Minodora Răcnea, lider sindical la Poliţia de Frontieră, susţine că protestele recente ale poliţiştilor au o susţinere fără precedent.
Reporter: – Cum s-a ajuns la situația ca sindicaliștii din Poliția de Frontieră și Poliție să iasă în stradă?
Minodora Răcnea: – În primul rând pentru că ne dorim respectarea legii. Există acea lege 153 din 2017, legea salarizării unice, potrivit căreia, dacă s-ar respecta, salariile noastre nu ar mai fi la nivelul anului 2009. Foarte puțină lume știe că noi, la momentul acesta, avem salariile plafonate la nivelul anului 2009. Deci nu suntem plătiți raportat la salariul minim pe economie actual, indicele de referință fiind cel stabilit la nivelul anului 2009. La această valoare sunt plafonate și chiriile, și celelalte sporuri. Practic, toate drepturile sunt plătite la nivelul anului 2009.
– Care sunt nemulţumirile?
– Nemulțumirile sunt multe și s-au acumulat în timp. Noi am stat cuminți și în 2017 și în 2018, când ni s-a promis că în fiecare an vom primi acea tranșă de 25% din salariul pe care ar trebui să-l avem în 2022. Ca să înțelegeți, dacă la unele categorii profesionale salariile au crescut direct la valoarea din 2022, în cazul polițiștilor și personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne salariile trebuiau să crească în patru etape – câte 25% în fiecare an – din 2018 până în 2022. În fiecare an au venit însă ordonanțe, prevederi legislative, care au tot plafonat aceste drepturi. Iar dacă ne ducem în timp, ajungem la acele valori din 2009. În ultimele zile ale lui 2020, când s-a dat acea ordonanță de plafonare a salariilor, oamenii au simțit o frustrare maximă și, pentru că pe cale amiabilă nu s-a rezolvat nimic, deși au fost discuții nenumărate la nivel central, s-a mers pe varianta protestului. Poate așa vor observa oamenii că suntem nemulțumiți și s-a protestat împreună cu cei de la Cartel Alfa.
– Și ce spun polițiștii de frontieră de rând?
– Cu toții trăim un sentiment de frustrare, de discriminare. Iar lucrurile sunt evidente. Toți polițiștii de frontieră au familii, iar rudele provin din tot felul de categorii profesionale. Au soții care sunt medici, profesori, lucrează în sistemul privat sau lucrează în alte domenii din sistemul de stat, iar peste tot salariile au fost majorate, în timp ce la noi salariile au fost mereu plafonate. Asta în condițiile în care munca de polițist nu este tocmai ușoară și presupune multe privațiuni și restricții. Numai dacă punem la socoteală faptul că nu avem voie să desfășurăm și alte activități, nu avem voie să plecăm din localitate fără să anunțăm acest lucru, iar în caz de necesitate trebuie să ne prezentăm de urgență la serviciu ne dăm seama că noi nu prea avem dreptul nici la o viață privată normală. Altfel spus, noi nu avem voie să facem altceva decât muncă de polițist.
– Nemulțumirile sunt legate doar de salariu?
– În niciun caz. Sunt mult mai multe probleme care s-au acumulat în timp. Există deficit de personal. Ca să înțelegeți – dacă în trecut într-un birou existau cinci angajați, acum aceeași muncă este prestată de numai trei oameni. Prin urmare, fișa postului s-a mai lărgit. Noi nu suntem la fel de afectați ca și colegii noștri polițiști, dar și la noi se anunță un val de pensionări și vom fi și mai puțini. În plus, norma de hrană la care avem dreptul nu a mai fost actualizată de mult. O bună perioadă de timp am avut un singur medic care se ocupa de toate problemele angajaților din poliție, poliție de frontieră, jandarmi și pompieri, dar și celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Până și în momentul în care s-au stabilit categoriile de personal care ar trebui să primească sporul de risc pentru expunere la Covid-19 polițiștii au fost excluși, deși noi am fost în prima linie și a trebuit să intervenim în luarea măsurilor inclusiv în cazul persoanelor infectate sau cu persoane cu potențial contagios pentru că, trebuie să o spunem, noi nu știm niciodată cu cine intrăm în contact.
– Cum s-a ajuns în această situație?
– Noi ca polițiști nu suntem pe placul tuturor. Polițistul face parte din sistemul de coerciție a statului, pentru că acolo unde apare polițistul este clar că ceva nu este în regulă. Din acest motiv nu suntem iubiți de populație, dar suntem neapărat necesari în aparatul instituțiilor de stat. Fără poliție ar fi haos. Dar niciodată nu am fost considerați a fi o categorie importantă și tot timpul am fost lăsați la sfârșit.
– Este totuși ceva neobișnuit ca un minister înființat pentru a aplica legea să nu aplice legea…
– De asta au ieșit oamenii în stradă. Noi ca polițiști pentru asta suntem – să aplicăm legea. Pentru asta ne-am angajat. Vocația noastră este de a veghea asupra respectării legii și nu este în firea lucrurilor când noi cerem respectarea legii, tocmai statul să fie cel care nu o respectă.
– Înțeleg că multe probleme sunt vechi. De ce nu au fost rezolvate până acum?
– Niciodată nu am obținut niciun drept fără să luptăm „la baionetă”. Reprezentanții sindicali au luptat pentru fiecare drept al polițiștilor. S-au dus lupte pe care nimeni nu le bănuiește. Au fost lupte crunte. Am avut zeci de procese pentru plata sporului de fidelitate, care la un moment dat a fost sistat. Era un fel de spor de vechime în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a fost sistat în 2009. Ne-am judecat din 2017 și abia anul trecut am obținut o ordonanță prin care s-a plătit acel drept la toți angajații.
– Și nu era mai simplu să procedați și acum la fel – să inițiați o acțiune în instanță prin care să cereți respectarea legii?
– Au fost inițiate o sumedenie de acțiuni în instanță – pentru sporul de studii superioare, pentru salarizare la nivel maxim, pentru sporul de fidelitate. Avem zeci de procese făcute ori în grup, din partea sindicatului, ori individual, în nume propriu. Partea proastă este că și instanțele se pronunță diferit, iar sentințele nu sunt identice. S-a ajuns în situația ca, din cauza acestor hotărâri ale instanțelor de judecată, oameni aflați pe posturi similare, în situații identice, să aibă salarizări diferite.
– Și atunci, decât să vă bateți pentru fiecare bucățică în parte, pentru salariu, pentru sporul x, pentru sporul y, nu ar fi fost mai ușor dacă aceste drepturi erau incluse în salariu și se discuta despre un venit pe trepte?
– Legea salarizării spune maxim 30% sporuri, dar noi practic nu avem un salariu. Noi avem un salariu mic, la care se adaugă acest venituri. Pentru că, să fim sinceri, dacă am scoate celelalte drepturi cum spuneți – norma de hrană, norma de echipament și sporurile – noi am avea un salariu de maxim 1.500 de lei. Repet, la noi salariile sunt plafonate la valoarea din 2009. Și mai este ceva. În momentul de față, niciun polițist sau polițist de frontieră nu știe din ce este format salariul său pentru a-și calcula singur veniturile.
– Păi oamenii se întreabă de ce au nevoie polițiștii de normă de hrană, de normă de echipament pentru că la drept vorbind toți oamenii, indiferent de domeniul în care lucrează, au nevoie de haine și de hrană…
– E un fel de compensație pentru salariile mici. În plus, este vorba de uniforme, uniforme care sunt purtate zi de zi. Vă dați seama că apare uzura și nu putem să apărem în fața oamenilor cu hainele ponosite, rupte sau murdare. Iar norma de echipare nu înseamnă că noi primim haine pentru a merge la serviciu, ci de câți bani avem voie să ne cumpărăm uniforme timp de un an. Ele sunt considerate venituri, dar banii respectivi se duc doar pentru uniforme. Și la poliția de frontieră, unde activitatea se desfășoară preponderent în teren, o uniformă nu ține mai mult de un an.
– Toate aceste aspecte de care vă plângeți sunt cunoscute și de șefii de la București. E o problemă cu oamenii aflați în funcții sau e o problemă de sistem?
– Este o problemă de sistem și de legislație. Indiferent de cine a fost la conducerea Inspectoratului General sau la conducerea ministerului, toate persoanele au pus pe tapet aceste probleme. Sunt mii și mii de adrese prin care s-a cerut aplicarea legii. Nu cred că este vorba de o problemă care să țină de un inspector general sau de un ministru, ci strict de aplicarea legii. Cred că cei care lucrează în parlament ar trebui să înțeleagă importanța muncii de poliție pentru că avem sentimentul că acolo nu se înțeleg motivele pentru care se cer aceste drepturi pentru polițiști.
– Dar sindicatele și organizațiile profesionale nu au nici o vină pentru situația în care s-a ajuns?
– Să o spun direct – din 2005, de când au fost înființate sindicatele, lucrurile s-au schimbat radical. Înainte existau decizii arbitrare și poate peste lege, dar odată cu intervenția sindicatelor unele practici au dispărut. Poate ar fi trebuit o altă abordare de-a lungul timpului, poate ar fi trebuit ca toate sindicatele, împreună cu organizațiile profesionale, să facă un corp comun și împreună să adreseze puterii legislative și să încerce să explice fiecăruia în parte ce înseamnă și care este rolul polițistului și care este situația reală. Asta pentru că avem sentimentul că acolo există o confuzie generală.
– Atunci ce este de făcut?
– Noi considerăm că protestele inițiate de noi ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toți factorii decizionali, care ar trebui ca măcar în acest ceas să analizeze situația reală în care au ajuns polițiștii.
– Dacă revendicările nu vor fi soluționate favorabil, ce veți face?
– Vom trece la următoarele forme de protest, pentru că polițiștii sunt deciși să nu renunțe. Este pentru prima dată de la înființarea sindicatelor când membrii au susținut într-un număr atât de mare declanșarea protestelor.
– Care ar fi soluția pentru ca aceste probleme ridicate de voi să nu se repete?
– Soluția ar fi extrem de simplă – aplicarea legii cu strictețe, pentru că noi nu am cerut niciodată pomană sau majorări salariale nejustificate, ci doar în baza unor prevederi legislative. Problema este însă la nivel politic, pentru că în toți acești ultimi 30 de ani nu s-a observat o coerență în conducere. Nu s-a văzut ca cei din clasa politică să aibă o viziune despre viitor. Tot ce s-a făcut în societate au fost doar cârpeli. Au luat dintr-o parte, ca să pună în alta.
