Sebastian Tocariu, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, susţine că în momentul preluării dosarelor de ajutor social de la primării au dispărut 2.000 de dosare, semn că la AJPIS este o evidenţă corectă şi o mai bună aplicare a legii
Reporter: – Pentru început, vă rog să ne vorbiţi despre proiectul implementat de instituţia pe care o conduceţi, care a fost preluat la nivel naţional.
Sebastian Tocariu: – Am făcut acel mini dosar electronic în care se pot încărca documentele într-un singur fişier de tip PDF. Se completează cererea cu datele persoanei, automat se preiau datele şi în declaraţia persoanei, se poate semna şi electronic sau se poate tipări sau scrie de mână o cerere semnată şi apoi să fie fotografiată şi încărcată în acelaşi fişier. În acelaşi dosar se încarcă o copie a cărţii de identitate şi în final rămâne un fişier în care avem toate documentele, inclusiv extrasul de cont în care să fie făcute plăţile. Am configurat şi roboţi care, de aici de la Botoşani, se conectează la platforma aici.gov.ro unde toate persoanele din ţară, II, PF-uri, PFA-uri, IF-uri depun aceste dosare electronice. Roboţii de aici, de la Botoşani, se conectează la platformă, descarcă pentru toată ţara aceste cereri şi le procesează. Dacă e totul ok, datele se salvează automat într-un server de date, care poate fi accesat de toate AJPIS-urile din ţară. Totul este securizat. Acest sistem de lucru este valabil doar pentru indemnizaţia de stat pentru Covid, deci pentru profesioniştii care au fost afectaţi de restricţiile impuse de pandemie. Aceasta a fost urgenţa. Bineînţeles că pe viitor vrem să îl extindem la întreaga activitate.
– Sunt multe persoane care solicită această indemnizaţie?
– La Botoşani avem peste o mie de cereri, iar la nivel naţional sunt undeva la 60.000 de cereri, care se redepun în fiecare lună. După ce se încheie luna, în primele zece zile ale lunii se depune cererea pentru luna anterioară.
– Cum este activitatea în cadrul instituţiei, în pandemie?
– Este greu, dar îi mulţumim lui Dumnezeu că nu am avut colegi bolnavi. Suntem 25 de funcţionari şi avem un număr de dosare, beneficii sociale pe care le plătim, echivalent cu Casa de Pensii, spre exemplu. Avem peste 120.000 de dosare lunar pe care le plătim.
– E un volum imens de muncă…
– Da. Chiar dacă 70.000 sunt copiii cu alocaţii de stat, lunar avem foarte multe solicitări de transfer, sunt modificări de adrese, modificări de conturi şi toate astea înseamnă cereri care trebuie procesate şi făcute plăţile. Mai avem la ajutorul social şi la alocaţia de susţinere care se dau în funcţie de media veniturilor pe membru de familie. Acolo iarăşi altă problemă, se schimbă cuantumul sau trebuie să facă dovadă că sunt în căutarea unui loc de muncă, expiră adeverinţa, e scos din plată, omul uită, se duce şi reînnoieşte, aduce din nou adeverinţa, este repus în plată. Deci e un volum foarte mare, sunt undeva la 4.000 de operaţiuni de genul acesta pe dosare, în fiecare lună, vorbind doar de beneficiile clasice.
– Câte cereri primiţi într-o zi?
– Cam 133 de cereri, în medie, pe zi. Ca să nu punem lumea pe drumuri, dosarele pentru ajutor social se depun la primării şi odată pe lună sunt aduse la noi. Atunci noi avem la dispoziţie zece zile în care trebuie să prelucrăm toate dosarele, cazuri noi, suspendări, modificări, restanţe, tot, după care se închide şi se intră pe sistemul de plăţi.
– Prin AJPIS trec toate beneficiile sociale?
– Da, indemnizaţia de creştere a copilului, alocaţia de stat, ajutorul social, alocaţia de susţinere a familiei, indemnizaţia de handicap. Acum avem şi aceste situaţii pe decret lege 118, cu urmaşii celor care au suferit, pornind cu prizonierii de război din Rusia, Siberia, deţinuţii politic, strămutaţi, cu domiciliu obligatoriu, condamnaţi de regimul comunist. Decretul lege s-a modificat şi permite acum şi copiilor acestor persoane care au suferit să beneficieze de o indemnizaţie. La noi se adresează preponderent persoane cu probleme şi avem nevoie de foarte multă răbdare, să le explicăm, să înţeleagă de ce se poate sau nu se poate. Avem lunar şi 20-30 de ajutoare de urgenţă, spre exemplu, situaţii grave, cu boli, incendii. Sunt tot felul de cazuri şi, vrem nu vrem, empatizăm cu acele persoane şi asta ne afectează, bineînţeles.
– Sunt multe dosare de ajutor social scoase din plată?
– Aici avem un sistem de comunicare electronică cu AJOFM şi lunar noi transmitem listele cu toate persoanele apte de muncă din dosarele noastre. Primăriile ne confirmă care sunt persoanele cu adeverinţe medicale, iar pentru restul comunicăm cu AJOFM şi chiar şi ITM, şi atunci ne facem treaba bine. Avem un număr mare de suspendări din cauză că aplicăm legea corect şi colaborăm cu colegii.
– Ani la rând acordarea ajutorului social avea la bază calcule electorale.
– Până în 2009 ajutorul social se plătea direct de primării. Când am preluat noi plăţile, a fost foarte interesant. Astfel, în ianuarie 2010 am plătit noi peste 7.000 de dosare, pentru decembrie 2009. Tot în ianuarie primăriile au trebuit să aducă toate dosarele pe care le aveau în plată şi noi să continuăm plata. Am primit doar 5.000 de dosare de la primării, peste 2.000 de dosare au dispărut. Prin AJPIS este o evidenţă corectă şi o mai bună aplicare a legii. În timp, dosarele de ajutor social au tot scăzut. Acum au rămas în plată cei care chiar au nevoie de acest ajutor.
– Sunt familii care beneficiază de mai multe ajutoare din partea statului?
– Da. Alocaţia de stat nu trebuie să o considerăm neapărat un ajutor. E universală. Sunt familii care primesc ajutor social şi ajutor de susţinere a familiei. Dacă în familiile respective sunt persoane cu handicap, iarăşi primesc drepturile cuvenite, plus ajutoarele la încălzire.
– Cât poate primi maxim o familie?
– Se poate ajunge şi până la 2.000 de lei, dacă sunt familii cu mulţi copii. Ajutorul social maxim acordat este de 783 de lei, în cazul familiilor cu copii.
– Se mai poate spune că ajutorul social încurajează nemunca?
– Sincer nu. La momentul actual, la modul cum e formulată legea, chiar nu. O singură persoană primeşte 142 de lei lunar. Avem 1.319 botoşăneni care primesc lunar câte 142 de lei, dintr-un total de 2.890 de titulari de dosare. Toţi cei care primesc câte 142 de lei sunt bătrâni şi singuri. Colegii din primării se plâng că nu mai au persoane apte de muncă în plată, care să fie folosite la lucrări comunitare. Au rămas bătrâni sau mame cu copii sub şapte ani, care nu trebuie să facă muncă în folosul comunităţii.
– Se poate trăi cu 142 de lei lunar?
– Nu, şi este clar că aceste persoane trebuie ajutate. Primăriile ar trebuie să-şi dezvolte mai mult acele servicii publice de asistenţă socială. Să aibă, aşa cum prevede legea, evidenţe cu aceşti bătrâni singuri, bolnavi şi care să fie ajutaţi periodic. De multe ori e suficient să treacă cineva pe la ei, să vorbească cu ei. Vine iarna şi poate au nevoie de câteva lucrări în gospodărie, cum ar fi reparat o sobă, o uşă sau acoperişul. Statul intervine şi asigură beneficii sociale, care sunt plătite prin instituţia noastră. La un moment dat se spunea că nu ar trebui să mai fie beneficii sociale, să fie doar servicii sociale, dar nu se poate aşa ceva. Sunt şi ei oameni şi trebuie să aibă libertatea de a alege cum folosesc banii primiţi de la stat. Nu putem să lăsăm familii care chiar au nevoie de ajutor să sufere pentru câteva cazuri izolate. Totdeauna vor fi şi excepţii de la regulă, dar sunt foarte puţini cei care duc banii primiţi drept ajutor la crâşmă. Sunt cazuri izolate.
– Instituţiile statului ar trebui să ia exemplu de implicare în sprijinirea semenilor de la ONG-uri.
– Exact. Asistentul social ar trebui să treacă din casă în casă pentru a depista persoanele care au nevoie de ajutor. Aşa ar fi o evidenţă clară. Dacă s-ar mobiliza comunităţile şi ar fi încurajat voluntariatul, altfel s-ar rezolva problemele. Spre exemplu, ar putea să stabilească cine trece pe la bătrâni, să le ducă apă, ceva de mâncare, să le cumpere medicamente sau măcar să îi întrebe ce fac. În 2006, am văzut undeva în Nordul Italiei, un centru de bătrâni unde statul le asigura asistenţa medicală prin personalul medical. În rest, tot ce însemna curăţenie, hrană era asigurată de voluntari din acea localitate, chiar şi de vârstnici care erau în putere. Cu grafic, cu programare pe zile. Totul era asigurat de comunitate şi atunci fiecare ştia că în momentul în care nu o să mai poată, va ajunge în acel centru şi va fi ajutat de comunitate.
– La ce salarii sunt în primării, funcţionarii ar avea motive să facă mai mult în domeniul protecţiei sociale şi mobilizării comunităţii.
– Colegii mei sunt nemulţumiţi pentru că noi am rămas cu salarii mici, deşi muncim foarte mult. Salariile noastre sunt foarte mici, în raport cu cele din Consiliul Judeţean, primării, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Salariul meu de director este la nivelul unui şef de serviciu din CJ, sau DGASPC. Salariile colegilor sunt undeva la 2.000-3.000 de lei net. Sunt mici în raport cu volumul de muncă şi responsabilităţile noastre.
– Care este cuantumul plăţilor făcute de instituţia dumneavoastră într-o lună?
– Doar alocaţiile pentru copii plătite pe 4 noiembrie totalizează 20,199 de milioane de lei. În total, vorbim de beneficii sociale la nivel de judeţ undeva la aproximativ 30 de milioane de lei lunar, respectiv cinci milioane de euro. Răspunderea este foarte mare şi termenele sunt foarte strânse.
– Ce măsuri credeţi că se impun pe partea de asistenţă socială?
– În primul rând trebuie ajutaţi bătrânii singuri. Sunt cămine private, dar nu toţi bătrânii îşi permit să plătească peste 2.000 de lei lunar. Aici ar trebui să intervină primăriile deoarece mulţi bătrâni, dacă ar avea un minim ajutor, ar prefera să rămână în casa lor până la moarte.
– Vă referiţi la un sistem de îngrijire la domiciliu?
– Da, mai multe servicii la domiciliu, corelate cu majorarea ajutorului social pentru vârstnici, majorare care să fie decisă în Parlament. Cu o intervenţie fermă din partea primăriilor, situaţia s-ar îmbunătăţi. Mulţi bătrâni ar trebui ajutaţi să stea în căsuţa lor. În perioada în care am subvenţionat cheltuielile la căminul de bătrâni de la Truşeşti, acolo era o bătrână care a refuzat mobilierul nou din cameră şi şi-a adus lucruri din căsuţa ei. Şi-a amenajat camera de cămin exact cum o avea ea acasă. Un covor, un dulap vechi, a vrut să se simtă ca în căsuţa ei. Mai toţi bătrânii ar prefera să fie ajutaţi şi să stea la ei acasă, în căsuţa lor, nu în cămine.
