Ala Sainenco, managerul Memorialului Ipoteşti, susţine că a încercat să ia partea bună din restricţiile impuse de pandemie şi a gândit mai multe proiecte.
Reporter: – Pentru început, vă rog să vă prezentaţi.
Ala Sainenco: – Actualmente, manager al Memorialului Ipoteşti. Anterior, decan al Facultăţii de Litere a Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi. Sunt, în continuare, profesor universitar, coordonator de doctorat la aceeaşi universitate. Am absolvit Universitatea din Bălţi în 1993, specialitatea Limba şi Literatura Română. Mi-am luat doctoratul în 2002, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, cu o teză despre formarea cuvintelor. Am avut mai multe specializări la universităţile din Iaşi şi Suceava. Am participat în grupuri de lucru în câteva proiecte europene.
– Cum v-aţi hotărât să participaţi la concursul pentru funcţia de director al Memorialului Ipoteşti?
– Primul motiv a fost cel de reîntregire a familiei. Am crezut că ar fi mai simplă adaptarea mea la un sistem, apropiat, chiar dacă parţial, de cel în care profesam în Republica Moldova. Şi chiar dacă am avut acelaşi loc de muncă pe parcursul a 23 de ani, ştiam că mă adaptez mai uşor la schimbări. Pe de altă parte, probabil, cu toţii simţim când trebuie să schimbăm parcursul nostru, când, într-un anume fel, ne-am împlinit sau, poate, am ajuns la anumite limite.
– Care au fost cele mai mari provocări pentru dumneavoastră în debutul activităţii la Memorialul Ipoteşti?
– Un sistem diferit şi varietatea de responsabilităţi, unele dintre ele noi pentru mine. Diferenţe date, pe de o parte, de sistemul universitar versus muzeal, ca sisteme în sine, cu principiile şi ordinea lor în funcţionare, pe de altă parte, de modul în care se construieşte managementul în Republica Moldova şi în România. Unele lucruri le cunoşteam datorită proiectelor europene la care fusese partener Universitatea din Bălţi şi schimburilor de experienţă; unele îmi erau necunoscute. Venind din zona umanistă, aspectele economice sau tehnice, legislative din domeniul muzeografiei a trebuit să le însuşesc din mers.
– Aţi încheiat un mandat de patru ani la conducerea acestei instituţii. Cum au fost aceşti ani?
– Cu siguranţă, dificili. Dacă ar trebui să o iau acum de la început şi aş avea ştiinţa a ceea ce presupune Memorialul Ipoteşti, nu sunt sigură că aş avea acelaşi curaj.
– Cum a fost colaborarea cu conducerea Consiliului Judeţean?
– Am avut un contract de management cu indicatori de performanţă, pe care i-am putut atinge, şi proiecte aprobate, pe care le-am putut realiza. Ni s-a aprobat aproape tot ce am cerut. Am avut o comunicare bună cu Consiliul Judeţean Botoşani, cu preşedintele şi vicepreşedintele în a cărui responsabilitate am fost. Şi am avut susţinerea şi sprijinul specialiştilor de la Consiliul Judeţean Botoşani, în aceşti ani intersectându-ne aproape cu toate departamentele. Ar trebui să le enumăr pe toate şi pe toţi angajaţii, care – aşa cred, chiar dacă uneori am fost poate prea insistenţi – şi-au manifestat toată deschiderea pentru noi. Şi le mulţumesc pentru aceasta.
– Memorialul Ipoteşti a avut colaborări cu alte instituţii culturale. Veţi continua aceste colaborări?
– Nu doar atât. Ne-am dori să nu ne limităm la aceste colaborări. Iar judecând dinamica de până acum a colaborărilor, am toată siguranţa că numărul acestora va creşte şi se vor diversifica. Ca exemplu, la Seminarul Eminescu, iniţial participau studenţi de la trei universităţi: Suceava, Cernăuţi, Chişinău; în ultimii doi ani, însă, am avut participanţi, profesori şi studenţi, de la universităţile din Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Sibiu, Cluj. Ne-am dori să continuăm parteneriatul cu Universitatea din Cluj în organizarea Şcolii doctorale de vară; parteneriatul cu editurile pentru Tabăra de scriere; cu Muzeul Literaturii din Iaşi pentru atelierele Filit. Avem în vedere şi alte parteneriate pentru rezidenţe cu scriitori, cercetători şi traducători, precum şi alte proiecte.
– Ce ne puteţi spune despre investiţiile derulate la Memorialul Ipoteşti?
– Ar fi suficient să enumăr, cred, lucrările care au avut loc la Ipoteşti. În 2017, au fost înlocuite jgheaburile şi burlanele la clădirea Bibliotecii Naţionale de Poezie, am reparat acoperişul la Casa Memorială Mihai Eminescu, fiind reparată şi reamenajată şi Camera de Patrimoniu din Biblioteca Naţională de Poezie. În anul 2018 am înfiinţat punctul de vânzare bilete şi materiale promoţionale destinate publicului vizitator şi au fost făcute lucrări la clădirea Bibliotecii. Totodată, la Casa ţărănească de epocă, respectiv Casa Papadopol, a fost reparat sistemul de preluare ape pluviale. Am realizat şi sistemul de iluminat public la Lacul cu Nuferi. Anul trecut, am actualizat Documentaţia de Avizare Lucrări de Intervenţie (DALI), reparaţii clădire Bibliotecă. Tot anul trecut au fost reabilitate amfiteatrul şi sala de expoziţii Horia Bernea. În acest an au fost făcute lucrări la clădirea bibliotecii. În acest context, ar trebui să amintim şi să le mulţumim şi donatorilor care au venit spre Memorialul Ipoteşti: poetului Lucian Vasiliu, pentru donaţiile de carte; profesoarei Ana Cojan, pentru donaţia de carte şi obiecte personale „Mihai şi Gheorghe Ursache”; doctorului Dan Macovei şi preşedintelui Asociaţiei „Un Concept Luna” din Suceava, Dumitru Dinel Teodorescu, pentru donaţia de carte şi tablouri „Magda Blebea”; profesorului Sergiu Manolache pentru donaţia de documente şi piese etnografice; familiei Bucea pentru sponsorizarea în amenajarea Muzeului „Mihai Eminescu”.
– Recent s-a anunţat că Memorialul Ipoteşti va fi reabilitat cu fonduri europene.
– Am lucrat anul acesta la propunerea de proiect împreună cu Departamentul Proiecte şi promovare al CJ. În final, Consiliul Judeţean Botoşani a depus o propunere de proiect – reabilitarea, extinderea şi valorificarea durabilă a obiectivelor turistice de patrimoniu şi de agrement din incinta ,,Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu” şi din zona „Lacului cu nuferi” – care a fost acceptată spre finanţare. Valoarea totală estimativă a investiţiei, după cum se ştie, este de 4.116.436,04 euro (inclusiv TVA).
– Cum a afectat pandemia activitatea instituţiei?
– Am fost afectaţi ca număr de vizitatori. Dacă anii trecuţi aveam aproximativ 17.000 de vizitatori, anul acesta sunt mai puţin de 7.000. Aceasta, în mod evident, a dus la reducerea aproape la jumătate a veniturilor proprii. Pe de o parte. Pe de altă parte, am avut ocazia, în perioada când nu am avut program cu publicul, să reabilităm cu forţe proprii, atât cât s-a putut şi cât e permis, spaţiile de vizitare, să regândim expoziţiile, să ne ocupăm cu elaborarea tururilor virtuale, digitizarea fondului documentar şi alte activităţi, imperceptibile pentru public, dar necesare activităţii muzeale.
– Ce ne puteţi spune despre mutarea activităţii în mediul online?
– Nu am renunţat la proiectele pe care ni le propusesem pentru acest an, ci le-am regândit. Obişnuinţa înregistrărilor activităţilor exista la Memorial dintotdeauna şi am folosit iniţial această posibilitate. După care, platforma ZOOM şi GOOGLE MEET ne-au permis desfăşurarea live a proiectelor culturale. Am renunţat doar în câteva cazuri la proiecte, acolo unde partenerii noştri, din motive obiective, nu ne-au putut susţine. Sperăm însă să reluăm şi respectivele proiecte – ar fi vorba, de exemplu, de Tabără de scriere, pe care am organizat-o anul trecut în parteneriat cu editura Paralela 45. Concomitent, am dezvoltat parteneriate cu mass-media: aşa cum ştiţi – pentru că am avut şi sper să avem în continuare această colaborare cu dumneavoastră – am fost frecvent în paginile „Monitorului de Botoşani” cu documentele din Fondul Documentar şi exponatele din spaţiile muzeale.
– Ce planuri aveţi pentru perioada următoare?
– Pentru activitatea muzeală – evidenţa, documentarea şi cercetarea patrimoniului deţinut; neapărat, clasarea bunurilor muzeale; finalizarea amenajării expoziţiilor din Muzeul „Mihai Eminescu”; susţinerea programului de expoziţii temporare şi itinerante, inclusiv prin parteneriate cu instituţii la nivel naţional sau internaţional; înscrierea în reţelele turistice la nivel regional şi naţional; într-un final, reacreditarea, poate la alt nivel, a Memorialului. Ar trebui să ne referim şi la activitatea Centrului Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, acesta fiind partea individualizantă a Memorialului: axarea pe colaborarea cu centrele universitare şi de cercetare din ţară şi de peste hotare; atragerea cercetătorilor; editarea revistei de studii româneşti Glose; organizarea de colocvii, simpozioane, prelegeri, mese rotunde; şcoli de vară, tabere, seminare cu studenţii; susţinerea activităţii de traducere a operei eminesciene; organizarea de rezidenţe artistice, rezidenţe pentru traducători şi altele.
– Unii vizitatori au apreciat că ar trebui să găsească la vânzare, la Memorialul Ipoteşti, mai multe suveniruri care să le amintească de Eminescu, inclusiv cărţi ale poetului…
– În 2018, aşa cum menţionam, a fost amenajat un punct de vânzare bilete şi materiale promoţionale destinate publicului vizitator. Avem la vânzare şi suveniruri şi cărţi. Parte dintre aceste cărţi sunt aduse de la alte edituri din ţară, parte sunt cărţi editate de Memorial. Planul editorial al Memorialului prevede editarea operei eminesciene. Amintim, în acest context doar câteva titluri din Colecţia Ipoteşti: Mihai Eminescu, Poezii / Poesie / Gedichte / Poésies; Mihai Eminescu, Geniu pustiu (2018); Mihai Eminescu, Ars poetica; Mihai Eminescu, Luceafărul; Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis; Lumină de lună / Luy de luna. Antologie, traducere, prefaţă, notă asupra ediţiei, note şi comentarii de Dorel Fînaru şi Enrique Nogueras (2019); Mihai Eminescu, Scrisori. Satire; Numai poetul – ediţie multilingvă (2020).
– De ce ar mai fi nevoie la Ipoteşti pentru reîntregirea atmosferei de secol XIX, a atmosferei familiei Eminovici?
– Într-un prescript verbal de împroprietărire, cotuna Ipoteşti, datat 8 decembrie 1865, păstrat în Fondul Documentar Ipoteşti, sunt enumerate imobilele care existau pe moşia Ipoteşti. Dintre acestea, atenansa, unde se presupune că se afla biroul căminarului şi camera băieţilor, ar întregi, aşa cum spuneţi, atmosfera familiei, dacă ar fi posibilă reconstituirea ei. De asemenea, două fântâni – una, în apropierea porţii centrale, şi alta, pe aleea ce duce de la Casa Memorială – ar da nota necesară pentru o moşie, cum erau Ipoteştii lui Eminovici.
– Ce le transmiteţi botoşănenilor care încă nu au reuşit să ajungă la Memorialul Ipoteşti?
– Îi îndemn, bineînţeles, să viziteze Memorialul. Deşi îmi vine greu a crede că sunt botoşăneni care nu au fost la Ipoteşti, se întâmplă totuşi să nu vedem locurile din apropiere, tinzând spre „depărtări”. E ca şi cum nu ai păşi pe pragul propriei case.
