Profesorul Doina Camelia Vasilică, directorul Şcolii 13, şi-a început cariera didactică în perioada copiilor cu cheia de gât şi susţine că ar fi foarte multe lucruri de făcut în educaţie.
Reporter: – Ce înseamnă 40 de ani pentru o unitate de învăţământ?
Doina Camelia Vasilică: – 40 de ani pentru o şcoală înseamnă stabilitate, rezistenţă de-a lungul vremurilor, aşa cum au fost. În general mergem pe principiul că elevii trebuie să cunoască istoria şcolii unde învaţă. Şcoala este locul pe unde trec toţi oamenii, indiferent de locul unde ajung la maturitate. Le spunem copiilor că toate locurile sunt libere, de la preşedinte, până la un bun muncitor. În acest copac mare care este viaţa, fiecare încearcă să urce atât cât se străduieşte. Noi ne-am străduit şi ne străduim să găsim în sufletul copiilor picătura aceea la care ei trebuie să înceapă că vibreze.
– Când aţi venit în această şcoală?
– Şcoala 13 a fost dată în folosinţă în ianuarie 1980, iar eu am venit aici de pe băncile facultăţii, în septembrie 1981. Cartierul era numit Satele Unite, pentru că era o zonă în care se construise fantastic de mult şi era foarte multă populaţie adusă din mediul rural la fabricile din Botoşani. Aveam mulţi elevi, dar aveam în acelaşi timp gropi, noroi. Era o „distracţie” să scoţi copiii din clasele mici din şcoală, îi luam pe sus, pentru că dacă-i lăsam să meargă ei, le rămâneau papucii în noroi. A fost destul de greu. Am plâns când am văzut că de la etajul unu al şcolii se scotea noroiul cu lopata şi cu hidrantul, după o ploaie teribilă. Anii au trecut şi am ajuns să marcăm patru decenii de activitate. Şcoala noastră este pe strada Curcubeului, iar cei 40 de ani înseamnă de fapt un curcubeu între 1980 şi 2020. Înseamnă o şcoală care în decursul anilor s-a bucurat de rezultate foarte frumoase, este locul în care fiecare om şi-a lăsat o părticică din suflet. Noi ajutăm fiecare copil să-şi valorizeze calităţile, convinşi fiind că trebuie să-i pregătim pe copii pentru viaţă.
– Zilele şcolii au avut o încărcătură emoţională deosebită.
– Da. Prin toate activităţile, cred eu că am reuşit să demonstrăm că suntem o mare familie. La vreme de mare sărbătoare, la intrarea în unitatea de învăţământ am realizat un panou cu coloane ale infinitului pe care au fost trecuţi toţi învăţătorii şi profesorii, iar la bază ceilalţi angajaţi care fac parte din personalul didactic auxiliar şi nedidactic. În centru au fost trecuţi directorii şcolii. Am dorit să sugerăm că pregătirea unui om este fără sfârşit. Sărbătoarea a fost posibilă graţie implicării tuturor cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor şi vreau să le mulţumesc din suflet. Vreau să le mulţumesc şi foştilor profesori şi elevi care ne-au onorat cu prezenţa.
– Cum au fost începuturile şcolii?
– Nu a fost uşor. Mulţi copii proveneau din familii care nu s-au adaptat atât de bine mediului urban. Am avut copii care stăteau o noapte întreagă la rând la butelie, la lapte. La una dintre ore, un copil de clasa a VII-a dormea dus cu capul pe bancă, m-am speriat că i s-a făcut rău. La finalul orei, când s-a trezit, mi-a spus că a stat la rând la butelie. A fost un duş rece pentru mine, deoarece atunci am realizat că trebuie să-i înţeleg pe copii. Eu fiind singurul copil la părinţi, nu m-am confruntat cu probleme şi nu ştiam că acestea există. Era perioada copiilor cu cheia la gât. Botoşaniul a avut pentru mine o parte foarte bună, deoarece m-a pus în contact cu realitatea. Au fost ani foarte frumoşi, iar dacă aş avea posibilitatea să o iau de la capăt, aş alege aceeaşi meserie deoarece, pentru mine copiii sunt fântâna vieţii, îmi dau putere, mă fac să uit de problemele personale, mă întineresc. Eu rămân consecventă convingerii că toţi copiii trebuie să-şi trăiască şi copilăria alături de şcoală.
– Cum era programul elevilor înainte de ’89?
– În primul rând nu erau atât de multe discipline de studiu. După ’89 au început să tot introducă, sunt necesare, dar cât de necesare? Din păcate, nici un obiect din gimnaziu nu creează abilităţi practice la un copil. Spre exemplu, Educaţia tehnologică s-a teoretizat. Înainte se făceau croiul, împletitul, cusutul, acum facem lucruri care ajung la un moment dat să se suprapună peste alte discipline. Mergem numai pe latura teoretică. Noi, de zilele şcolii am avut activităţi care au inclus şi latura practică. Am avut un părinte care a adus o vioară şi le-a arătat copiilor cum cântă. Au fost bunici care au venit şi i-au învăţat să tricoteze, am avut un concurs de cusut nasturi. Cineva trebuie să-i înveţe pe copii aceste abilităţi practice.
– Ce schimbări se impun în sistemul actual de învăţământ?
– Mi-aş dori ca în şcolile care lucrează într-un schimb programul să înceapă la 9.00, dar vreau să fiu înţeleasă corect. Copiii să vină începând cu ora 8.00, iar programul să înceapă cu acea discuţie dintre învăţător, diriginte şi colectivul de copii. Acel „raport de dimineaţă”, acel moment în care ne putem convinge de starea copiilor. Văd că se insistă cu programul after school, ar fi bine ca elevii să aibă o masă caldă la şcoală, iar după aceea să aibă alte activităţi, iar când pleacă de la şcoală, la 5 sau 6, să nu mai aibă teme pentru acasă. Nu este drept ca programul elevilor să fie mai încărcat decât cel al adulţilor. Un adult lucrează opt ore pe zi, de ce să-i cerem unui copil să muncească mai mult? Sunt copii care se culcă târziu pentru că nu reuşesc să termine de învăţat pentru a doua zi. Şi ne mirăm apoi că avem mulţi copii cu ochelari, că avem copii obosiţi, că la un moment dat refuză să mai înveţe. Copiii nu sunt învăţaţi la şcoală cum să înveţe, ce înseamnă să înveţe, ce rol au aceste cunoştinţe. Toate noţiunile trebuie să fie legate de viaţa de zi cu zi. În primul set de manuale după care am lucrat, existau la final de capitol aplicaţii în viaţa de zi cu zi a noţiunilor învăţate în acel capitol. Eu încerc să le fac şi acum. Nu sunt nostalgică după anumite perioade, dar trebuie să recunoaştem că manualele de atunci erau mult mai bune pentru copii. Manualele de astăzi sunt pentru profesori, nu pentru copii. E adevărat copilul evoluează, dar este tot copil. Da, stăpâneşte mai bine telefonul, calculatorul etc., dar este tot copil.
– În activitatea cu copiii trebuie pus mult suflet.
– Copilul nu este o minge de tenis. Familia şi şcoala trebuie să vorbească aceeaşi limbă, trebuie să tragă marea „căruţă” a viitorului copilului în aceeaşi direcţie. Activitatea noastră este frumoasă, dar este şi grea. Noi trebuie să-i învăţăm pe copii să ştie unde să caute informaţia şi cum să o folosească.
– Ştiu că în Şcoala 13 activitatea nu se limitează doar la orele de curs.
– Am colegi extraordinari. Spre exemplu, avem un proiect prin care colegii au întins o mână copiilor cu dificultăţi de învăţare. De două ori pe săptămână, cu copiii care au probleme se face pregătire. Este dorinţa de a-i ajuta să „salte” peste media cinci sau chiar mai sus. Un alt proiect a plecat de la faptul că mulţi copii au probleme cu greutatea. Cu aceşti copii se fac două întâlniri pe săptămână, în care fac exerciţii, mişcare. În programul „Şcoala altfel”, avem o zi dedicată amintirilor, atunci când mergem la mormintele profesorilor şi elevilor, că avem şi elevi care au murit la vârste fragede. Mergem şi punem o floare şi o lumânare şi consider că şi prin asta facem educaţie. Cultivăm la copii respectul pentru înaintaşi, iar astfel de momente sunt deosebit de emoţionante. Cu altă ocazie, copiii au organizat un târg de fructe, iar cu banii strânşi au cumpărat desene şi culori pentru copiii internaţi în spital. Aşa reuşim să-i sensibilizăm, să-i învăţăm să nu fie indiferenţi la problemele celor de lângă noi.
– De când sunteţi directorul Şcolii 13?
– Sunt director adjunct din 2000, iar din 2012 director plin. Când am ajuns director adjunct, am spus că îmi cunosc toţi colegii, toţi copiii, dar nu a fost aşa. De pe funcţie vezi altfel oamenii. Când am trecut director, am spus că nu mai poate să mă surprindă nimic. Se spune că funcţia schimbă omul, însă eu am încercat, pe cât posibil, să rămân aceeaşi, pentru că eu spun întotdeauna că sunt profesor şi am un respect deosebit pentru oamenii şcolii, pentru părinţi şi elevi.
– Ce aşteptări mai aveţi de la cei care conduc Ministerul Educaţiei?
– Mi-aş dori cursuri de pedagogie şi psihologie mai recente pentru cadre, iar normarea unui psiholog să nu se facă la sute de copii, ci pe şcoală. Fiecare şcoală ar trebui să aibă logoped. Noi avem un logoped cu jumătate de normă, dar, chiar şi aşa, am descoperit copii cu probleme de pronunţie, copii care se închid în ei din cauza asta. Dintr-o şcoală nu trebuie să lipsească asistentul medical. Sunt elevi care de la clasa a VI-a în sus încep să facă aşa numitele cure de slăbire, iar în primăvară încep să dea ochişorii peste cap. În şcoală ar trebui să avem un cabinet stomatologic. Trebuie să se acorde importanţa cuvenită investiţiei în educaţie şi în sănătate, deoarece avem nevoie de o tânără generaţie sănătoasă şi educată cu care să mergem mai departe. Este adevărat că nici în educaţie şi nici în sănătate nu se poate face doar ce este trecut în fişa postului. Ideal ar fi ca elevii să fie implicaţi în cât mai multe activităţi, dar şi în activităţi comune familie-şcoală. La şcoală ar fi nevoie de acea consiliere prin comunicare. Dacă aţi şti ce mult îşi doresc copiii să povestească, să fie ascultaţi, să-şi spună părerea. Sunt mulţi adulţi care consideră că în meseria de părinte cea mai mare obligaţie faţă de copii este aceea de a le asigura partea financiară şi materială. Nu este adevărat. Am constatat că sunt foarte mulţi copii care tânjesc după afecţiune, după părinţi care să-i înţeleagă, după un climat plăcut în casă.
– Dacă aţi fi ministrul Educaţiei, care ar fi primele măsuri pe care le-aţi lua?
– În primul rând, mi-aş dori ca educaţia să nu aibă legătură cu politica. În momentul în care se face un pact pentru educaţie, acesta să fie respectat de toate partidele care vin la guvernare. Deci să existe acea stabilitate în învăţământ, pentru copii, pentru cadre, pentru toată lumea. Aş lua măsuri pentru ca elevii să aibă un program mai relaxat, dar să aibă un înalt spirit civic şi să fie formaţi pentru viaţă. Pregătirea elevilor trebuie să fie pentru viaţă, nu pentru note.
