienți. Și mi-a zis bunica “dar ce, măi băiete, ești tâlhar, de stai cu masca aia pe față?”. Mi-a fost așa rușine, că am dat masca jos. Iar anul trecut, când m-am îmbolnăvit de Covid, la serviciu m-am îmbolnăvit, nu pe stradă, nici la vreo petrecere. În momentele alea mi-ar fi plăcut să am imunitate naturală. Acum, dacă virusul e creat de Dumnezeu, există o nișă, pentru orice bacterie, virus, microb, mamifere, etc. Dacă un virus în omenire s-a retras sau a devenit mai slab, era clar că un alt virus oportunist îi va lua locul. Eu acum nu știu dacă a fost un virus pe care noi să îl fi dominat și eram imuni la el și l-am înlăturat și așa a apărut Coronavirusul acesta. Ideea este în felul următor: este un virus creat de Dumnezeu, n-ai ce-i face, dacă este creat de om, iar n-ai ce-i face. Important este efectul. Ne face bolnavi și mulți mor din cauza lui. Acum avem acest vaccin care ne ajută să luptăm împotriva lui. Iar noi ce facem, îl refuzăm că ce? Că ne spune unul sau altul la televizor o poveste SF?
– Mulți spun că a dispărut gripa.
– Nu, nu a dispărut. Există și forme de gripă, am întâlnit-o și printre cunoștințele mele, dar nu mai este atât de diagnosticată acum. Totuși, să nu uităm că aceste măsuri impuse, cu masca, să te speli pe mâini, s-au răcit contactele sociale. Masca nu împiedică doar acest coronavirus. Împiedică o mulțime de virusuri, printre care și cel al gripei.
– Spuneați că a apărut și o stare de oarecare delăsare, lehamite în rândul personalului medical.
– Dacă la început am fost eroi, vajnici apărători și lumea ne mulțumea, acum suntem făcuți criminali. Eu am rămas îngrozit când am văzut la un spital din țară cum au intrat în curtea spitalului și strigau “asasinii, criminalii”. Domnule, eu nu am omorât pe nimeni în stradă ca să îl aduc să îl operez eu. Eu sunt în gardă, aștept urgențele, aștept să îmi fac datoria. Nu am rugat pe nimeni să calce un om cu mașina. Nu avem noi contracte de astea de distrugere în masă. Oamenii ajung la spital. Cred că ura a fost dirijată oarecum intenționat către cadrele medicale de către anumite persoane, în mediul online. Noi suntem cei care încă tratăm. Noi suntem în continuare aici, în ciuda injuriilor și tratăm oameni și ne rugăm zilnic să putem salva toți pacienții care ne ajung în grijă. Eu nu mă trezesc dimineața, îmi pup copilul și îi spun „azi tata va ucide 20 de oameni, am plan”. Nu merge așa. Altminteri, rolul existenței mele dispare. Treaba noastră este să aducem viața înapoi, să luptăm pentru fiecare pacient ca și cum este mama noastră, copilul nostru. Ne bucurăm când smulgem morții încă un om și îl aducem înapoi acasă, în familie, poate spune din nou “tată, mamă” sau i se poate spune “tată, mamă”, poate lucra. Este un succes. Este o fericire ce nu poate fi descrisă în vreun fel, să scapi oameni de la moarte. Iar alții ne fac criminali. De ce am ajuns aici? Tot cu ajutorul acelor persoane atât de vocale în mediul online. Noi, ca și cadre medicale, în fiecare an, facem o fișă medicală. Inclusiv examen psihologic, psihiatric, dacă trebuie. Dacă suntem găsiți defecți, se lucrează la asta. Eu stau și mă întreb, când ajung unii la nivel foarte înalt, în Parlament, în Guvern, nu sunt și ei verificați? Li se permite chiar orice?
– Este nevoie de cadre medicale?
– Da, este foarte mare nevoie. Sunt de acord cu ideea de a mări numărul de paturi, acum, cu acest val 4. Dar aceste paturi trebuie deservite de oxigen, prize, personal medical, personal de îngrijire. De exemplu, o mulțime de asistenți au plecat din sistem, iar cei care au venit din urmă, fie nu au avut pregătirea necesară, fie nu au avut timp să fie pregătiți. Nu poți să iei un om de pe stradă, cu oricât de mult bun-simț ar fi și să îi ceri să manipuleze aparate performante, oxigen, presiuni, să înțeleagă anumite mecanisme fine din corpul uman, nu merge așa.
– Totuși cei care vin din urmă sunt foarte slab pregătiți.
– Da, așa este. Școala românească a fost mult slăbită. Marii profesori, care odată luau elevii lângă ei și îi făceau “după chipul și asemănarea lor” au dispărut. A dispărut ideea de carte. Acum, una-două îți pune o întrebare, te scuzi și te duci la budă, deschizi Internetul, cauți răspunsul, vii și iei examenul, dar nu îți rămâne nimic pe chelie.
– Și mulți dintre aceștia fac parte și din cei care nu cred în vaccin.
– Sunt școli postliceale pompate cu bani. Eu am fost rugat de o doamnă director de la o postliceală să vin profesor de chirurgie acolo. Am întrebat “ce promovabilitate veți avea, după un an, la chirurgie generală?”. Mi-a spus că 100%. Păi e imposibil așa ceva. Eu, când am început facultatea, am început 1.383 de inși și am terminat 659. Nu pot să cred că la o postliceală intră 100 de candidați și termină 100 de asistenți. I-am povestit unui prieten de-al meu și mi-a zis să zic mersi că nu începeau 100 și terminau 110.
– Soția dumneavoastră lucrează la Terapie Intensivă. Cum vă înțelegeți în această perioadă?
– Anul trecut era să divorțăm din cauza pandemiei. Noi am “cotizat” din plin. Eu m-am îmbolnăvit, ea s-a îmbolnăvit. Socrul meu a murit la 66 de ani, unii zic că ar fi murit de frica Covid, alții zic că de mila noastră, că atunci eram amândoi bolnavi. Soția mea, din păcate, sau din fericire, este asistenta șefă la ATI, se trezește la 4-5 dimineața și ajunge acasă la 6-7 seara. Eu mă gândeam cu un coleg, este normal ca familia mea să aducă două cadre medicale, care vin primii, pleacă ultimii, stăm, muncim, iar alții să ne facă criminali? Dar cineva trebuie să facă și chestia asta, să fie disciplină și ordine, să păstrăm un suflu corect între colegi, sistemul trebuie să supraviețuiască.
– Ați avut gândul să vă lăsați în perioada asta?
– Mi s-ar părea o lașitate să fug acum. Presupunem, prin absurd, că îmi dau demisia din chirurgie. Mă angajează Monitorul? Nu cred. Paznic la iaz, ce să fac? Ce altă meserie aș putea să fac? Îmi place ceea ce fac. Sper să mor doctor. Dar da, îți vine să îți iei, uneori, un soi de liber de ăsta, să îți închizi telefoanele, să mergi undeva să dormi sub cerul liber. Ar fi frumos, dar eu nu trăiesc ancorat în basme. Avem destui în jurul nostru care fac asta acum. Nu vreau să fug, pentru că am colegi aici, țin la ei și ar fi o lașitate.
– V-a schimbat viața această pandemie?
– Da, foarte mult. Relația cu familia lărgită este mult răcită. Nu ne mai vizităm ca altădată, nu mai luăm masa împreună ca altădată. Cu prietenii de familie nu ne mai întâlnim ca altădată. Suntem vaccinați, dar este acea reținere, să nu faci altcuiva rău.
– Fata a fost de acord să se vaccineze?
– Fata mea a suferit foarte mult când a știut ce se întâmplă cu mine, când eram bolnav, nu a avut niciun moment de ezitare. A mai avut unele discuții în contradictoriu cu unii colegi de școală, unii prieteni, dar eu consider că la vârsta asta, copiii în general spun ce aud acasă. Oricât de inteligent ar fi, el în general exprimă, la vârste mai fragede, punctul de vederea familiei lui. Așa că nu ai cum să fii vehement în privința unor astfel de lucruri.
– Dar credeți că am putea ajunge, la un moment dat, noi, ca societate, să avem un punct comun în gândire?
– După cum merg lucrurile acum, nu. Dacă nu intervine un factor legiuitor, Guvernul, nu știu, care să spună că societatea românească trebuie să facă asta sau cealaltă, nu văd cum am putea ieși din această criză.
– Credeți că ar trebui un lockdown?
– La ce trăim noi în aceste zile ar trebui să rupem un pic circuitul. Să stăm un pic prin case, să întrerupem contactele, să ne vaccinăm în masă, masca să fie neapărat folosită, dar corect, nu așa, pe gât, pe bărbie, după cap, după urechi, în frunte și asta măcar pentru câteva săptămâni. Cumva să liniștim acest vârf al pandemiei.
– Stăm de mai bine de un an cu un spital nou-nouț și nu reușim să îi dăm drumul.
– S-a zis că nu e gata, unii spun că e gata. S-a dat, nu s-a dat în folosință, întrebarea este cine ar deservi acele paturi. La Infecțioase au rămas mai puțini medici infecționiști, la Județean infecționiști sau pneumologi au ajuns cardiologii, interniștii. Este un efort supraomenesc. Primim paturile, dar cine se ocupă de ele?
– Cât mai rezistă, în ritmul actual, sistemul sanitar botoșănean?
– Nu știu. Cred că acum este ținut pe baza unui entuziasm, pe baza unor energii de care lucrătorii medicali mai fac dovadă. Ca un soi de inerție. Este îngrozitor. Au început să moară oameni tineri. Dacă în primul val mureau bătrânii, obezii, diabeticii, neoplazicii, acum se moare la 20-30-40 de ani.
– Și unii tot nu sunt convinși.
– Și cum să îi conving eu? Sunt atâtea cortegii funerare, e coadă la morgă de mașini mortuare, s-a mărit numărul de gropi, s-au lărgit cimitirele. Dacă deschizi rețelele de socializare, acolo unde s-a dus atâta campanie împotriva vaccinării, împotriva medicilor, acum dacă intri vezi că e plin de poze de profil cu doliu, cu lumânare, e plin de condoleanțe. Nici asta nu îi convinge? Acolo unde ei țipau că suntem criminali și Covid nu există, acolo e acum plin de doliu și condoleanțe. Nici asta nu e real? Prietenii lor, familiile lor. Moartea este un lucru îngrozitor, este ireversibilă. Din moarte nu te mai întorci. Greșelile lor și faptul că se iau după tot felul de așa ziși cunoscători sau lideri de opinie pot însemna moartea. Moartea lor sau a celor dragi.
– Dacă ar veni acum cineva la dumneavoastră să vă spună că nu e convins că e necesar să se vaccineze, ce i-ați spune?
– M-aș folosi drept exemplu pe mine. I-aș arăta poze și filme cu mine. Mă folosesc de lucrul cel mai la îndemână: eu. Îi arăt cum arătam înainte, cum am fost în timpul bolii, cum și cât de greu am revenit. Și dacă insistă și insistă, dar este improbabil, dar dacă ar fi să am așa o putere, pe ăștia “necredincioșii” i-aș băga în secțiile de ATI, sau unde stau cei cu două surse de oxigen, cei intubați, sau cei care stau pe liste de așteptare să intre în ATI. Și le-aș spune “luați voi o decizie cine trăiește și cine moare”.
